Smerenie și rugăciune ~ vindecătorii țării
Autor: Darius Maris
Album: Smerenie & rugăciune
Categorie: 2Cronici 7:14

   "dacă... se va smeri, se va ruga... îi voi tămădui țara

  Îmi aduc aminte de o carte citită în urmă cu cațiva ani, scrisă de Rabi Maharaj, cu titlul “Moartea unui Guru”. Ceea ce mi-a atras atunci atenția a fost descrierea experiențelor traumatizante trăite de copilul Rabi, sub robia fricii, în locuința tulburată permanent de prezența manifestată a puterii întunericului. Am gândit atunci că aceste manifestări ale întunericului sunt de domeniul basmului, specifice poate altor zone geografice străine de noi, sau specifice evului mediu. Ca și mine mai apoi, unii dintre dumneavoastră ați întâlnit oameni hăituiți de astfel de manifestări demonice, oameni care fug după liniște.

  În ținutul Gadara era un om care îmbolnăvise ținutul. Când a ieşit Isus din corabie, L-a întâmpinat îndată un om care ieşea din morminte, stăpânit de un duh necurat. Omul acesta îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu mai putea să-l ţină legat, nici chiar cu un lanţ. Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi şi cu cătuşe la mâini, dar rupsese cătuşele şi sfărâmase obezile, şi nimeni nu-l putea domoli. Totdeauna, zi şi noapte, stătea în morminte şi pe munţi, ţipând şi tăindu-se cu pietre... nimeni nu putea trece pe drumul acela.  Oare cât de straniu suna acest țipăt, noaptea în întreg ținutul? …și nimeni nu-l putea domoli. Atunci a răsunat: „Duh necurat, ieşi afară din omul acesta!și omul a fost liber.

  “Apoi Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi şi le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă.” ”Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci.”

  Trăim într-o țară bolnavă, în mijlocul unui sistem religios ce declară Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimicavând registre de membri, dar lipsindu-i cele ale martirilor, din care au ramas închinătorii mirosind a parfum scump, pasionați de un ciudat “prinț ceresc” împlinitor de pasiuni, ignoranți, neputincioși și speriați, însă într-un ținut în care inimile oamenilor “suferă de moarte” și strigă la fel de straniu ca îndrăcitul din ținutul Gadara, după libertate. Cine aude strigătul acesta?  

  Domnul are nevoie de tămăduitori de țară, în urma cărora bolnavii să se vindece, îndrăciții să capete tămăduire, oameni a căror credință este vie și roditoare. Tineri dragi, în a căror inimă s-a născut Isus, să nu ne plafonăm în activități firești. Isus ne cheamă să ne maturizăm la picioarele Lui, ca El să poată prin noi să scoată afară duhuri necurate, să tămăduiască orice fel de boală și orice neputință, să tămăduiască țara! prin rănile Lui suntem tămăduiţiToate aceste binecuvântări nu răsar decât din viața unor oameni plini de Duh Sfânt; necunoscuții trăitori ai credinței, oameni tămăduiți de duhuri rele ce la rândul lor devin tămăduitori în mana Domnului.

  Elifaz spunea odinioară:m-a apucat groaza şi spaima, şi toate oasele mi-au tremurat. Un duh a trecut pe lângă mine… tot părul mi s-a zbârlit ca ariciul…dar revine spunând Eu aş alerga la Dumnezeu, lui Dumnezeu I-aş spune necazul meu. El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr.

  În fața acestei realități spirituale pe care lumea caută speriată să o ignore, oamenii au nevoie de Biserica vie a lui Hristos!

 

       Te smerești? Te rogi?

        Asculți glasul păstorului? ”Oile Mele ascultă glasul Meu!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/editoriale/120205/smerenie-si-rugaciune-vindecatorii-tarii