Binele și răul
Autor: Maria Nechita
Album: Ploaia târzie
Categorie: Diverse

   Dacă întrebi un om: Ce trebuie să faci ca să fii, copil/fiu de Dumnezeu și mântuit??, va răspunde: Să faci binele, să faci fapte bune... Excepție nu fac nici mulți dintre pocăiți și ei cred la fel, pentru că așa au fost învățați să creadă și apoi, chiar dacă au citit Cuvântul adevărat nu au văzut, nu au reușit să se ridice mai sus de credința lor, pe care au primit-o. Această credință deficitară, chiar dacă unii au fost născuți din nou, ei nu au avut înțelegerea acestui lucru, apoi, ajunși într-o adunare unde toți aveau aceeași credință, au început lupta cu ”binele și răul”. Astăzi învingători, mâine învinși, astăzi bucuroși, mâine triști, astăzi păcătuiesc, apoi îmi cer iertare, mâine din nou... Aceasta este viața moștenită din Adam, să te hrănești tot din pomul cunoștinței binelui și răului, din care unii se aleg cu moartea, fiindcă nu se nasc din nou, alții născuți din nou, vor ajunge acasă la Domnul amărâți și trudiți, pentru că nimeni nu le-a arătat pomul vieții, ca să mănânce și să crească oameni destoinici și bucuroși.

”Al doilea Adam, a fost făcut un duh dătător de viață” 1Corint. 15:45b. 

   Avem la îndemână pomul vieții din care Adam mânca și trăia, însă după cădere a fost izgonit din prezența lui. Dacă era lăsat să mai mănânce, răscumpărarea lui și a noastră nu mai era posibilă. Isus este sursa ”binelui”, nimic rău nu este în El, putem mânca cu plăcere din EL și să avem viață. Lucru greu este că nu putem crede și accepta mântuirea prin credință, decât la nivelul minții, să o trecem prin filtrul nostru, pe când noi trăim prin credință și doar numai prin credință și nimic prin vedere. Aceasta este hrana din pomul vieții, din Hristos, să crezi ceea ce nu vezi, dar, ce zice Cuvântul.

   Putem crede că am fost făcuți neprihăniți și mântuiți la cruce și acum trebuie să acceptăm și să primim prin credință, ”binele” pe care Isus l-a câștigat pentru noi??

”Pe Cel ce n-a făcut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea (sfințirea, binele) lui Dumnezeu în El.” 2 Corint.5:21. Romani 10:9-10.

   Putem crede că atunci când avem o relație corectă cu Isus, creșterea noastră nu o facem noi ci Duhul Sfânt??

”Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbați în ACELAȘI CHIP AL LUI din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”

   Vrem alt CHIP de mai luptăm cu binele și răul, rămânând în vinovăție și osândindu-ne în fiecare zi, că nu reușim?? În Hristos nu mai este nici o osândire, ci pace, și liniște, și bucurie. Amin!!

   Doamne Tată, Îți mulțumim frumos pentru dragostea Ta nemaiîntâlnită față de noi. Îți mulțumim Isus, pentru harul/favoarea Ta față de noi adusă la cruce. Îți mulțumim Isus, pentru drumul deschis la pomul vieții, prin cruce. Îți mulțumim Duhule Sfânt pentru călăuzirea și revelația prin care ne descoperi pe Tatăl și pe Domnul Isus în noi și pentru părtășia Ta cu noi în fiecare zi. Glorie Ție Dumnezeule!!!


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/155331/binele-si-raul