Misiune îndrăzneață
Autor: Maria Nechita
Album: Ploaia târzie
Categorie: Diverse

 

                                              

   1 Ioan 5:13-15.”V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi, care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveți viața veșnică. Îndrăzneala pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia LUI, ne ascultă. Și dacă știm că ne ascultă, orice i-am cere, știm că suntem stâpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.”

   Îndrăzneala este folositoare oricărui om și din copilărie îndrăznești la părinți, la școală, la serviciu. . Însă când lipsește cuiva ”îndrăzneala” trebuie cultivată, în măsura bunelor maniere. Să fii îndrăzneț și nu obraznic este o calitate firească, deosebită. Dar Ioan vorbește aici despre o altfel de îndrăzneală și anume ”îndrăzneala” pe care o are un ”fiu” de Dumnezeu, atunci cănd Duhul Sfânt îl naște din nou,”îndrăzneala” care fiecare o avem la Dumnezeu, atunci când intrăm în familia LUI. Și ca să fim cinstiți cu noi înșine, ca ”fiii” de Dumnezeu, ar fi corect să recunoaștem că în Biserică ”îndrăzneala” a fost de multe ori obraznică și a făcut ravagii și a distrus legătura frățească și unitatea dintre ”fii” care fără să observăm a dispărut dintre mădularele Trupului lui Hristos și ”îndrăzneala” obraznică a despărțit în cete pe cei ce trebuiau să locuiască împreună și fiecare și-a descoperit misiunea lui cum a vrut el. Aceste lucruri au fost lucruri firești, pământești, dar care au afectat lucrurile duhovnicești din viața Biserici. A distrus credința, dorința de a-L cunoaște mai mult pe Dumnezeu și ”îndrăzneala” pe care ”fii” trebuiau să o aibă la Tatăl, că atunci când cer ceva de la El, după voia LUI, El ascultă, fiind încredințați că orice ai cere în rugăciune, poți fi stăpân pe lucrurile cerute. Misiunea îndrăzneață a lui Pavel la Roma dovedea acest lucru, când cerea, Dumnezeu răspundea cu minuni, semene și cu Duhul LUI:

   Fapte Ap. 28:31.”propovăduia Împărăția lui Dumnezeu și învăța pe oameni, cu toată îndrăzneala și fără nici o piedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos.”

   Această ”îndrăzneală” vine dintr-o relație autentică cu Domnul și cu Duhul Sfânt, dintr-o cunoaștere reală și necondiționată a lui Dumnezeu  și dintr-o părtășie cu El și cu semenii și să fii sigur că ceea ce înveți pe alții, tu ai, tu trăiești, tu cunoști, respecți, adori și glorifici. Această ”îndrăzneală” și libertate, adică fără piedici va aduce succes misiunii tale și fără frică Evanghelia va fi propovăduită lumii din jurul tău, eficient. Dacă în misiunea ta pentru Dumnezeu, ai o îndrăzneală obraznică, condiționată de mândrie nu vei avea ”îndrăzneală” la Dumnezeu, pentru că inima te va osândi și nu vei mai crede că vei fi ascultat când ceri ceva de la EL și atunci mergi înainte înșelat și înșelând și pe alți. Fiecare suntem implicați într-o misiune în Trupul lui Hristos. Când știm că prin har am câștigat acest statut de ”fii” ai LUI, când ne înțelegem destoinicia în Hristos, când ne cunoaștem neprihănirea în El, prin orice am trece vom avea ”îndrăzneală” la Dumnezeu, vom lupta din biruința LUI, pentrucă, pentru noi EL a biruit lumea. Isus a zis: ”dar îndrăzniți EU am biruit lumea”. Deci să ”îndrăznim” și noi vom fi biruitori asupra oricărei situații din viața noastră. Vom avea o misiune ”îndrăzneață” plină de dragoste. Ne este de trebuință ”îndrăzneala” și cunoașterea a cine suntem în Hristos. Când știm că noi nu mai luptăm pentru biruință, fiindcă biruința a fost câștigată la cruce, ci din biruința LUI, nu mai tremuri în fața uneltirilor celui rău, nu pleci capul, ci înainte de a începe misiunea încredințată, deja  vezi biruința și câștigarea bătăliei, vezi finalul la început. Așa că misiunea ta îndrăzneață poate fi dusă la bun sfârșit, în Numele Domnului Isus Hristos. Amin!

   Doamne vrem să fim îndrăzneți în misiunea noastră, să nu ne dăm bătuți ci să mergem plini de îndrăzneală pentru extinderea Împărăției Tale și câștigarea sufletelor prinse în plasa celui rău. Vrem să beneficiem de toate lucrurile care Tu le-ai pus la îndemâna noastră, să le cunoaștem și să mergem pentru ele, în Numele Domnului Isus Hristos. Amin!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/177761/misiune-indrazneata