Nu manipula sexual soţul sau soţia!
Autor: Vasile Filat
Album: fara album
Categorie: Căsătorie

Manipulare sexuală – iată subiectul acestui articol căci am fost îndemnat de Duhul lui Dumnezeu să scriu acest articol pentru a-i ajuta pe oameni să identifice dacă manipulează sau sunt manipulaţi şi apoi să caute soluţii pentru a înlătura acest mare rău din relaţia lor conjugală.

 Într-o zi, după ce am vorbit la un grup de bărbaţi despre pericolul imoralităţii şi a pornografiilor, în pauză, unul din ei m-a întrebat din ce cauza are visuri sexuale, în care se lasă învins de poftă şi comite curvie. Mi-a spus că, de când este creştin nu a mai privit niciodată pornografii sau lucruri care i-ar stârni poftele sexuale. Însăşi înfăţişarea acestui bărbat era foarte încordată şi faţa lui exprima o tensiune interioară ce îl apăsa. I-am răspuns că, fără îndoială, trebuie să existe o sursă sau o pricină, care îi provoacă aceste vise pentru că Biblia spune că “visurile se nasc din mulţimea grijilor”. L-am sfătuit să facă o revizie în mintea şi viaţa lui ca să identifice pricina acestor vise. Peste câteva zile a căutat să avem iar o discuţie în care mi-a povestit istoria lui şi astfel am ajuns să înţeleg cauza problemei cu care se confruntă, şi anume, că este manipulat sexual de soţia lui. Problema aceasta este caracteristică multor cupluri şi dacă nu este rezolvată duce la mari probleme, conflicte, infidelitate şi, în cele din urmă, la divorţ.

Ce este manipularea sexuală?

Dicţionarul explicativ al limbii române dă următoarea definiţie:

MANIPULA vb. tr. 1. a mânui, a manevra. 2. a antrena, prin mijloace de influenţare psihică, un grup uman, o comunitate sau o masă de oameni la acţiuni al căror scop aparţine unei voinţe străine de interesele lor; a influenţa opinia publică prin mass-media sau prin alte metode persuasive. (< fr. manipuler)

Când spunem manipulare sexuală a partenerului de căsătorie ne referim la manevrarea sau antrenarea, prin mijloace de influenţă psihică a soţului sau soţiei, la acţiuni sau lipsă de acţiuni al căror scop aparţine voinţei celui ce manpulează şi face abuz de nevoile şi sentimentele părţii manipulate.

Un caz concret de manipulare sexuală

Bărbatul care a cerut sfatul mi-a relatat că, după nuntă, soţia lui a refuzat să întreţină relaţii sexuale, spunând că ea are frică de durerile pe care le va avea la deflorare, adică când va fi ruptă membrana himenului în urma primului act sexual. Ea motivat cu aceea că ea ar avea o constituţie specială a organelor genitale, că nu poate trece peste frică, etc. Soţul a căutat să-i arate dragoste şi atenţie aşteptând până ea va depăşi această frică neîntemeiată. Dar, ea a făcut abuz până acolo încăt deflorarea ei a avut loc doar peste un an de trăire în căsnicie. În tot acest timp accepta să fie mângăiată sexual de soţul ei, aşa ca să se simtă cât de cât bine şi împlinită, însă nu i-a păsat de starea de apăsare şi tensiune în care se află el. După deflorare lucrurile nu s-au schimbat şi ea manipulează în continuare în acelaşi fel. Spune că experimentează dureri ori de câte ori fac dragoste. Când soţul i-a propus sa meargă la medic pentru a rezolva problema, ea a refuzat categoric. Ea se simte împlinită, manipulează şi nu-i pasă de nevoile sexuale şi emoţionale ale soţului ei şi nici de presiunea sub care se află el, odată ce noaptea, în visele lui, comite acte de curvie cu alte femei. Dacă ea nu-şi vine în fire şi nu încetează să manipuleze, nimeni nu poate garanta că în timpul cel mai apropiat soţul ei va săvârşi curvie fizică. Femeia aceasta nu înţelege că…

Întreţinerea relaţiilor sexuale cu soţul sau soţia este o datorie sfântă

Când creştinii din oraşul Corint, un oraş foarte destrăbălat şi imoral, au întrebat pe Apostolul Pavel, cum trebuie să fie comportamentul lor sexual în căsătorie din momentul când au devenit creștini, el le-a scris:

Cu privire la lucrurile despre cari mi-aţi scris, eu cred că este bine ca omul să nu se atingă de femeie. Totuş, din pricina curviei, fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui, şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei. Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat. (1 Corinteni 7: 1-3)

Vreau să atrag atenția cititorilor la faptul că implinirea dorințelor sexuale ale partenerului de căsătorie este o datorie sfântă, lăsată de Dumnezeu. În cartea Proverbelor lui Solomon Dumnezeu explică tânărului necăsătorit care trebuie să fie comportamentul lui sexual față de viitoare soție, și iată ce scrie:

Izvorul tău să fie binecuvîntat, şi bucură-te de nevasta tinereţii tale. Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei! (Proverbele 5: 18-19)

În acest fragment sunt multe îndemnuri care arată repsonsabilitatea soțului de a se bucura de soția lui și astfel să-i aducă și ei implinirea sexuală. Acest lucru era atât de important încât Dumnezeu îl elibera de război pe tânărul soț numai din motiv că trebuia să o implinească pe soția lui și să stabilească o relație corectă cu ea. Iată ce spune această lege:

Cînd un om va fi însurat de curînd, să nu se ducă la oaste, şi să nu se pună nici o sarcină peste el; să fie scutit, din pricina familiei, timp de un an, şi să veselească astfel pe nevasta pe care şi -a luat -o. (Deuteronom 24: 5)

Este clar că această lege vorbește nu doar despre relațiile sexuale între soț și soție, deși vorbește în marea parte despre acest subiect. Cred că sunt destule dovezi în Sfintele Scripturi care arată că întreținerea relațiilor sexuale, care presupun implinirea partenerului, este o datorie a fiecărui șoț și a fiecărei soții.

Nici soțul, nici soția nu au dreptul să facă abuz de relații sexuale

În căsătorie unul din parteneri întotdeaună va dori mai mult să întrețină relații sexuale. De obicei, acela este bărbatul, dar nu întotdeaună și nu pe tot parcusul vieții. Deseori se întâmplă cazuri când celălalt partener care nu are dorință atât de fierbinte evită relațiile sexuale, aducând diferite scuze, și chiar le folosește pentru control în sensul rău al cuvântului sau pentru abuz. Dacă este un conflict mic, atunci unul din ei începe să refuze relațiile sexuale sau își găsește vreo altă scuză, cum ar fi „am obosit” și așa mai departe. Acest lucru este încălcare a voii lui Dumnezeu, despre care este scris:

Nevasta nu este stăpînă pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpîn peste trupul lui, ci nevasta. Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decît doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea; apoi să vă împreunaţi iarăş, ca să nu vă ispitească Satana, din pricina nestăpînirii voastre. (1 Corinteni 7: 4-5)

Nimeni nu se va simți bine, cerșând relațiile sexuale de la soț sau soție, deoarece îl pune pe celălat partener într-o situație incomodă. De aceea, niciodată nu permite partenerului tău de căsătorie să ceară aceste relații de la tine. Când soțul primul îți face o invitație, acceptă cu bucurie și răspunde-i cu bucurie. Când simți că soția ta dorește intimitate, fii înțelept și cu admirație aceeptă această invitație. Aceasta este planul lui Dumnezeu, Care dorește ca dragostea întotdeaună să fie plină de pasiune și simpatie între soț și soție. Această dragoste presupune protecție, implinire și bucurie. Dacă ți-ai dat seamă că ai manipulat pe soția ta sau soțul tău, vei continua oare să faci acest lucru? Dacă crezi că ești manipulat, este foarte important să vorbești cu soț sau soție despre acest subiect și să ai răbdare până va înțelege. În orice caz, nu ignora problema, pentru că va crește și mai mult și satana vă va ispiti prin abstinență. Aceasta poate să aducă distrugere. Dumnezeu să păzească toate căsătoriile de manipulare sexuală, care este o armă a satanei.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/studii/170054/nu-manipula-sexual-sotul-sau-sotia