Fii fecioară înțeleaptă
Autor: Mihalca Inuţ
Album: Râurii de apă vie
Categorie: Trezire si veghere
Iată cele cinci fecioare,
Ce-s nechibzuite,
Cibernetul le răpune,
Cu pofte şi ispite.

Mircul a făcut lansare,
Ca să fim mai sociali,
Ca să ne simțim aproape,
Din distanțe foarte mari.

Pare foarte bun progresul,
Nu-i nimica rău - ai zice,
Ai contact cu occidentul,
Nimic nu se interzice.

Poți vorbi prin multe căi,
Şi apelu-i gratuit,
Internetul, vai, vai, vai,
Fraților ce ne-a robit...

Nu ne mai privim în față,
Ne vedem pe instagram,
Şi doar vorbe cu dulceață,
Lăsăm ca şi comentar.

Lungi versete din Scripturi,
Domnul să te întărească,
Şi în post şi-n rugăciuni,
Cine vrea să se smerească?

'Vrăjitorul iscusit' l-a numit Isaia,
Pe Satana cel vestit,
Ce omenirea a orbit,
Cu pofta cea lumească.

Instagram, ce mare vrajă,
M-ai pus în uimire...
Milioane de adepți,
Zilnic stau cu tine.

Facebook, o, ce idol mare,
Printre cele cinci fecioare,
Ce petrec cu tine viața,
Până vine dimineața.

Saituri de atâtea feluri,
Cu păcate ce uimesc,
Nici nu poți să le descrii,
Căci din nou mă îngrozesc.

Şi de n-aş scurta mesajul,
Cred că până-ntr-un târziu,
V-aş reprezenta vrăjmaşul,
Ce-i viclean şi este viu.

El lucrează amăgire,
El distruge multe vieți,
El te duce în robie,
Unde furi şi te îmbeți.

Unde fetele dansează,
Dezbrăcate pentru bani,
Şi cu toții se droghează,
Printre hoți şi huligani.

Lumea e în grea robie,
Şi Satan înşelătorul,
A pătruns şi-n adunare,
Să ne tulbure izvorul.

Frații mei de pretutindeni,
Azi vă fac din nou apel !
Să ne venim toți în fire,
Şi să mergem la Betel.

Să luam din nou candela,
Ce reprezenta Cuvântul,
Să săpăm adânc fântâna,
Până desluşim Cuvântul-.

Să ne adâncim mai tare,
În versete din Scripturi,
Ca să primim cunoştințe,
Cum să fim şi noi mai buni.

Cum să facem să rodească,
Viața noastră prin Cuvânt,
Cum să facem să cunoască
Oamenii, al Său Cuvânt-.

Cum să răspândim lumină,
Care vine din zenit,
De la tronul de porfiră,
Unde Domnul a vorbit.

Ca să fim şi noi cu Domnul,
Sus la marea sărbătoare,
Unde-şi vor primi onorul,
Celelalte cinci fecioare,

Care s-au silit să strângă,
Şi în vasul lor Cuvânt,
Unde îl păzesc cu grijă,
Cugetând la Domnul sfânt,

Care au facut ca Iosif,
Când a înmulțit hambarul,
Ca să strângă grâul sfânt,
Ce reprezintă harul,

Care i-au ținut în viață,
Când au fost la strâmtorare-
Aşa ne vorbeşte-n taină,
Despre cele cinci fecioare.

Şi de-aș încerca mai tare,
Să vorbesc mai desluşit,
Nu ar mai ajunge timpul,
Multe taine-s de vorbit.

Dar acestea de mai sus,
Eu le-am scris ca un apel,
Să ne pocăim cu toții,
Să ne facem timp de El.

De Acel ce pe Golgota,
A dus crucea ca şi miel,
Dar El vine cu rasplata,
Pentru cei ce cred în El.

Cât e vorba despre mine,
Fericirea mea să ştiți,
E să fiu şi eu cu Domnul,
Iar voi să vă pocăiți.

Amin.




Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/159072/fii-fecioara-inteleapta