Citind Cuvântul Său, l-am găsit pe El
Autor: Jeny Velea
Album: fara album
Categorie: Diverse

La început am citit Biblia doar pentru a ști puțin despre Dumnezeu și a-mi descărca toată ura mea asupra Lui pentrucă vedeam în jurul meu atâția oameni nefericiți. Când am început să citesc am aruncat-o de multe ori și mă certam cu Dumnezeu aruncându-I cuvinte grele.

 Ajungând la pasajul cu Saul si David L-am condamnat din nou pe Dumnezeu, considerând că este nedrept cu Saul. După mintea mea David făcu-se mai multe lucruri rele decât Saul, acesta a așteptat pe Samulel, dar a întârziat și preocupat, a adus jertfă. Așa am văzut eu lucrurile, și am plâns când Dumnezeu l-a lepădat de la fața Lui. În zadar a căutat Saul prin Urim si Turim a-L îndupleca pe Dumnezeu, nu a reușit; alt motiv al meu de a-l vede nedrept pe Dumnezeu.

 Lucrurile continuau în mintea mea în acest fel și îL vedeam un Dumnezeu nedrept, aspru si neiubitor... Biblia aruncată prin cameră pe unde îmi venea... Și totuși, am ajuns să o citesc până când am ajuns la viața și lucrarea lui Isus. Aici s-a produs schimbarea in mine, Isus m-a fermecat, m-am îndrăgostit cu totul de El, de trăirea Lui, de forma Lui de a iubi. M-am topit în fața Lui, m-am văzut atât de murdară și insuportabilă. Dacă până aici aruncam Biblia, de aici în colo doream să mă retrag singură să citesc în continuare și să mă gândesc mult doar la Isus. Moartea Lui m-a îndurerat foarte  mult și am plâns amar că am păcătuit așa mult... . . În nepriceperea mea îL certam pe Dumnezeu, dar El în iubirea Sa nu mă pedepsea, ci tacea. Astfel îmi arăta iubirea și nu permitea nimănui să calce peste demnitatea mea de copil al Său.  

Am reînceput să citesc Biblia 2... 7... 15 ori toată, de fiecare dată înțelegeam tot mai mult. Dacă cineva se confruntă cu aceași situație ca și mine, nu renunța în a citi-o, doar așa vei ajunge să înțelegi cât de mare este iubirea Lui Dumnezeu pentru tine și modul Lui unic de a lucra cu fiecare.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/marturii/176130/citind-cuvantul-sau-l-am-gasit-pe-el