Ființele pământești sunt umbra celor cerești
Autor: Marinau Daniela
Album: Despre îngeri
Categorie: Zidire spirituala
Ființele pământești sunt umbra celor cerești

Adonai Și-a pus Chipul Său
În orice om, oricât de mic:
Copiii-s toți din Dumnezeu,
Și-au suflet-duh neprețuit!

Dar, și pentru animale
Există un model ceresc:
Heruvimii-au o față de taur,
De vultur, de leu, și-un chip omenesc!

Păsările-au aripi ca serafimii,
Ca îngerii-L slăvesc pe Creator,
În triluri cântă inimii,
Și o deschid pentru Mântuitor!

Cuprinde vechiu-așezământ
Doar umbra celor ce-or să fie..
Zidirile de pe pământ
Sunt chip de duh, din veșnicie!

Probabil, pentru târâtoare,
Modele sunt îngeri pierduți,
Lăcustele nimicitoare
Sunt heruvimii cei căzuți..

Din istorie, dinozaurul,
În Biblie- leviathanul,
Șarpele, crocodilul, balaurul-
Sunt metafore pentru diavolul.

Există un Templu Ceresc:
Cu chivotul prețios în Altar,
Căci orice trup pământesc,
Are-n rai ori în iad-un tipar.

Așteptăm ziua desăvârșită,
Când din ființe metaforice,
Ca îngeri, în Cetatea infinită,
Vom deveni cuvinte veșnice!

Firea e-n legământ cu Dumnezeu:
Chiar tronul de safir, unde stă El,
E-nconjurat de-un curcubeu,
Iar Duhul Sfânt ia chip de porumbel!

Amin!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.org/poezii/113816/fiintele-pamantesti-sunt-umbra-celor-ceresti