6 - Slujiți-vă unii altora
Autor: Max Lucado
Album: 100 de oameni fericiți
Categorie: Diverse

    Bine v-am găsit în duminica în care ceasul s-a dat înainte. Dacă ați plănuit să veniți la primul serviciu, dar cu toate acestea ați ajuns la acesta, nimeni nu întreabă de ce. Ne bucurăm că ai ajuns alături de noi. Scopul nostru este să devenim ca acea mașină de înghețată. Vrem să aducem bucurie, să ușurăm poverile și să înseninăm zilele oamenilor pe care îi vedem zi de zi. De fapt, noi vrem să însenimăm ziua și să ușurăm povara pentru o sută de oameni pe parcursul a 40 de zile. Noi am început în februarie, dar tu poți începe când vrei. Ideea e să ajutăm 100 de oameni, prin faptul că mergem o milă în plus cu ei. Vă rugăm chiar să ne împărtășiți experiențele pe [email protected]. Primim niște mesaje minunate. Unele sunt înduioșătoare, altele ne fac să zâmbim.

    Iată una din acestea. „Soția mea lucrează la Biroul Atletic UTSA, alături de studenți care sunt în practică sau lucrează pe lângă cineva. Aceștia fac ceea ce ea numește: o muncă de jos slab plătită. Tuturora le e dor de casă, așa că soția mea i-a invitat pe toți la cină duminica trecută. La sfârșitul celor 3 ore și jumătate, ne despărțeam de șapte oameni foarte fericiți. Dar acum aveam o dilemă: soția mea îi va lua în calcul pe toți cei șapte pentru că a fost ideea ei și ea a pregătit cina? Pot să îi iau și eu în calcul? Pentru că și eu am plătit pentru cumpărături și alte cheltuieli necesare pentru această cină. Putem dubla beneficiile? Am putea împărți trei la unul trei la celălalt și să facem jocul piatra, hârtia, foarfecele pentru a decide cine să primească a șaptea persoană. Noi vom continua să căutăm oportunități să facem oamenii fericiți, indiferent de decizia voastră.” Am înființat un comitet pentru a evalua această întrebare. Provocarea e simplă. Dezvoltați-vă mușchii altruismului, prin a dedica 40 de zile în mod voit și intenționat creării unor obiceiuri sănătoase de a-i ajuta pe alți oameni. Mulți dintre voi postați experiențele ce le-ați trăit cu hashtag-ul #100happypeople pe twitter. Alții vă împărtășiți experiențele cu grupul de cartier, cu prietenii și cu familia. Eu vă încurajez să țineți un jurnal și să notați toate experiențele. Mai mult, eu vreau să vă încurajez să ne trimiteți experiențele voastre pe [email protected]. Poate într-o zi voi scrie o carte și voi include și povestea ta, alături de altele, în care să prezint cum biserica noastră a încercat să facă 100 de oameni fericiți pe parcursul a 40 de zile. E un exercițiu foarte bun. Ne folosim de versete pentru a ne ajuta în acest proces. În fiecare săptămână ne uităm la câte un verset care conține cuvintele „unii pe alții.”

    În această săptămână ne aflăm în cartea Galateni, capitolul 5, versetul 13. „Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.” Vom analiza acest pasaj imediat. Îmi cer scuze pentru vocea mea răgușită. Ar fi trebuit să mă auziți marțea trecută. Acum sunt mult mai bine, dar dacă pe voi nu vă deranjează atunci nici pe mine. Haideți să ne rugăm împreună și ne vom apuca de treabă.

    Doamne, iată-ne din nou înaintea Ta cerându-ți binecuvântarea și înțelegere să fim tot mai mult ca Tine. Tu nu ai venit să Ți se slujească ci să slujești și să-Ți dai viața ca răscumpărare pentru mulți. E ceva contrar culturii de azi, dar ne rugăm să ne ajuți să te imităm pe Tine. Iartă-L pe vorbitorul nostru de azi căci păcatele lui sunt multe. Ajută-ne să-L vedem pe Hristos, doar pe Isus. Prin Hristos ne rugăm, și toată biserica spune: amin!

    Îmi amintesc de el ca de un om bine făcut, un om în toată firea. Era tuns scurt, purta o cămașă albă cu mâneci scurte, o cravată îngustă neagră, și avea mereu un suport de pixuri pentru buzunar. Era învățător la niște studii biblice ce se țineau în timpul săptămânii pentru copii de zece ani, în Odessa, Texas, la biserica Parkview Church of Christ. Eu am fost unul din studenții lui. Clasa era încăpătoare pentru 20 de persoane. Existau 20 de pupitre. Însă eu îmi amintesc că eram cel mult patru în clasă. Eram niște studenți foarte plictisiți. Învățătorul se încurca în cuvinte și se uita mereu în notițe. Nu îmi amintesc să fi fost foarte entuziasmat, ci doar că era foarte serios. Nu îmi amintesc nimic altceva despre el. Sincer, nu îmi amintesc nici cum îl chema. Nu știu dacă era instalator de meserie, sau poștaș. Dar ce îmi amintesc în detalii surprinzătoare, e seara din 10 februarie 1965, în care s-a pus să îi învețe pe acei băieți de 4 ani, semnificația capitolului șapte din cartea Romani. Cartea Romani e dificilă chiar și pentru cei mai mulți credincioși maturi. Capitolul șapte al cărții Romani descrie războiul civil al sufletului, apostolul Pavel vorbind despre lupta continuă pe care o ducem să facem ce e bine, declarând în final, de fapt la începutul capitolului 8, harul lui Dumnezeu. E un capitol minunat, dar nu e ușor de înțeles. În acea seară nu i-am dat nicicum de înțeles învățătorului că am înțeles. Nu îmi amintesc să fi pus vreo întrebare, și cu siguranță nu m-am dus la el la sfârșitul studiului să-i mulțumesc pentru efortul făcut. Sunt sigur că a mers acasă gândindu-se: „Ce pierdere de timp.” Probabil dacă soția l-a întrebat cum a fost studiul, a spus ceva de genul: „Habar n-am. Copiii ăia nu zic nimic.” Ceea ce nu avea el de unde să știe, era că băiatul roșcat și cu pistrui de pe al doilea rând, asculta! În acea seară după program, am mers în camera tatălui meu - l-am găsit bărbierindu-se în baie, și l-am întrebat despre iertare și despre rai. Tatăl meu s-a oprit din ce făcea, s-a așezat cu mine pe patul lui și am avut o discuție despre Isus. În acea seară eu am devenit creștin. Și tatăl meu m-a botezat duminica următoare, pe 14 februarie, de ziua îndrăgostiților. M-am gândit mult la acel învățător și rolul lui în viața mea. M-am gândit ce s-o fi întâmplat cu el. Știa oare că a avut impact? M-am întrebat ce l-a făcut să facă ceea ce făcea. Nu era pastor. Nu era antrenant. Nu cred că a scris vreodată vreo carte, sau să fi început vreo biserică. Poate a donat bani vreunei fundații, dar eu nu știu nimic despe asta. De atunci nu l-am mai văzut niciodată. Dar pe de altă parte, l-am văzut de mii de ori, cel puțin, am văzut oameni ca el. Slujitori din umbră, slujitori din umbră. Care nu caută să fie în lumina reflectoarelor, ci caută doar să facă ceea ce e corect. Vin atunci când e nevoie. Descuie uși. Aranjează scaune. Se roagă pentru bolnavi. Se îngrijesc de săraci. Fac mâncare pentru nevoiași. Majoritatea nu sunt interesați să stea în fața oamenilor. Cel mai adesea, acesta e ultimul loc în care vor să se afle. Nu ar vrea să se afle în spatele unei catedre, dar sunt fericiți să se asigure că aceasta e la locul ei. Nu vor să vorbească la microfon, dar se vor asigura că acesta e pornit. Acești oameni vor doar să slujească. Slujitorii din umbră ai bisericii.

    Despre oameni ca ei vorbește apostolul la sfârșitul capitolului 5 din Galateni. „Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.” (Galateni 5:13) Acest pasaj apare la sfârșitul unei cărți despre libertate. Asta spune Pavel: „ați fost chemați la slobozenie (libertate).” Pe parcursul a cinci capitole, Pavel vorbește despre faptul că suntem liberi de păcat, liberi de vină, și apoi liberi de legi, reguli și chiar liberi de așteptări și de religie. Dar apoi ne spune să nu folosim această libertate ca o scuză pentru promovarea de sine, sau îngăduință de sine. Ci dimpotrivă. Folosiți noua libertate ca motivație să vă angajați voluntar în slujirea altor oameni. Din moment ce sunteți liberi de legi și reguli, atunci slujiți cu bucurie. Deveniți slujitorii altora. Există câteva persoane din Biblie pe care le putem lua ca model pozitiv în acest sens, și există două exemple negative.

    Haideți să luăm două exemple pozitive și două exemple negative. Dacă doriți să completați spațiile libere, haideți să ne uităm la portretele slujitorului. Andrei, apostolul, e un exemplu. Atunci când ne gândim la apostoli, Andrei nu e primul nume care ne vine în minte. Mai mult, dacă ne uităm la înșiruirile apostolilor din Biblie, numele lui Andrei nu e niciodată printre primele. Andrei era din același oraș cu Iacov și Ioan. Andrei era fratele lui - știe cineva? – Petru. Când ne gândim la cei mai intimi apostoli ne gândim la cei trei: Petru, Iacov, Ioan. Nu ne gândim la Petru, Iacov, Ioan și Andrei. Andrei era undeva în umbră. În fotografia cu toți apostolii, Andrei era într-o parte cu mâinile în buzunar. Petru era chiar în centru. Sau poate nici nu e în poză, ci el face poza. El era un slujitor. Era un slujitor din umbră. Însă doar pentru că nu dorea să fie în lumina reflectoarelor, nu însemna că în el nu ardea un foc. El l-a căutat pe Ioan Botezătorul, și când acesta i-a trimis pe Iacov, pe Ioan și pe Andrei să-L caute pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, Andrei s-a dus și, alături de Ioan, au fost printre primii ucenici ai lui Isus. Însă Andrei nu s-a oprit aici. Andrei... chiar dacă Ioan a fost acela care a scris epistole, chiar dacă Ioan a scris o evanghelie, chiar dacă Ioan a fost acela care a scris cartea Apocalipsa, și Andrei nu a făcut nimic din acestea, el a făcut ceva la fel de important. A mers și l-a găsit pe fratele lui, spune Scriptura. L-a dus pe fratele lui să-L întâlnească pe Isus. Cine era acel frate? Petru. Petru va fi cel care va ține prima predică. Petru va fi cel care va conduce biserica din Ierusalim. Petru va fi cel care va sluji neamurilor. Petru va fi cel care îl va apăra pe apostolul Pavel. Petru va deveni un mare proclamator al harului. Toți aceia dintre noi care ne bucurăm de harul lui Hristos, îl vom aprecia pe Petru. Dar toți care îi suntem îndatorați lui Petru suntem de fapt îndatorați cui? Lui Andrei. Pentru că în lanțul suveran de legături, Andrei a fost slujitorul din umbră care l-a adus pe fratele lui să-L întâlnească pe Isus. A fost un simplu slujitor, la fel ca și Maria. Maria, mama lui Isus. Când ne gândim la Maria, ne gândim la mama lui Isus. Însă când Scriptura face referire la Maria, face referire ca la o slujitoare. Slujitoarea lui Dumnezeu. Ceea ce e mai impresionant la Maria, e CV-ul ei neimpresionant. Dacă ar fi fost să o întâlnești pe Maria înainte să fie mama lui Isus, n-ai fi întrebat-o de bijuteriile ei. Nu ai fi fost impresionat de casa ei. Nu ai fi fost intimidat de linia ei genealogică, sau de strămoșii ei. Cel mai extraordinar lucru la Maria era simplitatea ei. Pe scara socială a unei zile, Maria era la cel mai mic rang. Din moment ce era femeie, era subordonată bărbaților. și din moment ce era o femeie mai tânără dădea socoteală femeilor mai în vârstă. și din moment ce era o femeie tânără cu un statut economic slab, se afla în clasa de jos nu în cea de sus. și din moment ce se afla în clasa de jos a neînsemnatului sat Nazaret, la periferie, ar fi extrem de greu să găsești pe oricine de pe planetă mai jos pe scara socială decât Maria. Dintre toți oamenii din lume, dintre toate femeile din toate generațiile, pe care le-ar fi putut folosi Dumnezeu să fie mama lui Isus, de ce a ales-o pe Maria? Singurul răspuns posibil care ne este dat, vine din înseși cuvintele Mariei, care a spus, „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” (Luca 1:38)

    Atunci când Dumnezeu vrea să-L aducă pe Hristos în lume, El caută slujitori. Pedigree-ul tău nu contează. Nu se cere nici o diplomă. Cerul nu îți verifică contul bancar. Dumnezeu caută doar slujitori. Așa că vreau ca toți oamenii simpli să fie încurajați. Dumnezeu poate folosi pe cineva ca tine! Fie ca toți oamenii mândri să ia aminte. Dumnezeu va corecta pe cineva ca tine. Cel puțin pe Iacov și pe Ioan i-a corectat, atunci când mama lor a venit cu această cerere bizară. Matei 20:20-21 „Atunci mama fiilor lui Zebedei s-a apropiat de Isus împreună cu fiii ei şi I s-a închinat, vrând să-I facă o cerere. El a întrebat-o: „Ce vrei?” „Porunceşte”, I-a zis ea, „ca, în Împărăţia Ta, aceşti doi fii ai mei să şadă unul la dreapta şi altul la stânga Ta.” V-ați gândit vreodată că poate ucenicii au încetat să-L mai asculte pe Isus? În Matei capitolul 20, capitolul 19 până la versetul 20 se vorbește despre umilință. Isus începe Matei 19 spunându-le oamenilor să fie umili ca niște copii. Apoi vorbește cu tânărul bogat căruia îi spune să nu se mai încreadă în bogății și să se încreadă în El. Apoi, la sfârșitul capitolului 20 din Matei „Cei din urmă vor fi cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei din urmă.” (Matei 20:16) Apoi prezice pentru a treia oară moartea, îngroparea și învierea Sa. Însă vine la El vreunul din ucenici să-L întrebe mai multe despre umilință, despre moartea, îngroparea și învierea Sa? Nu! Le intră pe o ureche și le iese pe alta. Mama lui Iacov și Ioan vine la Isus cu această cerere. Isus le spune lui Iacov și Ioan: „Nu știți ce cereți.” Iacov și Ioan răspund: „Ba da știm. Noi vrem să fim la dreapta și la stânga ta.” Nu era de ajuns că erau apostoli, nu era de ajuns că au văzut minuni, nu era de ajuns că erau cei mai apropiați de Isus, și L-au văzut pe acesta pe muntele schimbării la față. Nu era de ajuns că au avut privilegiile pe care le-au avut. Ei au vrut mai mult! Ei voiau ca într-o parte să fie Isus, apoi Iacov și apoi Ioan. Voiau mai multă recunoaștere. Ambiția spirituală vrea asta întotdeauna. Ambiția spirituală vrea întotdeauna mai multe aplauze, mai multe titluri, mai multă recunoaștere, mai multe recompense. Așa că Hristos îi corectează cu fermitate, pe ei dar și pe noi dându-ne tuturor principiul slujirii. El spune: „Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.” (Matei 20:26-28) Fie ca aceste cuvinte să fie inscripționate la intrarea în fiecare biserică.

    „Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească.” Isus a fost numit, și a fost mândru să fie numit, un slujitor. Ce ușurare! Nu trebuie să așteptăm aprobarea tuturor, nu trebuie să urcăm pe nici o scară socială. Suntem eliberați de orice alergare asiduă a umanității. Noi nu trebuie să ajungem în vârf. Dacă vrei să fii ca Isus, e destul loc la nivelul de jos. Fii un slujitor. Oricine vrea să fie ca Isus, să devină un slujitor, să devină ca Andrei, ca Maria. Să fie ca Isus. Nu cred că Isus avea o carte de vizită, dar dacă ar fi avut una, ar fi scris pe ea, „Isus Hristos. Slujitor al umanității.” Cum ar fi dacă ți-ai asuma acest rol în casa ta? Slujitor al casei. Acesta sunt eu: slujitorul. Cum ar fi dacă ți-ai asuma acest rol în biserică? Sau la lucru? Cum ar fi dacă scopul tău principal în fiecare zi atunci când te trezești ar fi: „Pe cine pot sluji azi?” Cum ar fi dacă am face asta? Cum schimbă asta modul în care trăim? Reies câteva lucruri interesante din acest verset. Haideți să ne uităm la practica slujirii. Ce face un slujitor? Cum se comportă un slujitor? În primul rând slujitorii își schimbă așteptările. Își schimbă așteptările. „Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească.” Așa că Isus nu a venit cu așteptarea că cineva Îi va sluji. Auziți?Un slujitor își schimbă așteptările. Se trezește în fiecare zi fără așteptarea de a fi slujiți, ci căutând oportunități de a sluji.

    Cu ceva timp în urmă au fost doi bărbați. Un bărbat pe nume Moe și un bărbat pe nume Joe. Lui Moe îi plăcea să i se slujească. Lui Joe îi plăcea să slujească. Și dacă comparăm cele două vieți, vom vedea o mare diferență! Moe se trezea în fiecare dimineață întrebându-se: Cine îmi va sluji azi? Cine îmi va aduce cafea? Cine va avea grijă de mine? Cine mă va observa? Cine mă va aplauda? Moe avea așteptări înalte. Moe se aștepta ca toți din trafic să-i facă loc. Moe se aștepta ca fiecare zbor să fie la timp pentru el. Moe se aștepta ca la restaurant să primească cel mai bun loc. Moe se aștepta ca paznicul parcării să-i țină minte numele. Moe se aștepta ca toți de la lucru să îl asiste în planurile lui, și dacă cineva cerea prea mult, Moe nu era prea fericit. Mai mult, se întâmpla adesea ca Moe să meargă morocănos la culcare. Pentru că țelul lui era să fie slujit. Și din moment ce țelul lui depindea de slujirea pe care o primea de la alții, și pe care nu o putea controla, simțea adesea că ar fi avut o zi proastă. Moe se aștepta să fie aplaudat, să i se recunoscă meritele, să fie apreciat, să fie răsplătit, dar niciodată nu a primit destule merite, apreciere sau răsplăți. De aceea numele lui Moe și cuvântul morocănos încep cu aceeași literă. Moe era morocănos. Joe avea o altă atitudine. De aceea numele lui Joe și jovialitate încep cu aceași literă. Pentru că primul gând al lui Joe când se trezea în fiecare zi, era: Cui pot să slujesc azi? O servea pe soția lui cu cafea. Își servea copiii cu bunătate. Când mergea la cumpărături, nu îl deranja dacă caserița era morocănoasă. Nu ea era acolo să-l slujească, ci el trebuia să o slujească pe ea! Nu era o problemă dacă era trafic, se dădea din cale – o altă oportunitate de a sluji. Nu îl deranja dacă vremea era rea, sau zborurile aveau întârziere. Lumea nu exista pentru a-l sluji pe el, ci el exista pentru a sluji lumea. Paznicul parcării nu îi știe numele? Nici măcar nu se gândește la asta. Încearcă el să țină minte numele paznicului. Colegii de la lucru aveau nevoie de ajutor? „Foarte bine. Pentru asta sunt eu aici!” Seara mergea la culcare spunându-și: „Ce zi plină de succes am avut! Am putut să slujesc toată ziua.” Moe era întotdeauna morocănos. Joe era întotdeauna jovial. De ce? Pentru că dacă fericirea ta depinde de modul în care te tratează alții, întotdeauna vei fi dezamăgit! Dar dacă iei inițiativa și spui: „Nu, eu voi fi cel care slujește primul,” vei fi ca Isus și vei găsi secretul bucuriei. Așa că întrebarea mea pentru tine e: Ești tu un Moe sau un Joe? Poate ești un Moe-Joe. Undeva între. Secretul bucuriei e să o dai mai departe.

    Atât de puțini oameni înțeleg asta, încât ne întrebăm de ce nu avem mai mulți oameni fericiți. Însă cei mai fericiți oameni sunt aceia care au cele mai puține așteptări. Pentru că acei oameni nu vor fi dezamăgiți niciodată. Schimbați-vă așteptările. Apoi un alt lucru care ne învață Isus că-l faci slujitorii. Slujitorii nu doar îți schimbă așteptările. Slujitorii își cunosc și chemarea unică. Își cunosc chemarea unică. „Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.” (Matei 20:28) Pentru Isus Hristos, aceasta era o chemare unică. Eu nu aș putea face asta, nici tu nu ai putea. Singurul care putea face asta era Isus Hristos. El a îndeplinit chemarea unică care i-a fost atribuită. Să nu aveți impresia că o viață de slujire e o viață fără claritate... ...o viață care e trăită la întâmplare, între o treabă care trebuie făcută și alta.

    Un slujitor își pune întrebarea: Care e rolul meu unic în viață? Ce pot să fac eu cel mai bine? Unde sunt cel mai productiv? Cum pot să slujesc în cel mai eficient mod? Apostolul Petru a spus, „Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos.” (1 Petru 4:11) La sfârșitul vieții Lui, mai erau încă oameni flămânzi de hrănit. Încă mai existau oameni bolnavi, sau singuri. Însă la sfârșitul vieții Sale, Isus a spus: „S-a isprăvit!” (Ioan 19:30) Ce s-a isprăvit? Chemarea unică pe care a primit-o Isus. Chemarea lui de a sluji ca Răscumpărător sau Salvator al lumii. Care e chemarea ta unică? A fi un slujitor nu e un titlu ci e o atitudine. Poți fi în continuare un director, și totuși să fii un director cu atitudine de slujitor. Poți fi în continuare un general cu patru stele. Cine nu și-ar dori să aibă un general cu patru stele care să aibă o atitudine de slujitor? Poți fi în continuare un atrenor sau un fundaș, poți fi un conducător, dar poți fi toate acestea cu un duh de slujitor. Care este chemarea ta unică? Combină-ți chemarea cu atitudinea de slujitor și ai găsit rețeta pentru o viață ca și a lui Hristos.

    După al doilea război mondial, o mare parte din Europa a fost devastată în urma bombardărilor. Structurile sociale ale marilor orașe erau la pământ. Nu reușeau pur și simplu să se îngrijească de familiile în nevoi. Ca rezultat, mulți orfani au ajuns să hoinărească pe străzile mari ale Parisului, Berlinului și Londrei. Un soldat american a dat peste un orfan pe străzile Londrei în zilele care au urmat celui de-al doilea război mondial. Se plimba pe străzi printre dărâmăturile clădirilor bombardate, când a observat un băiețel descumpănit și murdar de poate 8 sau 9 ani, stând în fața unei patiserii. Soldatul a putut să vadă peste umărul băiatului în interiorul patiseriei unde patiserul frământa aluatul pentru gogoașe. Soldatul aproape că a auzit cum buzele băiețelului se lovesc una de alta. S-a dus lângă băiețel și l-a întrebat: „Fiule, ai vrea și tu o gogoașă?” Băiețelul s-a uitat la soldat și i-a răspuns: „Cum să nu?” Așa că soldatul a intrat și a cumpărat 12 gogoașe, le-a pus într-o cutie, le-a adus afară și a dat cutia băiețelului. Apoi a dat să plece, dar băiețelul l-a tras de haină. Soldatul s-a întors iar băiețelul s-a uitat în sus la el și i-a spus, „Domnule, sunteți cumva Dumnezeu?” Fie ca și noi să slujim în așa fel încât băieței de zece ani de la studii biblice să audă de Dumnezeu. Și fie ca să slujim în așa fel încât oamenii să se uite la noi și să se întrebe dacă nu cumva au văzut prezența lui Dumnezeu. Amin?

    Îți mulțumim Doamne. Fie ca să facem asta Tată. Fie ca să fim acei oameni care aduc prezența lui Dumnezeu în fiecare circumstanță în care trăim. Iartă-ne, iartă-mă pe mine, pentru că ne așteptăm să fim slujiți. Renunțăm la acel rol și ne oferim voluntar să fim slujitori. Ne oferim voluntar să fim ca Isus. Să ducem vieți în care să căutăm să slujim și nu să fim slujiți. Și fă-ne onoarea ca în această săptămână să putem face oamenii fericiți în timp ce îi slujim. Știm că făcând asta, și noi vom fi mai fericiți. Prin Hristos ne rugăm, și toată biserica spune: amin!  

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/135815/6-slujiti-va-unii-altora