Pe moarte vom călca și noi
Autor: Ioan Hapca
Album: Din vicisitudinile vieții
Categorie: Înmormântare
Pe moarte vom călca și noi

Pe moarte vom călca și noi
Și-atuncea ne vom revedea
Dar până-n ziua de apoi
Durerea tot va rămânea. . .

Nu vom privi către mormânt
Plângând mereu de disperare
Dar nici al tânguirii cânt
Din suflet nu ne va dispare. . .

Privi-vom cu discernământ
Înspre viața viitoare. . .
Căci, ce e omul pe pământ
Când se ridică ca o floare

Ce-și leagănă splendoarea-n vânt
Și-apoi, ca vântu-n neant dispare
Spre-un loc mai luminos și sfânt
Sau spre-un lăcaș de suspinare. . . ?

Dar noi nu batem cu durerea
Ce sufletul ne frânge-acum
La niște porți ce mângâierea
Nu-o vor deschide nicidecum,

Căci Ușa Tronului de har
Ne e deschisă și primim
Viața veșnică în dar
Și-un loc în Cerul cel sublim,

Fiindcă suntem ai Domnului,
Ai Creatorului Slăvit,
El ne-a făcut copiii Lui
Prin Fiul Lui Cel Preaiubit!

12/11/2017*Ioan Hapca
(Zaragoza)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/169517/pe-moarte-vom-calca-si-noi