Ce a fost mai întâi? Duhul sau trupul? Dar, după moarte, după Înviere, ce rămâne?
Autor: Laura Daniela Marinau  |  Album: Despre îngeri  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de loredanam in 12/04/2017
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi

Ioan 1:1 "La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu."

Iuoan 1:14 "Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr".

Deci, la început a fost ceea ce era imaterial-Cuvântul, adică exprimarea Duhului, a Tatălui. Tot ce era materie, „trup” s-a făcut prin El și i-a succedat. Dumnezeu prin Cuvânt a făcut lumile... . . Duhul există etern.  Materia, așa cum o vedem acum, e trecătoare.

Faptele apostolilor 20:10 "Dar Pavel s-a coborât, s-a repezit spre el, l-a luat în braţe şi a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el.”

1 Imparati 17:21 "Şi s-a întins de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul şi a zis: „Doamne Dumnezeule, Te rog, fă să se întoarcă sufletul copilului în el!” 

Iacov 2:26 "După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă."

Pavel ne edifică, vorbind despre „duhul, sufletul și trupul nostru” Deci, și omul este o mică trinitate, ca și Creatorul nostru.  

Geneza 1:27 "Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut."Desigur, asemănarea nu este la trup, căci Domnul este Duh -chiar și Cristos este numit „Duh dătător de viață”, ci în esență. Și, după cum Persoanele Dumnezeirii, deși interdependente, conlucrătoare sunt totuși distincte, diferite, așa și micul nostru trio are o anumită autonomie a componentelor. De aceea, psalmistul David vorbea cu „sufletul său”.

Mai mult, ni se spune în psalmul 8:4,5:  „ îmi zic: „Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?”

  • 5 L-ai făcut cu puţin mai prejos decât Dumnezeu şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste”.  
  • Despre acest verset, avem și alte traduceri, după care, Elohim ar însemna „Îngeri”. Dar, chiar și așa e bine. Aflăm din Psalmii 33:6 "Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului şi toată oştirea lor, prin suflarea gurii lui. "Da, Domnul a creat mai întâi cerurile, timpul (începutul) și apoi pământul „netocmit și gol” Mai întâi, îngerii-oștirea cerurilor,  prin suflarea gurii Lui, apoi omul:  
    • Geneza 2:7 "Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu. ". Deci, omul a devenit un suflet viu din suflarea gurii Lui, nu a fost creat prin Cuvânt, ca animalele. („să producă pământul fiare, târâtoare, etc”). Deși în Biblie cuvântul pneuma tradus prin duh este asociat cu respirația omului, iar psihe sau anima, tradus suflet-cu circulația sângelui, nu ni se dă de înțeles că animalele ar fi „suflete vii” ca oamenii. Cuvintele din Ecclesiastul reprezintă părerile unui om firesc, căzut de la credință, cum era Solomon atunci. („omul nu întrece cu nimic pe animal”). Oricum, regula de aur a exegezei biblice este că nu interpretăm nici o carte a Bibliei izolată de contextul ei! .
    • Reiese din psalmi, Iov și mai ales din NT că îngerii sunt „duhuri slujitoare”, iar omul are și el o „matrice îngerească”, un duh personal, de origine divină, deci peren. Aceasta reiese din Fapte 23:  
    • 8 Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le mărturisesc pe amândouă.
    • 9 S-a făcut o mare zarvă, şi câţiva cărturari din partida fariseilor s-au sculat în picioare, au început o ceartă aprinsă şi au zis: „Noi nu găsim nicio vină în omul acesta; dar dacă i-a vorbit un duh sau un înger?
    • După Înviere, Isus le spune ucenicilor(Luca 24):  
    • 8 Dar El le-a zis:  „Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă?
    • 39 Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.”40 (Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.)
    • Crezând că Petru a murit, apostolii îi spuneau Rodei în  Faptele apostolilor 12:15 "„Eşti nebună!” i-au zis ei. Dar ea stăruia şi spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: „Este îngerul lui.” Nu era vorba de Îngerul lui păzitor, ci de duhul lui, ca matrice celestă. perenă, care îi supraviețuia.  
    • ”Este clar, că duhul sau îngerul omului, ca parte ce supraviețuiește trupului după moarte, este asociat cu Învierea. În Romani 8 suntem asigurați:
    • 10 Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii din pricina păcatului, dar duhul vostru este viu din pricina neprihănirii.
    • 11 Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.
    •  
    • Iar în Apocalipsa 6:9 "Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră."Ioan a văzut sufletele martirilor cerând dreptate de la Domnul, evident, fiind conștienți acolo, sub altar și nu prea adormiți.
    • Este, credem, evident faptul că Biblia ne comunică și în VT și în NT că există o matrice suflet-duh a omului care îi supraviețuiește după moartea trupului. Acesta este și baza Învierii: atunci, acest suflet va fi viu pentru eternitate fiind unit cu un trup duhovnicesc, veșnic și el. Aceasta este Mântuirea sufletului și a trupului!
    • Aleluia Creatorului și Mântuitorului nostru, ce ne-a creat pentru o eternitate cu El! Doamne, fă-ne vrednici de Întâia Înviere!
O profunda analiza si exegeza biblica demna de lauda este acest studiu al Dnei Dr.Laura Daniela Marinau: "Ce a fost mai întâi? Duhul sau trupul? Dar, după moarte, după Înviere, ce rămâne?" Dna Dr. nu numai propovaduieste, dar si urmeaza "regula de aur a exegezei biblice" si anume sa "nu interpretăm nici o carte a Bibliei izolată de contextul ei!" Acest studiu este deopotriva profund si complex. Si de aceea pentru a-i patrunde cat mai mult substanta, esenta invataturii, studiul nu trebuie numai citit ci intradevar studiat. Din multitudinea de valente a lucrarii, ne oprim totusi la doua idei fundamentale in jurul carora se urzeste un paienjenis de alte idei si nuante ceea ce fac din studiul de fata atat de interesant: (1) Dupa Sf. Pavel, scrie Dna Dr. Marinau "omul este o mică trinitate, ca și Creatorul nostru" si anume: „duhul, sufletul și trupul nostru”. Argumentul teologic al conlucrarii dintre cele stari ale entitatii, sau mai bine zis ale persoanei omenesti, adus de autoare este convingator: "Și, după cum Persoanele Dumnezeirii, deși interdependente, conlucrătoare sunt totuși distincte, diferite , așa și micul nostru trio are o anumită autonomie a componentelor". (2) Ideea si adevarul bibilic dupa care "există o matrice suflet-duh a omului care îi supraviețuiește după moartea trupului. Acesta este și baza Învierii: atunci, acest suflet va fi viu pentru eternitate fiind unit cu un trup duhovnicesc, veșnic și el. Aceasta este Mântuirea sufletului și a trupului!". Amin, Amin. Felicitari. Hristos a Inviat!
Adăugat în 12/04/2017 de marin2016
Sufletul, inima, omul din lăuntru şi eul sunt sinonime (după Biblie)= esenţa umană.

Inima (sufletul) are patru compartimente;

conştienţa (cu varietăţile ei; forma conştientă, subconştientă şi inconştientă),
emoţiile (simţămintele),
mintea,
voinţa.

De la moartea duhovnicească Romani 5.12

1.(conştienţa a luat altă formă, cu termeni biblici mulţi şi-au pierdut-o),

2.(emoţiile (simşemintele) s-au pervertit şi-au devenit resentimente),

3.(mintea, si-au pierdut mintea sănătoasă (lipsa gîndirii logice şi provedenţiale)),

4.(voinţa, lipsa voinţei(paralizate de păcat)).

-Dar, Dumnezeu şi azi lucrează la planul Său; „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră”

Omul trebue să audă despre planul lui Dumnezeu, care a fost o taină, dar acum a fost decoperită prin,

VESTEA BUNĂ A EVANGHELIEI.

1. Trebue o naştere din nou, din apă( care este simbolul Cuvîntului lui Dumnezeu, ... la credunţă vin în urma auzirii, iar auzirea e prin cuvîntul lui Hristos Romani 10.17),

2. din Duh, ... ce este născut din carne este carne şi ce este născut din Duh este duh... Ioan 3. 6., ... Cine este în Hristos este o făptură nouă ...2 Cor. 5.17

3. V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, AVEŢI VIAŢĂ VEŞNICĂ !
Adăugat în 14/04/2017 de Buncrestin
Da, duhul a fost și lutul a ființă la Cuvântul Domnului... bine explicat. Domnul să vă binecuvânteze.
Adăugat în 08/05/2017 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 1563
  • Descărcări: 1
  • Export PDF: 4
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni