1 Corinteni 13 despre Iubirea Sfântă
Autor: Marinau Daniela
Album: Profeții
Categorie: Zidire spirituala

Iubirea este cea mai scumpă
Comoară, ce-o putem afla,
Din cer, ne umple-a vieții cupă,
Căci Duhul Sfânt e dragostea.

De mi-aș dona întreg avutul
Ca hrană, la săraci, și de-aș vorbi
În limbile ce-s vii pe tot pământul,
Fără iubire, nu mi-ar folosi.

De-aș clătina munții din loc
Și, prin credință, i-aș muta în mare,
Chiar ca martir, de-aș arde-n foc,
Fără iubire, n-am valoare.

Ori, dacă mi s-ar da să înțeleg
În viață, toate tainele și știința,
Cu darul profeției să m-aleg,
Fără iubire-i goală cunoștința.

Chiar dacă geniul de poet sublim,
Printr-o minune, mi s-ar da, deodată,
De n-aș iubi, ar fi doar foc străin,
Și neprimită mi-ar fi jertfa toată.

Căci dragostea e roada creatoare
Ce naște mai departe, bucurie
Și pace, îndelungată răbdare
Și bunătate, și credincioșie.

Blândețe, milă, facere de bine
Și înfrânarea poftei, căci gândește
La semenul său ca la sine,
Tot suferă, și tot nădăjduiește.

Iubirea nu este invidioasă,
Nu e fanatică, ci e duioasă,
Umilă este, nu lăudăroasă,
Nu-i arogantă, nici necuviincioasă.

Acoperă-n iertare, crede totul,
Se bucură de adevăr și bine,
Și altruistă, caută folosul
Pentru aproape, ca și pentru sine.

Și Dragostea în veci nu va pieri,
În timp ce limbile vor înceta,
Și profețiile se vor sfârși,
Iar cunoștința se va completa.

Când va veni Acel Desăvârșit,
Cunoașterea va fi deplină,
Îl vom vedea pe Cel Iubit,
Pe Isus, Veșnica Lumină.

Amin!

Craiova, 18-02-2013

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/104463/1-corinteni-13-despre-iubirea-sfanta