Pocăința... nu-i de noi românii
Ne plângem toată ziua
Nu credem, ca păgânii
Căci uni-s sfinți numai de ochii lumii...

Și uită de Hristos, c-așa sunt unii.

Ne plângem de păcatul pe care îl avem
Dar nu-l lăsăm deoparte, mergem la drum cu el
Și-apoi... vrem propășire, vrem semne și minuni
Dar pentru noi Duminica e ca o zi de Luni.

Ne tot trudim s-avem
Parcă nu-i mai oprire
În pântec, nesătui
Tot îndesăm din fire.

O, Tată sfânt din ceruri
Oare când ne oprim?
Să spunem: de-astăzi gata!
Și să ne pocăim.

Numai Tu cu-ndurarea
Ne mai poți scăpa țara
Căci suntem săraci și goi
Nimeni în lume nu-i ca noi.

Aceștia suntem fraților...
Și-așa am fost din moși,strămoși
Ca românii-n lumea asta
Nu-s alții mai credincioși.

Avem datini din bătrâni
Obicei și idealuri
Doar pe Dumnezeu n-avem
Bine că avem tezaur!

Ah... ce e mai rușinos?
A da rău în ochii lumii
Că te-ai pocăit și tu,
Sau a fi sfânt de ochii lumii?