Nu-mi ies din minte vocea, chipul, povestea acelui om. Mai târziu, când deschid Biblia și citesc despre Isus la Cina cea de Taină, parcă sunt din nou lângă el, omul cu părul ciufulit de pe Young Street care ne-a dat măștile jos și a făcut să se audă strigătul nostru al tuturor, care a vrut nu doar să primească binecuvântarea, ci și să fie binecuvântare.
Fulguiește. Floarea de amarylis de pe pervaz e deschisă, viață înflorită în iarnă. Citesc:
În timpul Cinei ... S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ștergar și S-a încins cu el...
După ce le-a spălat picioarele, Și-a luat hainele, S-a așezat iarăși la masă și le-a zis: Înțelegeți voi ce v-am făcut Eu?
Voi Mă numiți Învățătorul și Domnul, și bine ziceți, căci sunt. Deci dacă Eu, Domnul și Învățătorul vostru, v-am spălat picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora.
Era aproape clipa când carnea avea să-I fie sfâșiată de cuie și inima de părăsire, când lanțurile aveau să fie zdrobite de dragostea curgând șuvoaie. Și în ultimile ore ale vieții Lui pământești, El nu se grăbește să cumpere vreun lucru scump sau să ajungă în vreun loc faimos, ci Își înfășoară un ștergar în jurul mijlocului, îngenunchează, cuprinde blând în palme picioarele acelora care aveau să-L părăsească și le spălă praful dintre degete.
EUCHARISTEO în toată plenitudinea lui, acel eucharisteo care atinge și sufletul și trupul: mâini, genunchi, picioare, toate scăldate în har.
Iată, în esență, cheia unei vieți care și-a găsit sensul și împlinirea, al vieții pe care, în spatele oricărei măști, cu toții ne-o dorim: să ne arătăm mulțumirea pentru binecuvântările primite DEVENIND NOI ÎNȘINE BINECUVÂNTARE.
Eucharisteao este mulțumirea pentru harul primit. Însă când a frânt pâinea și a dat-o ucenicilor, când le-a spălat picioarele, Isus ne-a arătat limpede că eucharisteo este, da, mai mult: A DA HARUL MAI DEPARTE. Este mâna deschisă care primește harul și, mulțumind, frânge pâinea, mâna care, apoi, în cercul mai larg al vieții, spală picioparele altora. Unde nu există frângere și dăruire mai departe, unde nu sunt spălate picioarele altora, eucharisteo nu este complet. Comuniunea la Masa Domnului, serviciul de Frângere al Pâinii devine complet doar prin SLUJIRE.
COMUNIUNEA, ÎN MOD NECESAR, NE CONDUCE ÎNTOTDEAUNA ÎN COMUNITATE.
Înainte de seara aceea pe Young Street nu înțelesesem pe deplin că dacă eucharisteo înseamnă a aduce mulțumire, A ADUCE e un verb, o acțiune. Dumnezeu mă cheamă să înfăptuiesc mulțumirea. Să o dăruiesc mai departe. Pentru că a aduce mulțumiri să devină a trăi în mulțumiri. Pentru ca viețile noastre să devină însăși binecuvântarea pe care am primit-o.
Sunt binecuvântată. Pot binecuvânta. Gândiți-vă numai! Pot să-L las să mă facă pe mine dar!
Pot să fiu bucuria!
Frec cratițe zâmbind de una singură: pot spăla picioare aici, spălând vase. Inima mea poate avea comuniune cu El în orice loc. În orice loc, pot oficia eucharistia! Apa fierbinte de la robinet îmi curge peste mâini. Clătesc inoxul și lumea strălucește. Lucrarea lui Hristos a început cu minunea prefacerii apei în vin la nunta din Cana... iar la sfârșitul lucrării Lui pământești, Hristos Se întoarce dinspre vinul Cinei celei de Tină spre apa spălării picioarelor.
Iar și iar: eucharisteo precede minunea.
E și aceasta una dintre minunile Lui: să ia viață și să o prefacă în binecuvântare.
Frecând energic oala cu buretele de sârmă, îmi amintesc ce am citit odată despre cuvântul LITURGHIE. Liturghie vine de la cuvântul grecesc LEITOURGEIA, însemnând LUCRARE PUBLICĂ. Ce înțeles! Viața aceasta de spălat vase și de rutină casnică poate deveni cu totul și cu totul altceva. Viața aceasta de îndatoriri repetate la nesfârșit e o lucrare publică, o slujire publică, inclusiv tigaia pe care o curăț acum. Și așa, dacă lucrez pentru Domnul, munca obișnuită poate să devină o liturghie vie precum Cina cea de Taină.
Pot să devin binecuvântare, să trăiesc liturghia!
Clătesc vasele fredonând: ACEASTA E CÂNTAREA DE MULȚUMIRE PENTRU TINE...