Cititul în stele
Autor: Iosif Anca
Album: Iosif Anca
Categorie: Adevărul

   Astrologia este cititul în stele. În vremea noastră, găsim horoscoape şi calendare astrale. Fiecare naţiune are horoscoapele ei. Chiar dacă acestea se contrazic între ele, oamenii sunt aşa de naivi, încât citesc în mai multe dintre ele, văd că se bat cap în cap, şi cu toate acestea se lasă duşi în eroare de ele. Una din ţările cele mai afectate de această practică este, se pare, Franţa, unde o proporţie de 60 la sută din populaţie citeşte horoscopul regulat şi crede în acesta. Cu toate acestea, Franţa se consideră o ţară creştină (?)

   Despre ASTROLOGIE este scris în Isaia 47.12-15. Aceste lucruri încep să ia amploare şi printre noi. Oamenii au ajuns să-şi pună încrederea în aceste lucruri, dar care se dovedesc a fi false. Chiar din punct de vedere ştiinţific, astologia este infirmată. Când a fost înfiinţată, astologii cunoşteau doar cinci planete. Între timp, numărul celor descoperite stiinţific a crescut, dar astologii nu şi-au modificat datele, pentru că acestea sunt axate pe cunoaşterea cea veche. Apoi, ei spun că sunt doisprezece constelaţii, dar de fapt sunt paisprezece. Calculele lor conţin erori şi, cu toate acestea, oamenii îi cred. Potrivit astologiei, gemenii, cei care s-au născut în aceeaşi zi, ar trebui să aibe aceeaşi soartă. Destine totalmente diferite pentru gemeni infirmă astrologia.

   În Iov 38. 33, Dumnezeu întreabă: "Cunoşti tu legile cerului? Sau tu îi orânduieşti stăpânirea pe pământ?"

   Ştiinţa astrelor este unul din domeniile pe care Dumnezeu le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Dacă oamenii au un oarecare acces la informaţii prin Satan, care este un domn al puterii văzduhului, căzut din cer, totuşi datele deţinute de ei şi pe care ni le pot furniza sunt, în cea mai mare măsură false. Acestea nu pot fi dovedite nici din punct de vedere biblic, nici stiinţific. Atât Biblia cât şi ştiinţa infirmă aceste lucruri.  NU UITAŢI! Diavolul este mincinos, chiar dacă minciuna sa este învelită în adevăr şi asociată cu lucruri bune. El este în stare să ghicească lucruri ascunse, dar în final duce la ratăcire. 

   Originea ştiinţelor oculte este în Babilon - înţelepciunea ascunsă a cunoaşterii umane.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/121041/cititul-in-stele