Simtaminte ceresti
Autor: Viorica Stela Dan
Album: Glose
Categorie: Incurajare
SIMTAMINTE CERESTI


Doamne... revarsă... a Ta... milă...
Iartă... mintea mea nepricepută.
Vin spre Tine... smerită... umilă...
Desăvârșește sfințirea începută.

Trezeşte în mine simțăminte cereşti,
Și nu uita... că ființa mea-i fragilă...
Te rog... zi de zi... să mă sfințești...
Doamne... revarsă... a Ta... milă...

Leagă duhul meu de Duhul Tău.
Pe drumul vieții să nu fiu pierdută.
Să n-ajung pe calea... celui rău...
Iartă... mintea mea nepricepută.

În raza luminii... vin să mă crești.
Și mă aplec la crucea Ta... docilă.
Cu nădejdea... că mă mântuiești.
Vin spre Tine... smerită... umilă...

M-ai scos... din groapa pierzării,
Din mocirla în care eram căzută.
M-ai așezat pe stânca regenerării,
Desăvârșește sfințirea începută.

Desăvârșește sfințirea începută.
Vin spre Tine... smerită... umilă...
Iartă... mintea mea nepricepută.
Doamne... revarsă... a Ta... milă...
Amin!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/130664/simtaminte-ceresti