Suferinţa
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Glasul inimii
Categorie: Zidire spirituala
Suferința este plugul care mușcă din țărână...
Răsturnând brazdă cu brazdă, scopul ei în modelare,
E să-mbogățească lutul și să scoată la lumină,
Frumusețea închistată în grăuntele ce moare.

Suferința e intrusul ce produce-amărăciune,
Firicel de rocă-n falduri, cochilie-n sân de mare,
Frământări și-mpotrivire, sfere sidefii compune,
Prelucrarea care naște perle de mare valoare.

Suferința este gerul care-ncremenește picul
Lacrimei ce cade-n valuri peste oameni, peste vreme,
O metamorfoză care a-nfrumusețat nimicul,
În cristalele de gheață stând superbe diademe.

Suferința este truda ce îngenunchează omul,
Recile sudori transformă îndădărătnicu-n supus,
Redescoperind valoarea, Infinitul și atomul,
Se unesc în ADN-ul Domnului Cristos Isus.

Suferința este focul care arde în cuptoare,
Lămurind zgura de aur, stânca de  trestie și fân,
Dar finalul știm cu toții, ca-ntr-o apă curgătoate,
Valul vine, valul trece, numai pietrele rămân.

De aceea prelucrarea, cât ar fi de dureroasă,
Știu că e pentru o vreme, vremea timpului de har,
Fiecare curățire mă apropie de Casă,
Mulțumesc Preasfinte Tată, pentru tot ce-mi dai în dar!

05/11/13, Barcelona-Lucica Boltasu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/116110/suferinta