Poți divorța dacă nu ești împlinită în relația intimă?
Autor: Vasile Filat  |  Album: fara album  |  Tematica: Căsătorie
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 04/01/2018
    12345678910 0/10 X

Întrebare:

Sunt căsătorită de un an de zile și merg împreună cu soțul meu la biserică în fiecare duminică. Nu am avut relații intime înaintea căsătoriei niciunul dintre noi. Am hotărât acest lucru, știind că Dumnezeu îl poruncește și am vrut să începem căsnicia conduși de El, însă lucrurile nu merg deloc bine. Exact în acest domeniu, singurul pe care nu aveam cum să îl știu înaintea căsătoriei, simt că nu ne potrivim. Soțul meu e un om bun, cu multe calități și ne ințelegem bine în general, însă aproape de fiecare dată adorm plângând după momentele intime, deoarece eu nu ajung să mă simt bine, totul se termină foarte repede, nu simt destulă afecțiune și ce mă doare cel mai tare e că soțul meu nici nu observă acest aspect. Deși știe ce îmi place, comunic deschis cu el, nu înțelege nimic și următoarea dată se întâmplă la fel. Am citit și cărți creștine, ne-am rugat pentru aceasta, însă situația e la fel. Și în restul zilei simt lipsa afecțiunii. Mă iubește, dar în felul lui, nu așa cum înțeleg eu dragostea. Suntem diferiți la capitolul acesta și el nu mă înțelege. Înainte sa îl cunosc m-am rugat mult pentru un soț potrivit și am crezut că el e cel scos de Dumnezeu în cale, însă acum nu mai simt la fel.
Mai e însă o problemă. În aceasta perioadă, când m-am simțit lipsită de afecțiune fizică și emoțională și atât de dezamăgită de soț și de Dumnezeu, am ajuns să mă îndrăgostesc de un alt băiat. Fără să vreau, îl văd zi de zi la serviciu și am ajuns să pot vorbi cu el la un nivel pe care cu soțul meu nu l-am ajuns niciodată. E ca și cum aș vorbi cu mine, mă citește atât de bine și eu pe el la fel. Simt că rezonăm perfect și nu am mai simțit aceasta pentru nimeni până acum, nici măcar nu știam că se poate ajunge atât de sus. Mă iubește mult, mi-a zis să fac ceea ce cred că m-ar face fericită și că dacă aleg să fiu cu el, m-ar susține în toate și ne-am căsători. Bineînțeles că nu am avut relații intime cu acest baiat, dar îmi dau seama că e mult mai tandru și afectiv decât soțul meu.
Dar cum aș putea divorța? E până la urmă un legământ făcut înaintea lui Dumnezeu. Și oricum mă simt vinovată, pentru că mă uit la alt băiat, când eu sunt măritată. Dar simt că nimic nu mai are sens fără el. Le-am povestit părinților. S-au grăbit să mă certe, să îmi arunce vorbe grele și nu m-au înțeles deloc. Am avut discuții lungi și cu soțul meu, însă nimic nu s-a schimbat. E mai afectiv cu mine doar pentru că i-am spus că aș avea mai multă nevoie de aceasta.
Sunt prinsă într-o problemă imensă. Știu că e păcat să divorțez, nu vreau să stric relația cu părinții, îmi e milă de soțul meu să îl părăsesc, dar pe de altă parte nu pot opri tot ce simt pentru colegul meu, îl iubesc foarte mult și simt că deja e ca o parte din mine. Nu îmi pot imagina viața fără el.
Nu știu cum să fac: să divorțez sau nu, dar în situația actuală nu sunt fericită deloc. În afară de părinți nu pot spune nimănui prin ce trec, iar ei nu mă înțeleg. Vă rog mult să mă ajutați, am mare nevoie.

Mă rog Domnului să înțelegeți bine sfaturile pe care o să vi le dau din Sfintele Scripturi și să faceți potrivit cu ele.

Relația intimă este una care trebuie zidită!

Un an este prea puțin timp ca să spuneți că nu v-a reușit căsătoria. Relația intimă este una care trebuie zidită ca și orice altă relație și faptul că aveți anumite frustrări în această relație nu înseamnă că ele nu pot fi depășite. Bine ați făcut că ați vorbit cu soțul și că îi spuneți deschis, dar cred că ceva nu i-ați comunicat bine sau nu până la urmă, de vreme ce nu înțelege și nu se schimbă lucrurile. Mai ales că el este un om bun și cuminte. Dacă este așa, atunci va dori să fiți fericită cu el. Vedeți cumva ca toate aceste nemulțumiri cu relația intimă pe care i le prezentați așa de des să nu fie motivul pentru care a devenit pasiv în această relație. În Biblie este scris:

Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat. (1 Corinteni 7: 3)

Datoria de nevastă în acest context este să-i aduceți împlinire și bucurie soțului, iar aceasta implică și aprecierile de care are nevoie soțul. Dacă aude doar critică și nemulțumire, aceasta îl poate face să nu mai aibă atracție fizică sau poate chiar să se teamă de relația intimă ca de o arie unde totdeauna ratează. Vedeți bine dacă nu ați făcut aceasta și analizați-vă bine felul cum vorbiți, căci este scris:

Limba dulce este un pom de viaţă, dar limba stricată zdrobeşte sufletul.  (Proverbe 15: 4)

Puterea și comportamentul sexual al soțului dvs. va fi influențat considerabil în bine sau în rău de cuvintele pe care i le spuneți.

Să aveți o inimă mulțumitoare!

Să nu credeți că celelalte cupluri nu întâmpină dificultăți în relația lor intimă. În viață sunt situații și circumstanțe diferite, care pot afecta negativ relația intimă a soților. Dar înseamnă foarte mult să înveți a fi mulțumitor pentru ceea ce ai. Înțeleptul Solomon a scris astfel:

Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat. (Proverbe 15: 15)

Când un om nu este mulțumit de ceea ce are, această stare de nemulțumire în inimă îl face să se simtă în fiecare zi nenorocit. Iar cel care are inima mulțumită are un ospăț necurmat. Cine îi oferă ospățul? Dumnezeu, și o face și prin oamenii care îl văd cu inima mulțumită și recunoscătoare. Așa este și în relația sexuală. Dacă sunteți continuu nemulțumită de ceea ce v-a oferit Dumnezeu prin soțul pe care vi l-a dat, nu vă rămâne decât să vă vedeți și să vă simțiți totdeauna nenorocită. Când vă veți schimba atitudinea inimii și veți învăța să fiți mulțumitoare, sunt sigur că Dumnezeu vă va binecuvânta să aveți împlinirea și bucuria pe care o așteptați de la relația intimă, căci Dumnezeu este Cel care îi face pe cei doi să se potrivească, așa ca să-și poată oferi împlinire unul altuia. Împlinirea sexuală vine tot de la Dumnezeu.

Chiar dacă au fost spuse cu privire la starea materială, următoarele cuvinte ale apostolului Pavel se aplică ca și principiu și la relația intimă dintre soți:

Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig. Căci noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri. (1 Timotei 6: 6-10)

Dacă nu vă mulțumiți cu împlinirea pe care o aveți de la relația sexuală cu soțul, această nemulțumire v-a făcut să cădeți în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare și v-ați lăsat atrasă de bărbatul de la serviciu, până acolo că deja v-ați și făcut declarații de dragoste unul altuia. Aceasta este adulter și este foarte grav, căci Dumnezeu spune:

Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari. (Evrei 13: 4)

Sentimentul pe care l-ați lăsat să vă crească în inimă pentru acel bărbat nu este dragoste, ci este o poftă nesăbuită și vătămătoare, care necinstește căsătoria și spurcă patul, adică spurcă relația sexuală pe care trebuie să o aveți doar cu soțul, căci cu el ați încheiat legământ înaintea lui Dumnezeu și Dumnezeu veghează asupra acestui legământ. Să nu vă înșelați și să nu credeți că puteți să fiți fericită dacă veți divorța și vă veți căsători cu acest bărbat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari și pe preacurvari. Veți purta pedeapsa și prin faptul că veți întreține relații sexuale cu acel bărbat, veți atrage pedeapsa lui Dumnezeu și asupra lui. Prin faptul că a îngăduit să lucrați împreună, Dumnezeu a voit ca să fiți o mireasmă a cunoștinței lui Hristos pentru toți colegii și pentru acel bărbat. Dar ce sunteți acum? O pricină de poticnire, căci din pricina dvs. ei nu vor să vină la Hristos și vorbesc de rău calea mântuirii. Cum vă așteptați să fiți fericită după toate acestea? Cuvintele pe care le voi cita au fost adresate de Dumnezeu bărbaților adulteri, dar vi se aplică și Dvs. deplin acum. Citiți cu atenție și luați aminte:

Iată acum ce mai faceţi: acoperiţi cu lacrimi altarul Domnului, cu plânsete şi gemete, aşa încât El nu mai caută la darurile de mâncare şi nu mai poate primi nimic din mâinile voastre. Şi dacă întrebaţi: „Pentru ce? ”… Pentru că Domnul a fost martor între tine şi nevasta din tinereţea ta, căreia acum nu-i eşti credincios, măcar că este tovarăşa şi nevasta cu care ai încheiat legământ! Nu ne-a dat Unul singur, Dumnezeu, suflarea de viaţă şi ne-a păstrat-o? Şi ce cere acel Unul singur? Sămânţă dumnezeiască! Luaţi seama, dar, în mintea voastră şi niciunul să nu fie necredincios nevestei din tinereţea lui! „Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie – zice Domnul Dumnezeul lui Israel – şi pe cel ce îşi acoperă haina cu silnicie – zice Domnul oştirilor. De aceea, luaţi seama în mintea voastră şi nu fiţi necredincioşi! ” (Maleahi 2: 13-16)

Ce să faceți acum?

Încetați să vă mai criticați soțul și să vă arătați nemulțumită de el. Aduceți problema înaintea lui Dumnezeu și spuneți-i inclusiv despre nevoia pe care o aveți să fiți împlinită în relația intimă, căci El a spus:

Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus. (Filipeni 4: 6-7)

Dacă a spus că în orice lucru să aduceți cererile la cunoștința Lui, atunci aceasta include și nevoia de împlinire în relația intimă. Înainte ca să aveți această împlinire, veți primi pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere omenească și care aduce cea mai mare împlinire de care are nevoie un om.

Dacă este nevoie să-i vorbiți despre anumite lucruri pe care le așteptați, spuneți-i, dar să o faceți cu tot respectul și aprecierea și așa ca el să vă audă și să înțeleagă.

Poate va fi nevoie să-i cereți și ajutorul pastorului bisericii din care faceți parte. Când a venit o creștină din biserică să-mi spună despre o problemă similară, i-am dat aceleași sfaturi pe care le-am scris și aici și i-am spus că dacă nu va fi schimbare, atunci să-i spună soțului că dorește să avem o discuție împreună cu el. Interesant că după ce au discutat acasă nu a mai venit niciodată acea doamnă și peste multă vreme a spus că problema s-a rezolvat deplin și se bucură de soțul ei.

Când a venit un alt cuplu cu o problemă similară, mi-am dat seama că poate fi vorba de o boală și l-am îndreptat pe soțul acelei femei la medic. Așa și era, o infecție care nu a fost tratată îi cauza problemele care le-au creat disconfort și după ce medicul specialist i-a prescris tratamentul necesar nu au mai avut probleme.

Vă scriu toate acestea ca să vedeți dacă nu vi se aplică și dvs, dar să o faceți cu pace și bună înțelegere într-un chip vrednic de sfinți.

Aș vrea să vă las la urmă un sfat foarte important pe care l-a dat apostolul Pavel lui Timotei, după ce l-a avertizat despre pericolul nemulțumirii cu starea și împrejurările în care te afli. După ce i-a spus că această nemulțumire te poate prinde în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare care scufundă pe oameni în prăpăd și pierzare, i-a dat următorul îndemn:

Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, ci caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea. Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică, la care ai fost chemat şi pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori. (1 Timotei 6: 11-12)

Așa să faceți și dvs. Fugiți de adulter și de orice se pare rău și căutați lucrurile sfinte, faceți tot ce puteți, ca să apucați viața veșnică. Fericirea sfinților nu este limitată de relația sexuală sau de alte lucruri care dau împlinire pe acest pământ. Fericirea sfinților este pregătită de Dumnezeu în Împărăția Lui și nimic nu se poate compara cu aceasta. Căutați să apucați viața veșnică.

Faceți rost de cursurile “Căsătorie fără regrete” și “Sexualitatea din perspectiva Bibliei” de Kay Arthur, căci acestea sunt niște studii biblice inductive excepționale, prin care veți învăța înțelepciunea lui Dumnezeu, ca să știți cum să vă păziți de ispitele Satanei și să vă bucurați de relația intimă în căsătorie.

Și încă ceva… Trebuie să vă concediați urgent de la locul prezent de muncă, ca să nu vă mai vedeți cu acel bărbat de care v-ați lăsat ispitită. Întrerupeți orice relație cu el, căci în persoana lui v-a întins Satana o cursă ca să vă nimicească. Nu dați niciun prilej Satanei, căci este ca un leu care dă târcoale și caută să vă înghită și să vă ducă la pierzarea veșnică.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1032
  • Descărcări: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut 2
  • lorena97  complet

    hutanu_marian  Acceptabil

    Conținut 2 0
Opțiuni