Clevetirea este o alta fapta a firii pamantesti, ce s-a accentuat in vremea sfarsitului, conform 2 Timotei 3.3: "Oamenii vor fi ... celvetitori". Am putea sa asimilam cu clevetirea si barfa (Romani 1.30). O alta forma sub care este redat acest pacat in 1 Corinteni 5.11, este defaimator si este reluata in aceeasi carte, la 6.10 - "Nu stiti ca ... defaimatorii... nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu?" Asadar, clevetirea, sub orice forma am intalni-o, fie ca este barfa, o calomnie, o defaimare, o ponegrire, este de fapt vorbirea de rau. Aceasta se intampla de regula in absenta persoanei vizate, sub influenta unui duh demonic.
Ispitele clevetirii
O prima ispita este vorbirea necontrolata, usuratica. "Cine vorbeste in chip usuratic raneste ca strapungerea unei sabii" Vorbirea in chip usuratic (nu neaparat cu rea vointa, dar necontrolata), pe seama oricui, este uneori, foarte dulce. Se pare ca aceasta dulceata este gustata atat de cel care vorbeste cat si de cel care asculta: "Cuvintele clevetitorului sunt ca niste prajituri, care aluneca pana in strafundul maruntaielor". Omul este tentat in firea lui sa povesteasca despre altii, de obicei in sens negativ. Iar celor din jurul lui de multe ori le face placere sa asculte astfel de cuvinte. La urechea omeneasca suna bine sa auzi lucruri noi despre cineva, chiar daca nu sunt bune si necesare. In special ispita clevetirii este o tentatie pentru femei, dar surorile evlavioase au alte subiecte de tratat in discutii si pot sa nu pacatuiasca. In 1 Timotei 5.13, scrie ca unei femei, in special vaduvele, se deprind cu clevetirea, ca si cu oricare alta patima: dupa ce o profeseaza, devin specialiste in domeniu, "se deprind sa umble fara nici o treaba, din casa in casa; si nu numai ca sunt lenese, dar sunt si limbute si iscoditoare, si vorbesc ce nu trebuie vorbit". Aceasta patima le poate prinde nu numai pe vaduve, ci si pe femeile casatorite. Oricum, clevetirea face casa buna cu lenea si cu iscodirea. Pentru ca sa clevetesti, iti trebuie timp si daca nu ai iscodit mai intai, daca nu esti un om interesat de vesti, nu ai ce transmite mai departe: esti ca un post de radio care nu primeste informatii si nu are ce sa dea. Multi spun, daca sunt chemati la rugaciune, ca nu au timp, dar daca deschizi un subiect de clevetire, parca prind radacini si sunt in largul lor. In Tit 2.3, scrie ca femeile trebuie sa aiba o purtare cuviincioasa, altfel la batranete, aceasta ispita prinde proportii. " ... sa nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin, ci sa-i invete pe altii ce este bine." Sa dea Domnul ca toti barbatii si femeile, care sunt mai sensibile in aceasta privinta, sa scape de vorbirea usuratica, sa-si gaseasca de vorbit ceva bun, cu rod, ca sa nu cadem in aceasta plasa si limba sa urmeze gandurile in desertaciunea lor.
O alta ispita este extinderea neintelegerilor in familie. Este foarte trist cand oamenii dintr-o familie divulga lucrurile intime in afara ei, si se vorbesc unul pe altul in afara familiei. "Dai drumul gurii la rau ... stai si vorbesti impotriva fratelui tau". Cat de rau face clevetirea in sanul familiei. Daca ar auzi sotul tau cum l-ai povestit, sau daca ar auzi parintii tai cum au fost povestiti de catre copii si invers!
Clevetirea este o forma de manifestare a luptelor dintre partide, fie in sanul bisericii, fie intre diferite confesiuni. Pavel intreaba: "Daca mananc aducand multumiri, de ce sa fiu vorbit de rau pentru un lucru pentru care multumesc? " De multe ori, pentru astfel de diferente, de obicei minore, se nasc clevetiri, pe seama celorlalti. In 1 Timotei 6.4 este aratata natura celor ce provoaca la clevetire: " ... este plin de mandrie, si nu stie nimic: ba inca are boala cercetarilor fara rost... din care se naste... clevetirile si banuielile rele". Cand o biserica se dezbina, incep sa apara partidele, caci campania electorala este purtata prin clevetire. Nu-i poti dezbina pe doi frati, decat daca-l vorbesti de rau pe unul diuntre ei! Trebuie sa intelegem lucrurile acestea, pentru ca Satan sa nu ne gaseasca slabi de inger la capitolul acesta si sa ne dezbine.
Solomon scrie in Proverbele 26.20 - "Cand nu mai sunt lemne, focul se stinge si cand nu mai este nici un clevetitor, cearta se potoleste". Clevetirea intretine cearta. Multe conflicte s-ar opri, daca nu ar fi cineva sa cleveteasca, sa aduca lemne de afar. Mai citim la Proverbele 30.10: "Nu cleveti pe un slujitor la stapanul lui, ca sa nu tre blesteme si sa te faci vinovat". In Biblie scrie ca doar blestemul neinteimeiat nu prinde caci nu degeaba este scris sa nu blestemam. De ce sunt unii slujitori vorbiti de rau la stapanii lor? Pentru ca cineva vrea sa ia postul, sau sunt anumite interese in joc. Nu-l cleveti pe un slujitor la stapanul lui, ca nu stii daca stapanul nu este un om intelept sau unul ca Potifar si poate ajunge in temnita, ca Iosif.
Clevetirea este o impotrivire fata de adevar, de aceea trebuie sa traim: "avand un cuget curat: pentru ca cei care barfesc purtarea voastra buna in Cristos, sa ramana de rusine tocmai in lucrurile in care va vorbesc de rau". Exista posibilitatea sa ai o purtare buna in Hristos si sa fii clevetit, vorbit de rau, dar in aceasta situatie, va veni vremea cand cei ce te clevetesc sa ramana de rusine: "Caci este un lucru placut, daca cineva, pentru cugetul lui fata de Dumnezeu, sufera intristare si sufera pe nedrept." " In adevar, ce fala este sa suferiti cu rabdare si sa fiti palmuiti, cand ati facut rau?..." Daca esti vorbit de rau pentru o fapta buna, pentru ca esti un om evlavios, pentru o purtare deosebita, nu-ti face probleme. Dar daca clevetirea este inteimeiata, atunci teme-te sau cel putin sufera rigorile si efectele pacatelor tale. Oricum cel care vrea sa cleveteasca nu are nevoie de un exemplu negativ pentru aceasta, poate cleveti si pentru o fapta buna.
Chiar daca cineva a facut rau si este vorbit pe drept, apostolul indeamna in 1 Timotei 6.1: "Toti cei ce sunt sub jugul robiei sa socoteasca pe stapanii lor vrednici de toata cinstea, ca Numele lui Dumnezeu si invatatura sa nu fie vorbite de rau." Trebuie sa ne comportan in asa fel incat sa nu cream situatii pentru care am putea fi vorbiti de rau, pe drept. Dar unii cred ca daca cineva a facut un lucru rau si ei vorbesc numai despre lucrul acesta, aceasta nu este clevetire. Raspunsul este in Iacov 4.11: "Cine vorbeste de rau pe un frate sau judeca pe fratele sau, vorbeste de rau Legea, sau judeca Legea. Si daca judeci Legea nu esti un implinitor al Legii, ci un judecator al ei." Chiar daca cineva a facut un lucru rau si daca am vorbi, pe drept, nu este de competenta noastra sa-l vorbim rau, chiar daca a facut un rau. Clevetirea nu este un dar de la Dumnezeu, nici o slujba duhovniceasca, ci o indeletnicire demonica. Doamne, scapa-ne de asa ceva!