Despre Cincizecime
Autor: Petrisor Flavius
Album: Duhul Sfant
Categorie: Diverse

 

Am un respect aparte pentru acest eveniment, nu pot să-l numesc sărbătoare pentru că a fost ceva mai deosebit, ceva ce a schimbat omul și gândirea lui, a fost ceva mai mult decât un obicei, a fost o ceremonie a rugăciunii. Personal cred că e ziua când a coborât Dumnezeu în om, și acolo a rămas.

În zilele noastre sunt mulți botezați, botezați și-atât. De fapt Duhul Sfânt fără roade e ca mașina fără combustibil, adică e egal cu zero. Ești șofer al Cerului însă fără putere e greu, stagnezi și ruginești.

Am ajuns la concluzia că diavolul îi înșală pe mulți. Mă refer la ideea că îi fură, le fură mintea și inteligența, îi face să se consume după nimicuri. Și astfel se pierd, slăbesc în putere și cad. Se întâmplă să fie momente când vrei să faci binele, dar faci răul pe care nu vrei să îl faci, nu-i nimic, ridică-te și mergi mai departe.

Roagă-te pentru creștinii care nu mai sunt creștini. Nu îi forța, nu funcționează așa, dar dacă te rogi, acest Duh are puterea ca în timp să înmoaie inimile de piatră.  Căci așa e El, e dragoste și dragostea e mai tare decât moartea, mai tare decât ura, așa cum viața bate filmul și înțelepciunea bate știința. 

Duhul Sfânt este neprihănirea ce lucrează în om prin adevăr. Important este dacă aduci roadă sau nu. În final asta rămâne după tine. Dacă prin tine s-au săturat alții. Duhul Sfânt mai înseamnă putere, putere când slăbiciunile îți sunt la pământ, când crezi că nu mai e nici o șansă, când nimeni nu mai e lângă tine, El, Duhul Sfânt, te ridică și îți dă aripi.

La urma urmei pocăința e personală până la Duhul Sfânt, de acolo înainte roadele te îndeamnă să vorbești oricui despre Isus.  

În rest… Dumnezeu, nimic mai puțin, nimic mai mult, nimic altceva.

 

L i n u s _ F l a v i u s

 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/150833/despre-cincizecime