Viziune şi Pasiune pentru… Misiune
Autor: Marius Hanganu
Album: fara album
Categorie: Misiune

Viziune şi Pasiune pentru… Misiune

Marius Hanganu

 

Milioane de oameni – copii, tineri, bătrâni - trăiesc şi mor zilnic pe bătrânul pământ.

Cine sunt ei, cum au trăit, cum au murit, dar mai ales care este destinul lor veşnic, sunt întrebări care par să nu mai preocupe pe nimeni. Sau… aproape pe nimeni!

Lui Dumnezeu îi pasă!

El vrea să intervină în viaţa lor! Să aducă speranţă, eliberare, pace… Să schimbe destinul lor veşnic pentru totdeauna. Dar El n-o va face singur.

Dumnezeu VREA să te folosească pe TINE! El are un plan şi un scop pentru viaţa ta. Vrea să te umple cu Duhul Sfânt şi să te facă un mesager al cerului.

 

„DUCEŢI-VĂ ÎN TOATĂ LUMEA ŞI PROPOVĂDUIŢI EVANGHELIA LA ORICE FĂPTURĂ…”

                                                                                                                                (Marcu 16:15)

 

        Provocarea lui Isus veche de peste două mii de ani este la fel de actuală şi de valabilă astăzi, pentru creştinismul aflat la început de mileniu trei. Nu există însărcinare mai mare, mai importantă sau mai urgentă pentru Biserică, decât aceasta. Şi totuşi… În spatele auto mulţumirii, a palidelor realizări, a focului de paie aprins în grabă şi stins prea devreme, se află un creştinism căldicel, care păleşte ori de câte ori este pus faţă în faţă cu creştinismul autentic, Nou Testametar.

        Poate că am aţipit. Sau poate suntem prea preocupaţi cu alte lucruri şi astfel am pierdut din vedere scopul şi destinaţia trasate de Dumnezeu: Ne-am născut, am fost răscumpăraţi suntem parte a Trupului Său şi avem o singură slujbă, o singură misiune pe acest pământ: câştigarea sufletelor pierdute, pentru Hristos. Astfel, Biserica pregăteşte calea pentru revenirea în glorie a Domnului Isus.

 

„EVANGHELIA ACEASTA A ÎMPĂRĂŢIEI VA FI PROPOVĂDUITĂ ÎN TOATĂ LUMEA, CA SĂ SLUJEASCĂ DE MĂRTURIE TUTUROR NEAMURILOR. ATUNCI VA VENI SFÂRŞITUL!”

                                                                                                                                   (Matei 24:14)

 

        Înainte ca Isus să se întoarcă pe pământ pentru a domni în splendoare, putere şi glorie, Evanghelia Lui trebuie să ajungă la orice neam, orice seminţie, orice norod şi orice limbă (Apoc. 7:9). Deci, obligaţia noastră cea mai mare este de a da Evanghelia Lui, întregii lumi. Dumnezeu ne cheamă pe noi, ca Biserică, să răspundem acestei provocări!

        Bazaţi pe Cuvântul lui Dumnezeu, noi credem că Evanghelia va pătrunde în locurile cele mai întunecate, pretutindeni în lume. Dumnezeu caută astăzi bărbaţi şi femei, ale căror vieţi sunt puse în totalitate la picioarele Lui; ale căror inimi sunt mistuite de o pasiune sfântă pentru Isus şi pentru milioanele de suflete pierdute pentru veşnicie. El ridică o armată puternică, o generaţie radicală, gata să trăiască sau să moară, să plătească preţul, oricât de mare ar fi acesta, pentru ca:

 

„ÎN NUMELE LUI ISUS, SĂ SE PLECE ORICE GENUNCHI… ŞI ORICE LIMBĂ SĂ MĂRTURISEASCĂ, SPRE SLAVA LUI DUMNEZEU TATĂL, CĂ ISUS HRISTOS ESTE DOMNUL!”

                                                                                                                                     (Filipeni 2:10-11)

 

        Misionarii – trimişi de Dumnezeu prin intermediul bisericilor locale – vor duce acest mesaj spre locuri neatinse încă. Evanghelia va fi vestită cu putere. Suflete vor fi mântuite, dând naştere astfel la noi biserici. Şcoli Biblice vor lua fiinţă. Noi lucrători vor fi echipaţi pentru o slujire activă şi eficientă. Isus îşi zideşte Biserica Sa! Noi însă, suntem împreună lucrători cu Dumnezeu! De aceea vrem să trăim, să slujim şi să ne consacră pentru această viziune.

        Unii au auzit chemarea şi au început cu prietenii, vecinii sau colegii nemântuiţi. Alţii, au înţeles că Dumnezeu îi cheamă în localităţile din împrejurimi şi astfel, au pus deoparte din timpul, banii şi energia lor, pentru a sluji acelora care nu au contact direct cu Evanghelia sau cu Biserica lui Hristos. Iar alţii, încă se roagă, studiază, se pregătesc şi aşteaptă ziua în care Dumnezeu îi va trimite departe, în locuri necunoscute, unde holdele sunt coapte, secerişul este mare iar lucrătorii sunt puţini.

 

        Chemarea lui Dumnezeu însă, ţi se adresează ţie, personal. El vrea să te folosească pe tine! Nici exteriorul tău, nici darurile tale, nici poziţia ta socială nu sunt hotărâtoare, ci inima ta dedicată.

        Nu te ascunde în spatele ignoranţei! Decizia ta este determinant! Abandonează-te în mâna lui Dumnezeu şi chemării Sale pentru viaţa ta. Spune-I că vei merge oriunde şi vei face orice îţi va arăta El că este voia Lui pentru tine. TU poţi fi parte a acestui mare plan de mântuire.

Lasă-te chemat să duci lumii pierdute mântuirea!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/125703/viziune-si-pasiune-pentru-misiune