MANA
Autor: GAND CATRE CER  |  Album: fara album  |  Tematica: Dependență
Resursa adaugata de GANDCATRECER_1234567 in 16/03/2020
    12345678910 0/10 X
Referințe

MANA
Iată ce a poruncit Domnul: „Fiecare dintre voi să strângă cât îi trebuie pentru hrană, şi anume un omer de cap, după numărul sufletelor voastre; fiecare să ia din ea pentru cei din cortul lui.”Exod 16:16

Mana era hrana pe care a dat-o Dumnezeu în pustie evreilor în fiecare dimineață, primeau exact cât le trebuia fiecăruia. În privința manei erau reglementări clare, să nu culeagă mai mult decât îi trebuie fiecăruia adică un omer/persoană și să nu culeagă în ziua de sabat. Trei greșeli pe care le-au făcut evrei:
1. Unii au cules mai mult iar altora nu le-a mai rămas – lucrul acesta denotă egoism, Îl face pe Dumnezeu neputincios ca și cum mâine nu ar putea să mai dea, și conduce la obezitate. Zilele acestea când m-am dus la magazin m-am dus cu gândul să i-au cât îmi trebuie, ca să-i rămână și la altul, dar parcă am cheltuit mai mult ca de obicei, m-am simți vinovat apoi m-am gândit să duc celui ce n-are.
2. Unii, din mana pe care au cules-o s-au gândit să mai lase și pe mâine – lucrul acesta conduce la zgârcenie, și subnutriție, până acum nu ne-am gândit că am risipit mult și dintr-o data începem să chivernisim.
3. Unii au ieșit să culeagă în ziua de sabat sabatul era ziua de odihnă, ziua în care trebuiau să-L laude pe Dumnezeu, azi mulți în zilele în care ar trebui să-L laude pe Dumnezeu se duc să agonisească pentru prosperitatea materială.
Mana ascunsă pentru evrei era cea pusă în chivot, iar pentru noi creștini este cea descrisă în apocalipsa 2:17, , Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă ’’, pentru alți însă îi cea de la rezerva de stat dar nu știu că îi cântărită.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1352
Opțiuni