A fost odată...

A fost odată...
Un băiat şi-o fată.
Aşa s-au iubit,
Că s-au logodit.

Însă Duhul Sfânt,
Peste ea veni,
Pântecu-i făcu
Prunc a zămisli.

El, rămas-a foarte...
Tare derutat.
De când lumea...
Aşa... nu s-a întâmplat.

Se gândi s-o lase,
Mai... ca... pe ascuns.
Nu cumva s-o facă
La oameni de râs.

Dar acolo, tocmai
Când el tot ofta,
Şi în patul lui
Se tot răsucea,

Se-arătă un înger
Zicând: „Nu te teme!
S-o iei pe Mărie
Să-ţi fie soţie.

Că ce e în ea,
E din Duhul Sfânt.
Va avea băiat,
Şi El va fi sfânt.”

Iosif se trezi
Şi aşa făcu,
Cum îi porunci
Atunci, îngerul.

A luat-o la el
Dar n-a cunoscut-o
Până ce fecioara
Pe Isus născut-a.
............................
Auzind povestea
Micul Samuel,
Sincer, cu un zâmbet
Spuse mititel:

“Nu mai e aşa
În zilele noastre…
Să stai c-un băiat,
Să nu te cunoască?“

Poate spune "lumea",
Nu şi noi din "casă".
Noi avem credinţă
De viţă regească.

Încă se mai poate
Ca să fi curat.
De Domnul în toate
Binecuvântat.
.........................
Duhule Sfânt!
Te-ai pogorât
Acolo unde
Dragoste-ai găsit.

Acolo ai rămas,
Ai poposit,
Şi rod ca să iubească
-Ai zămislit.

Şi-a fost…
Ca printre cei iubiţi
Să fiu şi eu.
Să am parte şi eu
Din Dumnezeu.

De-aceea, pot
Prin Tine să rodesc,
Să simt cu-adevărat:
”Pot să iubesc!”

Atunci e-adevărata
Sărbătoare.
Revarsă-n mine
Bucurie mare.

Ca o lumină-n jur
Ea radiază,
Şi pe-alţii bucură
Şi-ncurajează.

Zâmbind,
Rămânem parcă
Mai uniţi.
Îţi mulţumim Isus
Că Tu exişti!