Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Cum să auzi vocea Domnului, de Costel Oglice
Autor: Costel Oglice  |  Album: fara album  |  Tematica: Atentionari si Sfaturi
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 04/05/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
http: //precept. ro/index. php/resurse/familia-crestina-2014/196-cum-sa-auzi-vocea-domnului-de-costel-oglice
Cum să auzi vocea Domnului, de Costel Oglice

„Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul... “ (Iov 33:14a)

„Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: «Moise! Moise! » El a răspuns: «Iată-mă! » Dumnezeu a zis: «Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt. » Şi a adăugat: «Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov. »” (Exodul 3:4-6)

Vorbește Dumnezeu cu adevărat cu noi? Chiar putem să Îi auzim vocea? De multe ori ne îndoim că putem să auzim vocea lui Dumnezeu până învățăm să recunoaștem vocea Lui şi căile Lui. Auzirea vocii lui Dumnezeu este o deprindere care se dobândeşte prin ascultare. În timp ce își îndeplinea responsabilităţile zilnice, în timp ce mergea cu turma spre munte, Moise a văzut un rug care ardea și rugul nu se mistuia deloc. Curios, s-a întors să vadă ce era acea vedenie minunată şi atunci a auzit vocea Domnului.

Cei mai mulți oameni nu au o experiență dramatică ca a lui Moise, dar în anumite situații ne întrebăm dacă nu cumva ne-a vorbit Însuși Dumnezeu. Cum putem ști că El ne vorbește? Iată câteva căi în care Dumnezeu vorbește:

 Prin Cuvântul Său

Ca să auzim vocea lui Dumnezeu este necesar să cunoaștem caracterul lui Dumnezeu. Trebuie să înțelegem cine este Dum­nezeu, să învățăm căile Sale și cum lucrează El. Toate aceste informații le aflăm în Sfânta Scriptură. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune în mod detaliat ce să așteptăm de la El în anumite situații, care sunt așteptările Lui de la noi și, în mod specific, ce așteaptă El să vadă în relațiile noastre cu ceilalţi oameni.

Prin oameni

De multe ori Dumnezeu Se folosește de anumite persoane din viața noastră pentru a ne vorbi. Dumnezeu poate folosi pe oricine, în orice timp, ca să ne transmită un mesaj potrivit.

Prin circumstanțele vieții

Uneori Dumnezeu îngăduie în viața noastră circumstanțe care să ne conducă la un adevăr pe care avem nevoie să îl descoperim.

Printr-un „susur blând”

De multe ori Dumnezeu folosește o voce înăuntrul nostru și ne face cunoscut dacă suntem pe calea cea bună sau nu suntem. Unii spun că aceasta este vocea păcii. De multe ori nu avem pace cu privire la un anumit lucru şi atunci este bine să ne oprim și să ascultăm cu atenție ce vrea să ne spună Domnul. Există cu siguranţă un motiv pentru care El vrea să ne vorbească.


 Când Dumnezeu vorbește, să ascultăm

De multe ori Dumnezeu ne vorbește clar ce să facem; de exemplu, auzim despre o anumită nevoie la biserică și Domnul ne pune pe inimă să o împlinim, dar nu facem aceasta. Vocea continuă să ne vorbească şi noi spunem în noi înşine: „Dacă se anunță această nevoie și duminica următoare o voi împlini”. Şi se anunță același lucru și duminica următoare. Atunci înțelegem clar că aceasta este vocea Domnului și ascultăm. Practicând, ajungem să cunoaștem vocea lui Dumnezeu şi nu vom mai amâna; întotdeauna când vom auzi vocea Domnului, o vom asculta! Domnul vrea să Îl reprezentăm pe El în împlinirea nevoilor altora.

Dumnezeu folosește multe situații din viața noastră ca să ne vorbească. Aşa cum îi spune Elihu lui Iov: „Dumnezeu vorbeşte când într-un fel, când într-altul…“ (Iov 33.4a). El vorbește – important este ca noi să Îi cunoaștem vocea și să o ascultăm.

Ca părinți, noi suntem modele pentru copiii noștri. Părinții îşi învaţă copiii şi îi conduc la cunoașterea personală a Domnului Isus Hristos. Exemplul evlavios și felul de trai al părinților produc o transformare reală în viața copiilor, care doresc să-L cunoască pe Dumnezeu, să citească Biblia, să meargă la biserică și, într-o zi, când vor înțelege să-L primească pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor.

A-i crește pe copii în calea Domnului înseamnă a le transmite copiilor tăi credința ta.  

Creșterea copiilor în frica de Domnul este un lucru foarte serios pentru că noi avem responsabilitatea de a-i învăța pe copiii noștri să asculte când le vorbim. Acest lucru putem să îl transmitem bine copiilor noștri când noi am învățat să ascultăm când Tatăl ceresc ne vorbește.

Când este vorba despre creşterea copiilor, părinții creștini întâmpină tot atâtea obstacole ca și cei necreștini. Datorită presiunilor și distragerilor din lumea noastră, părinții devin tot mai provocați în poziția lor.

Având în vedere că provocarea cea mai mare este să transmitem credința noastră copiilor noștri, aceasta trebuie să ne preocupe și să fie prioritară în viața noastră mai mult decât celelalte nevoi ale copiilor. Mass-media, școala, colegii, ispitele, alcoolul, narcotice etc. sunt probleme cu care copii se confruntă zilnic. Vestea bună este aceea că putem să ne creștem copiii în frica și mustrarea Domnului și să le transmitem credința noastră prin interacţiunile noastre zilnice cu ei.

Cum poți oferi ceva dacă tu însuți nu ai? Modul cum ai învățat și practicat auzirea vocii Domnului în diferite împrejurări, experienţe împărtășite copiilor, îi vor învăța de mici ca și ei să învețe să audă vocea Domnului. Trăirea credinței începe de la lucrurile simple, arătând copiilor dragoste, bunătate, dărnicie. Când copiii vor vedea că ești o binecuvântare pentru alții va fi ceva normal și natural ca şi ei să învețe să facă aceleași lucruri. Împărtășirea credinței înseamnă să citești Biblia cu copiii, în așa fel încât aceasta să devină reală în viața ta și a lor. Când citim Scriptura împreună îi ajutăm pe copii să descopere ce vorbește Domnul, ce Îi face plăcere, ce așteaptă de la noi și care sunt căile Lui. Astfel Cuvântul lui Dumnezeu va deveni o prioritate în viața lor și îi va ajuta să înțeleagă vocea Domnului, direcția Lui și calea vieții.

 Credința noastră poate fi transferată copiilor noștri când folosim oportunitățile de a-i învăța ce înseamnă prietenie cu alți oameni; acest adevăr poate fi practicat prin prietenia noastră cu alte familii care au copii de vârsta copiilor noștri. Credința crește și se întărește când aceasta este împărtășită împreună cu valorile creştine cu prietenii lor. Concepțiile biblice sunt transmise zilnic în diferite situații și copiii învață cine este Dumnezeu, caracterul Lui, ce a făcut Domnul Isus pentru ei și cum pot ei să se bucure de dragostea Lui, de binecuvântările Lui pentru copiii Săi.

Binecuvântările lui Dumnezeu pot fi cunoscute prin experiență, dar și prin a împărtăși zilnic altora cum lucrează Domnul în viața noastră. Ajută-i pe copii să înțeleagă cât de importantă este dorinţa ca prezenţa lui Dumnezeu să fie cea mai mare prioritate a vieții lor. De asemenea, ajută-i să înţeleagă că relațiile cu ceilalți trebuie să fie caracterizate de dragoste, respect şi răbdare. Acest comportament îi va determina pe ceilalţi să-L „slăvească pe Tatăl nostru care este în ceruri“ (Matei 5.6).

Dorinţa de a fi o binecuvântare pentru alții îi va ajuta pe copii să nu fie egoiști, ci să se  gândească și la alții. Când aceste principii biblice sunt aplicate în viața părinților, copiii vor fi motivaţi să devină o binecuvântare pentru alții. Trăirea unei vieți evlavioase, plăcute lui Dum­nezeu, înaintea copiilor demonstrează dedicarea noastră în credința pe care o avem, valorile pe care le avem datorită relației noastre cu Dumnezeu. Credința noastră este un exemplu pe care copiii îl văd și le va rămâne întipărit în minte şi inimă pentru toată viața.

 

„Domnul Se va bucura din nou de fericirea ta, cum Se bucura de fericirea părinţilor tăi, dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău păzind poruncile şi rânduielile Lui scrise în cartea aceasta a Legii, dacă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău.” (Deuteronom 30:9b-10)

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 559
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni