Invidia -2-
Autor: Iosif Anca
Album: Faptele firii pământeşti
Categorie: Adevărul

Phthonos

   Să abordăm puţin şi aspectele legate de celălalt termen - phthonos. Cînd te apucă durerera văzînd că "l-a lovit pe altul norocul", atunci să ştii că ai o pizmă accentuată. Cînd un frate, cineva de afară, sau chiar din familie, a cîştigat un premiu, are un salariu bun, este văzut mai bine şi nu poţi nu accepta aceasta, înseamnă că eşti un om care ai un duh de pizmă. De multe ori, oamenii ajung că nu suportă ca ceilalţi să fie măcar la acelaşi nivel cu ei. Urmăriţi ce ne spune înţeleptul Solomon: "Am mai văzut că orice muncă şi orice iscusinţă la lucru îşi are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia. Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vînt. " (Eclesiastul 4.4). An de an, baremele sunt depăşite, ştacheta se ridică şi recordurile sunt doborîte. Moda şi celelalte domenii ajung de se-nvîrtesc ca într-un circuit. Lucrurile simple: îmbrăcămintea, mîncarea, casa, maşina, devin elemente de comparaţie, rivalitate. Dar Solomon ne spune, de asemenea: "Nu pizmui pe oamenii cei răi şi nu dori să fii ca ei." (Proverbe 24.1) De multe ori pizmuium chiar ceva care ete rău, copiem pe cei de afară şi ne luăm nişte modele stricate. Dacă vezi pe cineva umblînd într-un fel sau că are anumite lucruri, te lupţi să le ai şi tu dacă poţi, să fii chiar mai grozav decît el? Să nu ajungem să fim ca cei despre care spune Pavel şi să avem şi noi: "... boala cercetărilor fără rost, a certurilor de cuvinte, din care se naşte pizma, clevetirile, bănuielile rele" (Timotei 6.4). Pizma şi cearta sunt legate una de alta: pizma  întreţine cearta. Uitaţi-vă în viaţa politică: de ce întotdeauna cei care sunt în opoziţie lasă impresia că doresc binele ţării noastre şi bunăstarea noastră? Nu este mai degrabă o rivalitate permanentă, o pizmă cronică? Toată instabilitatea politică, asemănătoare inconsecvenţei copiilor la şcoală sau a fraţilor din biserică este rezultatul rivalităţii, care, de obicei, caută ca prin mijloace necinstite să promoveze interesele celor ce pizmuiesc. Ultima poruncă din decalog cuprinde, printre altele şi acest aspect al pizmei: "Să nu pofteşti casa aproapelui tău, să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău." De multe ori, noi am putea fi liniştiţi cu ceea ce avem. Biblia ne spune: "Mulţumiţi-vă cu ce aveţi." Dacă cineva are casa după un stil, eu mă lupt să-mi fac una după stilul următor şi altul după mine s-o facă mai grozavă! Nu că ar fi greşit să ţi-o faci după stilul actual, dar să nu fi mînat de pizmă.

   Scriptura demască originea pizmei, dorinţa puternică de a născoci mai altfel decît altul, de a-l devansa pe colegul. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pămîntească, firească, diavolească: "Căci acolo unde este pizmă şi duh de ceartă este tulburare şi tot felul de fapte rele" (Iacov 3.16). Unii cred că scopul scuză mijloaceleşi, ca să fie mai grozavi decît vecinul, să fie mai impunători decît cel de lîngă el, îl înjosesc pe acesta din urmă. "Ridică-te, dar nu-l coborî pe altul!" Ridică-te, ridicîndu-l pe altul!" ar trebui să fie deviza noastr. Putem foarte uşor să ne autoverificăm, să ne dăm seama dacă suntem cuprinşi de acest duh sau nu. Să citim în Romani 13.14, pentru a şti cum putem să nu pizmuim: "... ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Cristos şi nu purtaţi grijă de firea pămîntească pentru ca să-i treziţi poftele." Cînd eşti îmbrăcat în Domnul nu urmăreşti scopurile tale, ci slavă Domnului, şi-l vezi pe fratele îmbrăcat tot în Domnul şi atunci Isus din tine nu poate fi mai mare decît Isus din fratele; este acelaşi Isus. Atunci cînd nu porţi grijă în mod deosebit de tine, nu vei fi tentat şi ispitit să fii mai grozav decît alţii. Totuşi, sunt conştient că nu este uşor să ne debarasăm de lucrurile acestea, pentru că sunt foarte sensibile. Pizma nu este uşor de detectat în noi. Dacă cineva dintre noi este afectat de păcatul de a fura, mai uşor îşi dă seama. Poate chiar şi minciuna o depistezi mai uşor, dar cînd este vorba despre pizmă, ea este chiar înăuntru şi este greu să descifrezi cum stau lucrurile. Este vorba despre rîvna pentru bine, pentru desăvîrşire, pentru adevăr sau este un spirit de rivalitate cu fratele meu?

   Vor fi oamnei pizmaşi în jur şi de aceştia trebuie să ne păzim. Nu toţi cei care sunt pe lîngă noi ne sunt prieteni. Unii stau lîngă tine să-ţi vîneze greşelile, să găsească momentul cînd să-ţi dea un cot ca să te devanseze.

   "Păziţi-vă de oameni", spunea Domnul Isus, iar Pavel amintea ce greu i-a fost printre fraţii mincinoşi, printre cei oameni care pizmuiesc. Nu-ţi da vorba, nu-ţi deschide inima în faţa oricui. Fii atent, căci s-ar putea ca nu toţi cei din jur să-ţi fie prieteni, ci să fie şi duşmani printre ei.

   În concluzie: "Lepădaţi dar orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, orice fel de pizmă..." (1 Petru 2.1). Sunt multe feluri de pizmă: în familie, în biserică, în societate. Domnul să ne dea harul să ne putem lepăda de toate formele ei". Pizma este un duh: duhul care a fost în Cain, în Esau, în fraţii lui Iosif şi în alţii. În general, duhurile se transmit de la părinţi la copii, duhurile umblă în locuri fără ape, pînă îşi găsesc un loc de staţionare. Duhurile de atunci sunt prezente şi astăzi. Chiar dacă între timp s-a mai schimbat aspectul exterior, în esenţa lor sunt aceleaşi. Aşadar, lupta împotriva acestui viciu este de natură spirituală şi numai strămutarea în Împărăţia Fiului dragostei lui ne poate elibera pe deplin. (fragmente)

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/108608/invidia-2