Copil fiind, păduri cutreieram!
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Din suflet, pentru suflet
Categorie: Meditatii
Copil fiind, păduri cutreieram! 
 
  Frumos spunea cândva Eminescu, frumos aș vrea să spun și eu acum, când amintirile îmi dau târcoale! Nu sunt nici pe departe un as al condeiului dar, în clipele tăcute ale prezentului în care nici măcar eu nu mă mai aud, vreau ca ceea ce izvodeşte mintea, să aștern pe foile albe, nepângărite de nimic și nimeni. Ele, foile, așteaptă cu răbdare explozia cuvintelor adormite, știind că odată erupând, vor curge ca lava unui vulcan trezit la viață. Pline de clocot, de căldură, de culoare, un foc mistuitor în care, iubirea incomensurabilă a lui Dumnezeu se propagă ascendent, spre destinații precise. Ea, Iubirea, într-un algoritm doar de ea știut, găsește soluții și aduce rezolvare tuturor problemelor întâlnite în cale. Nimic nu îi este imposibil! 
   Ca unor prunci, în momentele bune sau mai puțin plăcute, Dumnezeu ne vorbește tuturor. Noi suntem cei care nu știm să ascultăm glasul Lui! Ne rugăm fără putere, fără să știm cum să ne rugăm, uitând ce ne învață Scriptura:
 "Și tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite." (Romani 8:26)
   Mă transcend într-un timp al contrastelor, în care Dumnezeu a coborât pe pământ. Eu, un sutaş, El, Logosul răstignit pe o cruce. Și-mi văd necredința, ea, cea care a ridicat sulița și a străpuns coasta Sfântului lui Dumnezeu, Isus Cristos. Încep să plâng, pentru că nu am vrut atunci să ascult glasul Lui. Nu am văzut minunile săvârșite, vindecările, binecuvântările! Am fost unul din cei zece leproși vindecați, care au uitat să mulțumească Vindecătorului. Am fost un Petru, lepădându-mă de trei ori de Cristos, un Toma, necredincios și îndoielnic, care a vrut neaparat să pună degetul în rana de cuie. Am fost un Iuda, care a sărutat și trădat pe Unicul care m-a iubit cu adevărat! Azi, la masa tăcerii,  îngenuncheat de atâtea poveri, îmi plâng răzvrătirea. Ieri, un Iona temător, care refuză să asculte de glasul lui Dumnezeu, azi, un Iov care, prin neprihănirea dată prin credință, aud susurul dulce și subțire al Duhului Sfânt, ce-mi șoptește: "Nu te teme!"
   Și nu mă tem! Încep să întrevăd veșnicia, dincolo de ceața deasă ce mă împresoară. Brațul Domnului mă ține strâns, pentru că eu, un hoinar, am înțeles ce înseamnă Acasă. M-am aciuiat la pieptul Său, primind căldura dragostei Lui nepieritoare. Și plâng, plâng de bucurie, căci în sfârșit, mi-am înțeles menirea! O cruce, un calvar, o colină și un Om! Omul-Dumnezeu care a murit pentru mine! 
   Cu ochii ridicați spre ceruri, înalț o cântare de laudă lui Dumnezeu precum David cândva, spăşit, resemnat, dar și motivat să fac cunoscut lumii, harul nemărginit al lui Dumnezeu, care cheamă oamenii la pocăință. Mulțumesc Doamne, că nu ai ținut seama de vremea neștiinței mele, mulțumesc pentru dragostea Ta care întrece orice măsură! Mulțumesc!
 
05/10/2017, Barcelona -Lucica Boltasu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/169116/copil-fiind-paduri-cutreieram