Trăind pentru acel moment - Partea 2
Autor: Francis Chan
Album: Trăind pentru acel moment
Categorie: Revenirea Domnului Isus

    Doamne, îți cer să ne arați harul Tău și să ne binecuvintezi. Să ne binecuvintezi prin a ne permite să vedem puțin din Tine în această dimineață. Ajută-ne să Te experimentăm într-un fel sau altul, Doamne. Binecuvintează-ne prin vindecarea de păcatele noastre, sau poate vindecare fizică. Vrem pur și simplu să vedem puterea Ta la lucru în această dimineață. În Numele lui Isus ne rugăm. Amin.

    Dimineața aceasta va fi puțin diferită în modul cum va decurge programul. Știu că spun asta de multe ori, însă unul din lucrurile pe care vreau să le schimb în viața mea în acest an, unul din lucrurile care sunt hotărât să le schimb... Nu știu dacă voi v-ați gândit la lucruri pe care vreți să le schimbați în 2010... În dreptul meu o problemă ar fi că vorbesc prea mult. Chiar vorbesc prea mult și încerc să repar toate lucrurile și pe toată lumea, și uneori joc rolul Duhului Sfânt prin încercarea mea de a convinge pe cineva de ceva, în loc să cred cu adevarat în puterea rugăciunii. Și în loc să cred cu adevărat că eu nu pot face nimic să conving pe cineva să-L urmeze pe Dumnezeu, sau să lase păcatul în urmă și să se îndrăgostească de El, ci să cred mai mult în supranatural. Unul din lucrurile care sunt hotărât să le fac mai mult, e să cred mai mult în ceea ce spune Biblia, și anume că există o putere în cuvinte. Nu în cuvinele mele ci în cuvintele Scripturii, și ar trebui să las Scriptura să fie cea care vorbește. 

    În această săptămână am făcut asta mai mult. Am petrecut mai puțin timp pregătindu-mi predica, și mai mult timp rugându-mă pentru voi. M-am rugat pentru aceia dintre voi care veniti aici de ceva vreme și ați auzit aceleași lucruri din nou și din nou, dar niciodată nu ați luat acea decizie. Încă nu vreți să renunțați la anumite lucruri și vă întrebați dacă Dumnezeu merită prețul. Mă rog ca Duhul Sfânt să vă deschidă ochii. Unii dintre voi nu știți dacă să credeți toată povestea cu întoarcerea lui Hristos să judece lumea. Nu voi veni aici să încerc să vă conving, ci mă rog pur și simplu să credeți și să ajungeți la această convingere. Atunci când Isus a plecat de pe pământ, El a spus că va trimite Duhul Sfânt, și Duhul Sfânt va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, dreptatea şi judecata. Ca noi să putem ști cumva prin puterea Duhului Sfânt, că va veni o zi a judecății. Ca El să ne reveleze că există păcat în viața noastră. Aceasta e datoria Lui. Așa că m-am rugat mai mult, și mă aștept ca 2010 să fie diferit, în viața mea, și în consecință în viața bisericii. Vreau să fim oameni ai rugăciunii. Vreau ca aceia care sunteți mulțumiți de umblarea voastră cu Dumnezeu să veniți aici și să vă rugați pentru alții. Vreau ca în timp ce eu vorbesc, poate despre lucruri pe care le cunoașteți deja, să începeți să vă rugați pentru alți oameni. 

    Să fiu sincer, am fost puțin descurajat - deși asta reflectă lucrarea mea de lider, când am avut acel eveniment în aer liber. A fost extraordinar că au venit mii de oameni și am avut un program minunat. Dar înainte  de acel eveniment am trimis un email în care am solicitat să se vină cu o oră mai devreme pentru rugăciune. La program au venit mii de oameni, dar la rugăciune au venit aproximativ opt. Și m-am întrebat dacă credem cu adevărat că nimic nu se întâmplă fără rugăciune. Sau avem încrederea că dacă cântăm cântecele potrivite, avem soliști potriviți și predica e bine gândită, viețile oamenilor se vor schimba? Oare nu e nevoie de ceva mai mult? Și acel ceva nu e oare supranatural? Când  te uiți la viața ta, ce te-a tranformat? Un serviciu excelent sau pur și simplu ceva ce a făcut Dumnezeu? Ți-a deschis ochii prin cineva sau ceva, dar indiferent ce metodă ar fi folosit, a fost cea mai neașteptată circumstanță. Așa că vreau să mă rog pentru asta, și vreau să fiu un om al rugăciunii în acest an, o rugăciune mai adâncă și să aștept mai mult în urma rugăciunilor mele, mai mult din partea lui Dumnezeu. 

    Iată ce vom face. Astăzi încheiem 2 Petru. Trebuie să vă spun că mi-a prins bine să vorbesc despre întoarcerea lui Hristos. Orice fac acum, mă gândesc la întoarcerea lui Hristos. E în prim plan în mintea mea. În vacanța de Crăciun am învațat-o pe a doua mea fiică, Mercy – care are 10 ani – să joace Monopoly. Vă amintiți de acest joc? Tinerii probabil nu știu despre ce e vorba, pentru că nu e un joc video. Nu știu dacă și voi, dar eu am crescut jucând acest joc, am fost dependent de el, mi-a plăcut enorm. Am început să jucăm și eu m-am entuziasmat. Întotdeauna mi-au plăcut proprietățile portocalii, cele de lângă parcarea gratuită. O casă acolo costă 100$ iar un hotel 500$. Am memorat întreaga tablă de joc. Așa că am achiziționat acele proprietăți, apoi pe cele roșii și pe cele galbene. Jumătate din tabla de joc era a mea, și construiam hotele pe ea. Dar înainte de intra din plin în joc - era evident că aveam să domin – fiica mea a intrat în faliment și a pierdut. Așa că am pus dezamăgit totul înapoi în cutie. Jocul s-a încheiat. Dar adevărul e că am început să mă gândesc din nou la viața noastră pe acest pământ. Ne entuziasmăm gândindu-ne că vom construi asta și asta, și ne vom stabili, dar adevărul e că totul se va sfârși. Se va termina. E doar un joc în anumite privințe. Totul se întoarce în cutie. Totul se încheie. Va fi un cer nou și un pământ nou. Așa că s-ar putea ca ceea ce ai făcut pe acest pământ, acest mic imperiu pe care ți l-ai construit, entuziasmul să ajungi la pensie, sau orice alt lucru la  care ai aspirat, să nu se mai întâmple, ci să trebuiască să pui totul înapoi în cutie. Hristos se poate întoarce înainte să îți împlinești tu planurile. Așa că noi trebuie să trăim conștienți de asta, trebuie să ne gândim la asta și să fim oameni care sunt gata și entuziasmați pentru asta. 

    Așa că ceea ce voi face astăzi va fi să las Cuvântul lui Dumnezeu să vorbească de la sine și să vă pregătească. Voi lăsa un timp în care voi proiecta câteva versete odată pe ecran. Și vreau să le citiți voi personal, să meditați asupra lor, să vă rugați în privința lor, să vă gândiți cum vă cercetează Duhul Sfânt prin ele. Pentru că eu m-am rugat ca Cuvântul lui Dumnezeu să vă cerceteze astăzi. Am spus destule așa că voi chema pe cineva să cânte la un instrument. Cineva care știe să cânte la un instrument. Aceste versete vor fi despre întoarcerea lui Hristos. Și despre momentul în care Dumnezeu va distruge pământul și cerul, așa cum le știm noi și le va reface într-un fel și va schimba totul. Nici nu e nevoie să înfloresc eu întoarcerea lui Hristos. Ar trebui pur și simplu să ne concentrăm la ea, să manifestăm reverență și să ne uităm la viețile noastre. Așa că uitați-vă la aceste două versete. Meditați asupra lor. Rugați-vă așa cum simțiți înaintea Domnului. 

    „Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? (2 Petru 3:11-12) 

    Așteptați cu nerăbdare să se întâmple asta? Versetele spun: pentru că se vor întâmpla aceste lucruri, ce fel de oameni ar trebui să fim noi, cum ar trebui să trăim? Ar trebui să avem vieți sfinte și evlavioase, așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu. Așteptați voi întoarcerea lui Hristos? Nu doar așteptând-o dar și grăbind-o – ca și cum nu poate veni prea devreme. E ca și cum ați scoate toată mizeria din viața voastră și ați vrea ca Dumnezeu să se grăbească pentru că sunteți într-un moment bun. Vino acum Doamne Isuse! Venirea Ta nu poate fi prea devreme. Ești entuziasmat după ziua în care totul se va termina? Biblia folosește analogia unei mirese. A mirelui care vine după mireasa sa. Ești tu ca acea mireasă care așteaptă cu nerăbdare acea zi? Pentru că El mai folosește și analogia unui hoț care vine noaptea, caz în care spui: „Nu veni încă, pentru că nu sunt gata.” 

    Vom trece la următoarele două versete: 13 și 14. Înainte să meditați la ele vreau să vă împărtășesc câteva gânduri. De fapt mai bine nu. Am din nou aceeași tendință. E un pasaj puternic din Scriptură. Meditați asupra lui. Și haideți să ieșim din tiparul unui studiu biblic sau al unei predici să ne gândim că acestea sunt chiar cuvintele lui Dumnezeu și să manifestăm reverență, ca și cum tocmai L-am fi auzit pe Dumnezeu spunându-le. Au ieșit din gura Lui. Acum ascultați-le și citiți-le cu asta în gând și lăsați-le să vă vorbească.

    „Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea. De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace.” (2 Petru 3:13-14) 

    Cred că cel mai mult mi-au plăcut următoarele cuvinte din tot pasajul. Conform promisiunii Lui, noi așteptăm ceruri noi și un pământ nou „în care va locui neprihănirea.” Nu așteptați cu nerăbdare să locuiți într-un loc în care să locuiască neprihănirea? Vi se pare că țara noastră devine tot mai neprihănită? Nu-i așa că e greu să privim declinul moral care are loc? Dacă mă uit numai în timpul vieții mele îmi dau seama cât de multe s-au schimbat deja. Parcă până acum am mers ușor în jos, dar acum o luăm serios la vale. Să fiu sincer, eu m-am luptat cu acest gând, pentru că mă gândesc la copiii mei. Vă gândiți vreodată cu durere la faptul că copiii voștri trebuie să crească în această lume? Mă doare că devine din ce în ce mai ciudat ca ei să aibă o trăire neprihănită. Și nu demult era în regulă să susții anumite lucruri pe care le susțineam, dar acum devine din ce în ce mai neobișnuit. Aproape că ajunge să fie o infracțiune de ură. Și văzând toate astea îți vine să spui: Doamne, vino mai devreme! Eu vreau să trăiesc într-un loc în care să nu fiu cel ciudat. În care e în regulă să ai porunci din partea lui Dumnezeu și să crezi că ele aduc viață și sunt chiar bune, și nu să spui că sunt învechite sau că ne privează de libertate. Să fim într-un loc în care locuiește neprihănirea. 

    „De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace.” Atunci când Hristos se va întoarce, va vedea – cum Dumnezeu a văzut de multe ori – o lume plină de lucruri pe care le urăște. La fel ca în zilele lui Noe când s-a uitat în jur și a fost dezamăgit de oameni și felul lor de trai. Apoi vorbește cu dezamăgire de Sodoma și Gomora. În cele din urmă însă, găsește acea persoană neprihănită, pe Lot, sau pe Noe, sau pe Iov. În toate situațiile exista o persoană excepție. Așa că ni se spune că atunci când se întoarce Hristos noi ar trebui să fim găsiți ca acei oameni. Fie ca El să se uite în jos și să poată spune: „Uite acolo o femeie fără prihană, fără vină și în pace. Ea nu s-a lăsat atrasă de lucrurile acestei lumi, de toate gunoaiele. Ea a fost fără prihană, fără vină și în pace.” Te descriu aceste cuvinte acum? Fără prihană, fără vină și în pace. Ai pacea să spui în această dimineață: „Da, aș vrea ca Isus să se întoarcă pentru că am urmărit aceste lucruri cu sfințenie”? Să mergem la următoarele două versete. Meditați asupra lor. 

    „Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris şi preaiubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui, ca şi în toate epistolele lui, când vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri grele de înţeles pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.” (2 Petru 3:15-16)

    Cred că la acest serviciu, Dumnezeu vrea să ne uităm la prima propoziție și să ne concentrăm la ea. „Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire.” Știți de ce nu s-a întors Isus încă? Acest verset ne spune - și am studiat și altă dată asta – că El e răbdător, și nu vrea ca vreunul să piară. Poate nu știm toate motivele pentru care Hristos nu s-a întors încă, însă acest verset ne spune că singurul motiv la care ar trebui să ne gândim e că poate din cauza mea. Poate motivul pentru care nu s-a întors încă sunt eu. Pentru că încă nu m-am întors la El, încă nu Îl urmez. Mai mult, sunt atât de recunoscător că nu s-a întors încă. Biblia spune că El e răbdător. Pavel spune aici că trebuie să ne gândim la bunătatea și răbdarea lui Dumnezeu care ar trebui să ne îndemne la pocăință. Unii dintre voi sunteți fericiți că Hristos nu s-a întors în 2009. Chiar sunteți! Și acum Biblia ne spune să privim asta ca răbdare din partea lui Dumnezeu. Pentru că, credeți-mă, Dumnezeu se uită la lume acum, la toate lucrurile care Îl dezgustă, și are răbdare. Așa că ar trebui să fii mulțumitor că există anul 2010 și ziua de azi. Azi ar putea fi ziua mântuirii tale. Ar putea fi vorba despre tine. Ar trebui să consideri ziua de azi o ocazie pentru mântuire. Unii dintre voi știți la ce mă refer, și sunteți bucuroși că nu s-a întors. Unii dintre voi știți că nu ați fost gata. Însă câtă vreme veți trăi astfel? Câtă vreme veți trăi fără acea pace care te face să-ți dorești ca El să se întoarcă? 

    Vreau să mă asigur că înțelegeți ce înseamnă acest cuvânt „mântuire.” Tu ai fost creat de Dumnezeu. Ești o ființă creată. Nu ești un accident, o coincidență sau un produs la întâmplare al norocului. Și cred că tu știi asta. Pentru că Dumnezeu te-a creat. El spune că te poți uita în jur la această lume și să știi că există un Creator, pentru că există prea multă ordine. Nu te uita la păcatul și alegerile pe care le-am făcut noi și care strică lucrurile, uită-te la creație și vei ști că a existat un Creator. Tu ai fost făcut de El. Viața ta are un scop. Dumnezeu te-a creat, și chiar dacă ai făcut lucruri fără să ții seama de Creator prea mult... Poate ți-ai petrecut toată viața lăsându-L deoparte și gândindu-te doar la ce vrei tu să faci, la ce vrei tu să experimentezi, la ce crezi tu că înseamnă distracție, la ce crezi tu că ți-ar aduce plăcere. Ai făcut aceste lucruri și multe vin în contradicție cu ceea ce ne-a cerut Dumnezeu să facem și cum ne-a cerut să trăim. Biblia spune că pe când eram noi încă păcătoși Hristos a murit pentru noi. Dumnezeu și-a trimis Fiul pentru a plăti pentru greșelile tale. Dumnezeu ca un drept Judecător trebuia să pedepsească păcatul, altfel ar fi fost nedrept. Dar pentru a-și satisface dreptatea și dragostea își trimite Fiul care ia chip de om, după cum am sărbătorit de acest Crăciun. De asemenea sărbătorim moartea Lui pe cruce, prin care a plătit pentru păcatele tale și ale mele. El a murit pe acea cruce, plătind pentru păcatele noastre, pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să fie mântuit și să aibă viață veșnică. Isus a înviat din acel mormânt pentru a arăta că cuvintele Lui au fost adevărate, pentru a demonstra că avea putere asupra morții. Și El ne spune că într-o zi se va întoarce, dar nu o va face sub forma unui copil într-o iesle, ci sub forma unui Dumnezeu atotputernic care vine să judece pământul. Și Biblia spune că a amântat asta, a întârziat, a fost răbdător, „Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire.” 

    În această săptămână m-au întristat multe lucruri. Uneori simți o împovărare atunci când vezi ce alegeri fac unii oameni și ți se frânge inima. În această săptămână trei prieteni au decis să încheie cu căsnicia lor, cu urmarea lui Dumnezeu și au găsit oameni care, după cum se spune aici, „cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.” Vor găsi oameni care să fie de acord cu ei spunând că se poate interpreta și altfel, se poate face și așa sau așa. Nu înțelegeți că o faceți spre pieirea voastră? Vă faceți singuri rău. Întoarcerea lui Dumnezeu și pregătirea noastră pentru ea, e ceva serios. Știu că unii dintre voi veniți aici săptămână după săptămână și poate aveți lucruri în viața voastră despre care nimeni nu știe. Aceste lucruri vă iau pacea și entuziasmul la gândul întoarcerii lui Hristos. E groaznic să trăiești așa! Vreau să fiu primul care mărturisește. Știu cum e să știi adevărul și totuși să umbli în păcat. Ajungi să fii sătul până peste cap de o astfel de viață. Îmi amintesc de perioade din viața mea în care știam care este calea bună, însă dorințele și păcatul meu încercau să mă ducă în cealaltă direcție. Încercam să țin de ambele lucruri și simțeam că înnebunesc. E groaznic. Nu ai pace deloc. David spune că i se topeau oasele. Trăiam în ipocrizie. Nu voiam ca Hristos să se întoarcă și cu siguranță nu voiam să se întoarcă în timp ce eu păcătuiam. Ar fi fost groaznic! Îmi amintesc cum în acea perioadă în care mă mințeam și mă prefăceam, m-am smerit și am demascat totul, și chiar am făcut cunoscute multe din păcatele mele. Ce neplăcut e să trebuiască să dai cărțile pe față, dar ce minunat a fost după, când am putut simți că trăiesc din nou. Am putut respira din nou, și am avut pace. Și nu a mai trebuit să trăiesc mereu cu frica să nu afle cineva. Am știut că s-a încheiat acea perioadă și am fost ușurat. 

    Cred că Dumnezeu vrea asta pentru unii dintre voi. Vrea să curețe tot păcatul, și să începi anul acesta într-un mod diferit. Să trăiești diferit și să simți din nou pace și entuziasm pentru întoarcerea lui Hristos. Așa că în timp ce Jim ne va conduce în închinare, iată ce vreau să facem. Eu cred că Dumnezeu vrea să facă lucruri supranaturale în mijlocul nostru în acest an. Poate lucruri pe care nu le-a mai făcut înainte. Eu mă rog pentru asta, tânjesc după asta, mă aștept la asta. Însă orice trezire începe cu pocăință. Începe cu oameni care sunt sinceri înaintea lui Dumnezeu, se smeresc și spun, „Doamne, îmi pare rău. Iată ce am făcut. Am nevoie ca Duhul Tău să vină în mine acum. Să mă schimbe.” Trezirea începe cu oameni care au credința că Dumnezeu Îi poate schimba. Așa că meditând la acest pasaj din Scriptură, vreau să ne gândim la ziua de azi ca la o ocazie de a primi mântuirea. Vreau să chem prezbiterii în față și îi rog să se poziționeze în oricare parte a sălii. În timp ce medităm, sau cântăm, sau facem ce ne conduce Duhul să facem, dacă vrei să te rogi cu cineva, să mărturisești unele lucruri... Poate îți dai seama azi: „Eu nu am luat niciodată decizia de a-L urma pe Isus, și să-mi predau întreaga viață Lui. Am crescut în biserică, am auzit toate aceste lucruri, dar niciodată nu le-am urmat. Dar vreau să fiu gata pentru întoarcerea lui Hristos.” Dacă tu spui asta, vino în față în timpul cântării și roagă-te cu cineva. Poate vrei chiar să faci botezul în această dimineață. Spune asta cuiva. Acum însă vreau să luăm un moment în care să ne pocăim. Dacă vrei să vorbești cu cineva, și vrei ca cineva să se roage pentru tine, vino la unul dintre prezbiteri. Ei se vor ruga pentru tine, vor vorbi cu tine. Sau poate vrei să mărturisești doar înaintea lui Dumnezeu, dar vrei totuși ca cineva să se roage pentru tine, atunci vino aici la altar și îngenunchează, cerându-I lui Dumnezeu iertare și putere, și unul din lideri va pune mânile peste tine și se va ruga. Nu trebuie să spui nimic. Se vor ruga doar pentru tine. Chiar acum, eu voi începe să mă rog pentru voi, cerându-i Duhului să vă conducă în orice vrea El să faceți. Vreau să proiectăm ultimele versete pe ecran. Vom încheia cu 2 Petru 3:17-18. 

    „Voi deci, preaiubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucruri, păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi târâţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi şi să vă pierdeţi tăria; ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava, acum şi în ziua veşniciei. Amin.”

    Nu-i așa ce gând minunat? El spune: „Iată în ce direcție se îndreaptă lumea, dar tu, știind asta dinainte, știind că Hristos se va întoarce și toate acestea se vor întâmpla, ai grijă să nu te lași târât de rătăcirea acestor nelegiuiți.” Să nu te lași târât. Imaginați-vă un râu învolburat și pe tine în el. Totul te împinge într-o direcție. Așa că ni se spune să nu ne lăsăm târâți de o astfel de învățătură. Cuvântul lui Dumnezeu e precum o stâncă pe care stăm neclintiți. Asigură-te că nu te lași târât, pentru că alți oameni vor răstălmăci Scripturile și îți vor spune să faci ce vrei, să faci ce simți tu că e bine, să nu-ți pese de legea lui Dumnezeu, ci să faci ce vrei. Presiunea aceasta va fi atât de mare! Dar ni se spune să nu ne lăsăm târâți ci să fim tari și să creștem în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.

    În această lună și următoarea ne vom concentra foarte mult pe asta, și anume să vă învățăm să faceți ce ați făcut azi. Să studiați Cuvântul lui Dumnezeu. Să-l citiți. Ne-am stabilit țelul ca în următoarea lună jumate, fiecare persoană care frecventează biserica Cornerstone și știe să citească, să citească Biblia. Să facem asta fiecare pe cont propriu la fel ca azi. Nu a fost atât de greu, nu-i așa? Ați citit câteva versete, v-ați rugat și Dumnezeu v-a vorbit prin Cuvântul Său. Vom începe să parcurgem cărți ale Bibliei împreună ca și familie – marea familie a bisericii, și vom vorbi despre acele pasaje în timpul săptămânii unii cu alții. Ne vom ajuta unii pe alții să ne ținem. Aceia care ați citit Biblia toată viața, e o ocazie bună să îi ajutați pe aceia care nu au citit-o niciodată. Să stați alături de ei spunându-le: „Eu așa fac, eu asta știu – nu știu foarte multe – dar uite ce am făcut eu până acum și ce mă ajută. Vreau să lucrăm împreună la asta.” Așa că vom cerceta Scripturile împreună, și sper ca și în această săptămână să mergeți la Cuvântul lui Dumnezeu și să-l citiți. Vom pune mult accentul pe asta. Dacă nu ai o Biblie... inițial m-am gândit că ar trebui să cumpărăm câteva, dar apoi am zis că mai bine fiecare să-și cumpere singur. Vorbesc serios! Ar trebui să-ți pese îndeajuns de mult încât să-ți iei timp pentru asta, având în minte: „Hristos se va întoarce. Vreau să mă asigur că sunt fără prihană, fără vină, în pace, gata, așa că voi cheltui 5 dolari să-mi cumpăr o Biblie.” Oamenii mă întreabă ce versiune folosesc eu. Dacă vă ajută, eu folosesc versiunea ESV (English Standard Version). 

    Vreau să spun un ultim lucru înainte de încheiere. Vom încheia cu un ultim cântec, dar vreau să vă întreb ceva. Am cântat cântecul, „Tu ești măreț Salvator.” Credeți că Dumnezeu vă poate salva de la orice? Poate vorbim de ceva fizic. Credeți că Dumnezeu vindecă? Pentru că Biblia ne învață în Iacov 5 ca dacă cineva e bolnav, să cheme prezbiterii bisericii să le facă ungerea cu undelemn și să se roage pentru ei, și poate fi vindecat. Eu cred acest pasaj. Eu cred că Dumnezeu poate face orice. Eu cred că noi ar trebui să facem lucrurile pe care le-a făcut Hristos, și chiar lucruri mai mari ca acelea. Pentru că asta a spus Isus. Cred în puterea Duhului Sfânt. De aceea v-am chemat aici și ne-am rugat pentru păcatul din viața voastră, pentru că eu cred că există putere în asta. Nu ai venit aici să experimentezi ceva emoțional care să te ajute. Eu cred că s-a întâmplat ceva când oamenii și-au pus mânile peste tine. Așa că în timp ce cântăm acest ultim cântec, poate unii dintre voi vreți ca prezbiterii să-și pună mâinile peste voi. Indiferent dacă e vorba de un păcat, sau de o boală fizică. Tu crezi că Dumnezeu poate vindeca, și poate vrea să facă asta astăzi. Dacă e vorba despre tine, simte-te liber să vii aici, și prezbiterii vor fi aici să se roage pentru tine. Noi ceilalți haideți să ne ridicăm și să încheiem cu rugăciune.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/144826/traind-pentru-acel-moment-partea-2