Hai viaţă cu mine!
Autor: Ana Haz
Album: Clip-uri de dor
Categorie: Trezire si veghere
Hai viaţă cu mine sub plopul bătrân,
Pe-un câmp de frăguţe, căpiţe cu fân,
S-abatem iar unghiul Cărării la loc,
Căci prea ne abatem spre iazul de foc.

Cu zborul rebuturi monoclonate,
Tumbe pe-abscisă, nu urci spre Cetate,
Hai viaţă cu mine în Susurul Blând,
La zborul de vultur născut în Cuvânt.

Hai viaţă cu mine pe-un stand de culori,
Pe ia bunicii-n miresme de flori
Din Crinul strivit pe-o Cruce-n Calvar,
Buchetul Iubirii în Pace şi Har.

Opreşte-ţi galopul şi fă-ţi ochii roată,
Să ne odihnim puţin pe o piatră,
Priveşte în sus, e târziu înspre seară
Şi îngerii urcă la Cer şi coboară.

Să văd ce-ai în sac, te mustru trăire,
Unde ţi-e clipa plinită-n Iubire?
Sărmană viaţă, de-arginţi tâlhărită!
Tu care-ai învins atâta ispită.

Azi mâna-ţi întinde un Samaritean,
Hai viaţă cu mine să mergem la han,
Este totul plătit, să ne odihnim
Sub aripa sfântă a Lui Elohim.

Ai grijă viaţă că prea faci risipă,
Eşti tot mai sărmană clipă de clipă,
Tu uiţi că Iubirea, Comoara de Sus,
E veşnic Tezaur, câştig în Isus.

Hai să-mplinim ce Cuvântul ne-nvaţă
Murind cu clipa spre veşnica Viaţă,
Să facem popas în faptele bune,
Bucurii cereşti în amărăciune.

Sunt paşii din urmă şi n-am să te las,
Îţi voi pune căpăstru pe ultimul ceas,
Libertatea îţi este duşman fioros,
Te-oi ţine în frâu, libertând în Cristos.







Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/177624/hai-viata-cu-mine