Rondel de recunoaştere Divină
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Rondeluri
Categorie: Diverse
Rondel de recunoaştere Divină

Te recunosc Doamne-n căile mele
Căci Tu eşti Dumnezeu Cel Sfânt,
Cel ce-ai creat toate prin Cuvânt
Şi-n Univers ai pus noian de stele!

Pentru minunile ce-Ţi stau în vrere
Şi le-admirăm pe-acest pământ -
Te recunosc Doamne-n căile mele
Căci Tu eşti Dumnezeu Cel Sfânt!

Şi Tu eşti Cel ce mă fereşti de rele
Ce mă ţineau în laţ, păcatul crunt...
Şi-n Tine dacă sunt, - ceiace sunt -
Un fiu robit, scăpat dintre zăbrele,
Te recunosc Doamne-n căile mele,

Căci Tu eşti Dumnezeu Cel Sfânt!

Flavius Laurian Duverna
31 mai 2018
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/177572/rondel-de-recunoastere-divina