Vindecările de la Ghenazaret
Autor: Florența Sărmășan
Album: Pilde, minuni și vindecări!
Categorie: Zidire spirituala
Vindecările de la Ghenazaret
Marcu cap. 6:53-56


La Ghenazaret au ajuns
Isus, cu cei ce-L însoţeau
Corabia, la mal au dus
Pe ţărm, cu toţii coborau

Isus a fost recunoscut
De toţi care pe mal erau
Şi ei, aşa cum au putut
Bolnavii aici îşi aduceau

Din sate, pieţe si cătune
În faţa lui Isus veneau
Au început să se adune
De El, să se atingă doreau

Doar poala hainei de puteau
Să o atingă, ajungea
Cu toţii se tămăduiau
El, orice boala vindeca

Când Domnul undeva sosea
Oamenii toţi se bucurau
Cu drag Îi binecuvânta
Iar cei bolnavi, se vindecau.

Amin

Câmpia Turzii, 3 martie 2017
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/123329/vindecarile-de-la-ghenazaret