Diamantul se-ncadrează
La pietre prețioase reci:
Ca „flori de mină”, epatează,
Însă au inimile... seci.

Un mineral de-o simetrie
Perfectă, care pare veșnic,
Însă nu este-o gemă vie,
E doar carbon mai geometric.

Prin duritate, depășește
Orice metale, minerale;
Și alte geme șlefuiește:
Rubine, safire, opale.

Marele preot avea pe pieptar
A șasea piatră-adamantul:
Pecetea tribului lui Dan
Dur, tăietor, ca diamantul.

În temelia orbitoare
A Noului Ierusalim,
Diamantul nu apare:
Nu-i între safir și rubin.

Nu întâlnim adamantul
Ca gemă-ntre-apostolii sfinți,
După cum nici „Dan”-tribul
Nu-i între-aleșii pecetluiți.

Căci în Cuvânt, diamantul
E simbol pentru dura fire
Ce n-o zdrobește PreaÎnaltul:
Inima în împietrire.

Să nu fim dure, tăioase
Diamante, să nu șlefuim
Alte pietre prețioase!
S-ajungem în Ierusalim!

Să n-avem nelegiuire
Scrisă cu vârf de diamant
Pe tabla inimii impure,
Căci o vede Cel PreaÎnalt...

Doamne, Isuse Cristoase,
Fă-ne, prin Duhul Divin
Pietrele vii, prețioase,
În zidul din Ierusalim!

Craiova, 9-12-2014