Un alt fel de prostituţie
Autor: Singeorzan Dorin  |  Album: fara album  |  Tematica: Căsătorie
Resursa adaugata de dorinsng in 25/03/2012
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi

Cu siguranţă că sunt o mulţime de subiecte care merită să fie dezbătute, însă de data aceasta doresc, în scurte cuvinte, să fac o paralelă între prostituţia care este definită drept o faptă infracţională şi un alt fel de prostituţie, pe care legea nu o pedepseşte, dar pe care instanţele morale o condamnă. Prostituata e acea femeie care oferă servicii de o anumită natură pentru diferite sume de bani (tarife), prin urmare: numai banii vorbesc. În felul acesta prostituata îşi poate justifica faptele imorale (de imoralitate este vorba aici) afirmând că ea aşa îşi câştigă existenţa. A fi prostituată este ceva de acuzat, potrivit cu numeroasele dovezi biblice. Linia biblică este clară: o viaţă curată, un partener care trebuie iubit până la moarte, credincioşie etc. Numai că unele persoane nu mai sunt interesate să îşi câştige existenţa, măcar că nu ar trebui să ne îngrijim prea tare de aceasta, având în vedere că "celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra", ci îşi doresc o viaţă prosperă din punct de vedere material, prin urmare, având ochii îndreptaţi către diferite orizonturi de perspectivă, potrivit cu aspiraţiile lor, se orientează în aşa manieră încât, involuntar, ajung să practice un alt fel de prostituţie, o prostituţie de o viaţă, care se poate numi aşa prin simplu fapt că aici nu mai este implicată iubirea aceea curată, ci aşa-zisa iubire, sentiment dictat de un interes meschin, material. Prostituata pe care lumea civilizată o acuză şi dispreţuieşte nu este mai prejos decât o fiinţă care îşi oferă serviciile tot din interese materiale, mai degrabă aceasta din urmă e mai vrednică de condamnat, deoarece aceasta săvârşeşte subtila prostituţie în numele dragostei şi sub deviza căsătoriei. O astfel de fiinţă, prostituată nedeclarată,cu un fel de imunitate , va trebui să aibă reale valenţe actoriceşti şi toată viaţa va avea o misiune importantă: să îşi apere investiţia (dacă aceasta este rentabilă) sau, într-un caz mai nefericit (dar care se întâmplă), să se orienteze după o altă persoană de care să se alipească asemeni unui parazit. Prostituata comună e cea mai înjosită, pe când cea camuflată e cea mai josnică. Amândouă sunt de acuzat că nu iubesc, din cauză că la mijloc sunt banii, amândouă sunt periculoase, dar e şi mai periculos să trăieşti o viaţă lângă o fiinţă care te va tarifa extrem de scump şi, poate, nu vei şti vreodată că, de fapt, ţi-ai irosit viaţa şi resursele lângă cineva care a practicat "un alt fel de prostituţie".

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2298
  • Export PDF: 2
Opțiuni