Tristețea
Autor: Victor Bragagiu
Album: Cărare de suflet
Categorie: Incurajare
Tristețea se așează lângă mine:
„Cum o mai duci? - mă-ntreabă ea domoală -
Iată-am adus o jale în suspine
Și gemetele lâncede de boală.”

„Ce mi-ai venit? - spun fără-nsuflețire -
Și-așa o toamnă-ncepe să m-apese
Cu seara monotonă-n asfințire,
Cu strigătele jalnice de păsări.

Cu brumele din file și din tâmple,
Cu doruri prăbușite de aramă
Când nu mai vrei să știi ce-o să se-ntâmple
Simțind apropierea ta de vamă.

Iar pe alături trenurile pleacă
Bătând pe șine-un ritm pe orice vreme
Și despărțirea rupe câte-oleacă
Din bucurii, din zboruri și din termen.

Pe jos foșnesc troienele de vise
Și nimeni nu mai ține minte care
Sunt legile de lege interzise
Și legile pierdute-n îndurare.

Un azuriu se-apleacă înspre vânăt,
Un verde - în culoare purpurie
De nu mai înțelegi soarta ta până
În ce moment va trece-n veșnicie.

Se-ncruntă timpu-n jos tăios și rece,
Mirese-mbracă haine de monahe
Și nu simt care-i pragul unei treceri
Spre viață din tămâia de didahii.

Mâhnire, prin căderile de frunze
Văd liniștit lumina cum străbate
Și-un zâmbet mi-a lăsat suprem pe buze
Speranța în manta de libertate.

Durerea ta își are rostu-n lume -
Ea ruinează ce-i pentru risipă,
Va doborî însemnătatea glumei
Să nu dau spre cădere nici pe-o clipă.

Iar gânduri ce se zbat ca fluturașii
Neserioase-n pofte și permiteri
Vor rămânea-n ecouri buclucașe
Și-n viitor nu s-or putea trimite.

De fapt, aici îmi ești binevenită
Să-mi potolești pornirile apoase,
Să nu mă-mpestrițeze vreo ispită
Căci tot ce vine mi-i pentru foloase.

Chiar mulțumesc de gravul de teorbă
Ce-mi descrețește fruntea omenească...
Tristețe, unde pleci, mai stai de vorbă
Ce-mi lași melancolia să zâmbească?”
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/113437/tristetea