Speranta pentru viitor
Autor: Lori Balogh  |  Album: "Te iubesc cu o iubire vesnica"  |  Tematica: Dragoste
Resursa adaugata de loribalogh in 29/03/2011
    12345678910 0/10 X

                                                     “Te iubesc cu o iubire vesnica"

                                                                 Ieremia  31,3




                                                           Speranta pentru viitor

Sursa: www.loribalogh.ro
          www.resursebiblice.ro


         Traim intre oameni, in marea lor majoritate, necajiti; oameni framantati de grija unui loc de munca si a painii zilnice, oameni speriati de spiritul de violenta care bantuie planeta noastra de la un capat la altul; oameni care se lupta pentru supravietuire in mijlocul a tot mai numeroase si mai devastatoare dezastre naturale; oameni care nu mai stiu ce sa faca “ la auzul urletului marii si al valurilor” ( Luca 21, 25 u.p. ).

         Si, de parca nu ne era de ajuns, oamenii de stiinta vin si ei sa ne infricoseze cu constatarile lor ingrijoratoare.

         Ce ziceti de incalzirea globala care duce la topirea accelerata a calotelor polare si la ridicarea nivelului oceanului planetar? S-a constatat ca  acest nivel a crescut deja cu 19,4 cm, asteptandu-se ca, pana la sfarsitul secolului, el sa ajunga la valoarea de 30 cm.    ( Articol din Romania Libera, 27 dec. 2006 )  Nu pare asa de mult, insa, daca tinem cont ca ridicarea nivelului oceanului planetar cu un metru ar duce la ingroparea porturilor lumii, atunci perspectiva este cat se poate de sumbra.

         Ce sa mai spunem de “pulsul Terrei”, asa-zisa”rezonanta Schuman”! Timp de milenii, acest “puls al Terrei” a avut o valoare constanta de aproximativ 7,83 de cicli pe secunda. Astazi, valoarea lui a ajuns la 12 cicli pe secunda, avand o tendinta de continua crestere. Cifrele, prin ele insele, nu ne spun nimic, daca de ele nu ar fi legate niste consecinte care ne afecteaza viata in mod direct, cum ar fi, de exemplu, modificarea comportamentului uman, sau senzatia de comprimare a timpului.

         Nu simtim cu totii ca timpul nu ne mai ajunge ?  Impresia generala este ca el s-a comprimat. Oamenii de stiinta afirma ca, datorita cresterii valorii acestui puls, ziua de azi nu mai are 24h ci doar 16h.

         Dar lucrurile nu se opresc aici. Cresterea “pulsului Terrei” duce si la modificari de comportament, mai ales in randul tinerilor, care au tendinta de a nega toate institutiile existente.

         Ce sa mai spunem de cresterea activitatii seismice si vulcanice de circa cinci ori din 1875 incoace! Si activitatea aceasta continua sa cresca mereu!

         Daca la acest tablou sumbru mai adaugam si inversarea polilor magnetici cu toate consecintele ei, apoi marirea gaurii de ozon, poluarea masiva a mediului, criza de energie, desertificarea datorita despaduririlor masive, si inca o multime de alte lucruri care ne creaza cosmaruri, nu este de mirare ca “ oamenii isi vor da sufletul de groaza in asteptarea lucrurilor care se vor intampla pe pamant” ( Luca 21,26 ), dupa cum arata profetia biblica.

         Putini sunt cei care raman indiferenti fata de ceea ce vad in jurul lor, si  mult mai putini sunt cei care privesc cu incredere in viitor.

         In spatele fiecarui zambet se ascunde o teama nemarturisita , si o intrebare fara raspuns: “Oare ce va fi maine? Ce se va intampla cu mine, cu cei dragi, cu societatea in care traim in viitorul apropiat?” Ce se va intampla maine? O armata de astrologi, ghicitori, vrajitori, clarvazatori, viitorologi si profeti sunt gata sa ne raspunda, infricosandu-ne si mai tare.

         Cunoscutul teleevanghelist american Patt Robertson, ale carui emisiuni sunt urmarite de circa un milion de oameni, a facut in primele zile ale lui 2007 o profetie sumbra. Pretinzand ca a primit aceasta descoperire direct de la Dumnezeu, el a avertizat lumea ca, in a doua jumatate a anului, in America se va produce un atentat terorist de mare amploare, ducand la moartea a milioane de oameni.

         Desi profetiile pe care le-a facut anterior nu s-au implinit, efectul lor asupra oamenilor este devastator.
         Sa nu ne lasam amagiti de zambetul, desi din ce in ce mai rar, al oamenilor! In spatele lui se pot ascunde multe temeri, multa nesiguranta.

         Odata, in cabinetul in care lucrez, a intrat zambind o vecina. Am crezut ca are nevoie de serviciile mele, vazand-o ca zambeste. Dar nu! A venit sa-mi spuna ca din ziua aceea era somera, dupa 21 de ani de munca. Avea doi copii de crescut, si totusi zambea. Venise doar pentru ca simtea nevoia sa spuna cuiva necazul ei. De atunci am invatat ca zambetul nu reflecta intotdeauna o stare benefica a sufletului; el poate fi exteriorizarea celor mai profunde nelinisti umane.

         Desi il privesc cu atata neliniste si nesiguranta, oamenii asteapta totusi mult de la viitor. Muncesc din greu zi si noapte, noapte si zi, sacrificand de cele mai multe ori bucuriile prezentului, in speranta unui viitor mai fericit. Dar cat de fericit poate fi acest viitor, cand din toate directiile vin numai vesti sumbre?

         Sa privim , pe surt, istoria ultimei sute de ani, pentru a intelege mai bine nelinistile si framantarile lumii in care traim!
         Secolul al 19-lea s-a incheiat cu un optimism debordant, care s-a resimtit din plin si in primii ani ai secolului al 20-lea. Exista o puternica incredere in om, in puterea sa creatoare, in ratiunea si inteligenta sa. Cei care indrazneau sa vorbeasca atunci despre sfarsitul lumii, despre evenimente finale, despre crize, trebuiau sa faca fata unui val de proteste vehemente.

         Nietsche, filozoful german, predica despre teoria supraomului. Scriitorul francez nonconformist Andre Gide ii indemna pe tineri sa guste din plin din placerile pamantesti, fiind un mare sustinator al amoralismului. Se astepta totul de la viitor…

         Dar a izbucnit primul razboi mondial. Intregul optimism de pana atunci a fost spulberat. Ororile, crimele, suferintele si distrugerile provocate de razboi i-au facut pe oameni sa fie mai neincrezatori in ei insisi si in viitorul pe care il visau.

         Razboiul a trecut insa. Generatia care a supravietuit, a devenit generatie de sacrificiu, muncind din greu, in speranta ca omenirea a invatat lectia dura , si ca razboiul nu se va mai repeta. Nu au trecut decat 21 de ani, si a izbucnit cel de-al doilea razboi mondial, provocand distrugeri incomparabil mai mari decat cel precedent. Din nou suferinte, disperare, debusolare. Din nou generatie de sacrificiu, din nou sperante…

        Insa nu s-a incheiat bine si acest al doilea razboi mondial, ca pe scena lumii aparea un alt pericol de neimaginat pana atunci- pericolul nuclear. Prefigurat de cele doua bombe atomice aruncate asupra celor doua orase japoneze, Hirosima si Nagasaki, in august 1945, acest nou pericol mondial se dovedea un adevarat cosmar.

         De atunci, de la lansarea lui “Little Boy”-“Baietasul”, asa cum in mod cinic a fost numita prima bomba atomica, omenirea a trait la umbra amenintarii ciupercii atomice.   S-au facut tot felul de calcule, s-au imaginat tot felul de scenarii ale unui posibil razboi apocaliptic. S-a ajuns chiar pana la ideea unui “razboi al stelelor”.

         Incepand cu anii 80’, ingrozita de spectrul unei distrugeri totale, omenirea incepea sa se trezeasca: mitinguri, demonstratii, congrese, contacte diplomatice, toate urmareau pacea. Si aceasta, fara sa se stie ca se implinea o profetie biblica scrisa cu doua milenii in urma:
         “Cand vor zice: “Pace si liniste!”, atunci o prapadenie neasteptata va veni peste ei, ca durerile nasterii peste femeia insarcinata; si nu va fi chip de scapare.”
                                                                                           1 Tesaloniceni 5, 3

         Dar iata ca, in urma dezmembrarii U.R.S.S., razboiul rece dintre est si vest inceteaza, iar pericolul nuclear scade in  intensitate. Nu va bucurati insa, prea devreme! Apare la orizont un alt pericol, intr-un domeniu in care omenirea nu se astepta- accidentele din centralele nucleare. Dupa tragedia Cernobilului, oamenilor li s-au deschis ochii si si-au reamintit ca, in aceasta parte a lumii, sunt zeci de centrale atomice invechite, putand, in orice clipa, sa produca o noua catastrofa mondiala.


         Solutia? Inlocuirea centralelor vechi cu unele mai sigure. Si, in timp ce se cauta solutii la crizele actuale, apar altele mai nelinistitoare. Trezirea spiritului nationalist, despre care Mantuitorul vorbea ca fiind un semn al sfarsitului, este o noua amenintare la pacea lumii. “Un neam se va scula impotriva altui neam, si o imparatie impotriva altei imparatii.”    Matei 24,7

         Priviti la ce s-a intamplat in fosta Iugoslavie sau in Armenia! Priviti la ce se intampla acum in Irak, la luptele dintre suniti si siiti! Apoi la miscarile separatiste din Transilvania, India, Irlanda de Nord, Spania, Franta…Popoare care pana nu demult traiau in pace, acum se urasc, se distrug.

         Daca la aceasta imagine panoramica a lumii de azi mai adaugam inca doua mari provocari aducatoare de neliniste: inmultirea dezastrelor naturale si terorismul in crestere, nu ne miram de ce viitorul pare atat de intunecat. Intr-o emisiune televizata in cursul anului 2006, unii din specialistii in meteorologie afirmau ca, in viitor, pe planeta noastra nu va mai fi nici un loc sigur. Si aceasta datorita dezastrelor naturale care vor lovi pretutindeni.    

         Daca acum un secol nu se putea vorbi despre sfarsitul lumii fara a fi huiduit, astazi, in cercuri tot mai largi de oameni, se vorbeste deschis despre un sfarsit iminent.  Iata cateva citate din lucrari publicate relative recent:

         “Criza mediului ambiant constituie un semn ca dezastrul se apropie.”
                                                                                           “Cercul care se inchide”  pag. 20
         “A fost nevoie de foarte putini ani ca sa lasam sa se adune deasupra capetelor noastre acesti nori de Apocalips. Simplul fapt ca deschidem ochii, ne face sa tremuram ca un animal care simte furtuna la marginea noilor genune de care se apropie omenirea.”
                                                                                            “Omul sau natura?”           pag. 9
         “Unele studii prezic ca, daca tendintele actuale vor continua, in viitorul nu prea indepartat va avea loc o catastrofa la scara mondiala.”
                                                                                   “Catastrofa sau o noua societate”  pag. 40

         Asadar, ce asteptam de la viitor? Dupa astrologi, profeti moderni, oameni de stiinta  teleevanghelisti, dar mai ales dupa cele ce vedem cu ochii nostri, nu ne asteptam la nimic bun. Dimpotriva!

         Si totusi exista speranta! Trebuie numai sa ne intoarcem privirile de la noi si de la problemele noastre, indreptandu-le intr-o cu totul alta directie! In acea directie in care Creatorul sufletelor noastre doreste de mult timp sa privim: spre promisiunile facute de un Dumnezeu al iubirii in Cuvantul Sau.

         Cand batranul apostol Ioan, aflat la varsta apusului de soare, privea intinderile nesfarsite de ape ce-l desparteau de fratii sai de credinta, acolo, pe insula Patmos, are o revelatie: aude inapoia sa un glas puternic, ca sunetul unei trambite. Era glasul Mantuitorului, care dorea sa abata atentia batranului apostol de la temerile si nelinistile sale.

         Ioan era framantat de tot felul de intrebari : Oare ce se va intampla cu biserica sa acum, cand valul persecutiilor devenea tot mai amenintator? Va rezista ea in fata ereziilor nimicitoare pe care diavolul incerca sa le introduca in biserica? Va fi ea suficient de puternica incat sa duca Evanghelia pana la marginile lumii?

         Intrebari dupa intrebari se nasteau in inima lui, in timp ce nesfarsitul intinderilor de apa din jurul sau nu-i trezeau nici o speranta pentru viitor. Cu toate acestea, solutia la toate temerile sale era langa el:era Domnul Isus in persoana. Batranul apostol privise pana atunci intr-o directie gresita. Cand aude glasul Mantuitorului si isi intoarce privirea de la ceea ce il framantase pana atunci, Ioan are o REVELATIE. Asa s-a nascut Apocalipsa!

         “Dupa aceste lucruri, m-am uitat, si iata ca o usa era deschisa in cer. Glasul cel dintai pe care-l auzisem ca sunetul unei trambite, si care vorbea cu mine, mi-a zis:” Suie-te aici, si-ti voi arata ce are sa se intample dupa aceste lucruri.”  Apocalipsa 4, 1

         Da! Dumnezeu a deschis o usa in cer, si ne invita pe fiecare sa ne suim, prin credinta, spre aceasta usa, pentru a privi lumea cu problemele ei dintr-o alta perspectiva. Dincoace de aceasta “usa” se afla omenirea cu problemele ei insurmontabile: droguri, razboaie, terorism, coruptie, boli incurabile, violenta, imoralitate, dezastre naturale, moarte…Dincolo de ea se afla SPERANTA! Mai mult decat speranta- CERTITUDINEA unei lumi mai bune!

         Daca Biblia ar trebui sa fie alcatuita dintr-un singur verset, iar acest singur verset ar trebui sa ne vorbeasca doar in cateva cuvinte despre Dumnezeu, atunci nu as ezita: acesta ar trebui sa fie cel din Ieremia 29, 11:“Caci Eu stiu gandurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul: ganduri de pace si nu de nenorocire, CA SA VA DAU UN VIITOR SI O NADEJDE.”

         Ce bine face sufletelor noastre gandul ca cineva este preocupat de fericirea noastra, chiar daca acel cineva nu ne poate ajuta prea mult! Cu cat mai incurajator este insa, gandul ca Insusi Creatorul nostru este preocupat de noi, de viitorul nostru!

         Noi suntem oameni pacatosi, plini de slabiciuni si defecte, care zilnic intristam Fata Sfanta a Tatalui ceresc. Noi nu meritam din partea Lui decat mustrari si pedepse. Si totusi, cat de plin de bunatate trebuie sa fie El, cand, nu numai ca nu ne mustra si ne pedepseste continuu pentru tot raul pe care-l facem, dimpotriva, ne incurajeaza, ne mangaie in necaz si ne iarta. Si daca El face aceste lucruri pentru noi, nu o face de parada, nu o face de ochii Universului, ci pentru ca asa este El si nu poate fi altfel: un Dumnezeu milostiv, plin de indurare, bogat in bunatate si credinciosie.

         Tatal ceresc ne asigura ca El stie gandurile pe care le are cu privire la noi.
         “EU STIU”-sunt doua cuvinte care in gura omului muritor pot insemna mult sau nimic, adevar sau minciuna. Aceleasi cuvinte insa, in gura unui Dumnezeu al dragostei, inseamna mult, infinit de mult…

         El vrea sa ne spuna printre randuri:
         “Eu, Tatal si Dumnezeul vostru, am niste planuri cu voi, oamenii. Stiu ca sunteti pacatosi si nu meritati, dar nu pot sa va las. Va iubesc prea mult, pentru a va abandona in propriile voastre neputinte. Am un plan maret cu voi, plan intocmit chiar inainte de a fi lumea. Eu sunt Cel care am intocmit acest plan si stiu ce contine. Il voi aduce negresit la indeplinire si nimeni nu Ma va impiedica. Nu va temeti si nu va inspaimantati! Aveti incredere in Mine si veti vedea ce lucruri minunate am pregatit pentru voi. In curand, foarte curand, le veti vedea cu ochii vostri si va veti bucura. ..Pentru vesnicie…

         Intelegem din acest singur verset biblic ca lui Dumnezeu nu Ii sunt indiferente soarta noastra si viitorul nostru. Lui nu Ii este indiferent daca avem sau nu de mancare, daca suntem sau nu sanatosi, daca suntem sau nu fericiti isi impliniti in viata.  Lui nu Ii este indiferent daca suntem sau nu respectati, apreciati, iubiti de semenii nostri, de societatea din care facem parte.El nu este un strain pentru noi- El este Tatal nostru. Un Tata a carui inima mare de Dumnezeu sufera impreuna cu noi, se framanta impreuna cu noi, dar si se bucura atunci cand ne bucuram noi.

         Care din zeii si dumnezeii pe care i-a avut si ii mai are lumea astazi se poate compara cu El? Care dintre zeii Olimpului sau de oriunde altundeva, s-a mai aratat atat de preocupat de soarta noastra incat sa afirme ceea ce gasim scris despre Dumnezeul nostru: “Cum sa te dau, Efraime? Cum sa te predau, Israele?...Mi se zbate inima in Mine si tot launtrul Mi se misca de mila.”?

         Cu totii am vazut oameni cu inimile sfasiate…Este ceva emotionant. Si nu sunt decat simpli oameni, despre a caror inima Biblia spune ca “este nespus de inselatoare si de deznadajduit de rea.” ( Ieremia 17, 9 ) Cum trebuie sa arate insa, o inima de Dumnezeu sfasiata, indurerata? Nu vom putea intelege niciodata. Apoi Tatal ceresc ne asigura de faptul ca gandurile Sale sunt “ganduri de pace si nu de nenorocire”.

         Citi oameni nu se tem de Dumnezeu pentru ca au o imagine gresita despre El! Ei vad in El pe Cineva care este gata sa pedepseasca, gata sa tune si sa fulgere pe cel gresit, un Dumnezeu rece si razbunator. Aceasta falsa imagine este - ce altceva? – decat capodopera lui Satana, care a reusit sa-i convinga pe multi din semenii nostri ca aceasta este adevarata imagine a Sa.

         Paganii aduceau cele mai multe jertfe zeilor celor mai rai. Ratiunea unui astfel de comportament este simpla: deoarece acesti zei sunt rai, ei trebuie sa fie imbunati prin jertfe cat mai costisitoare. Crestinii zilelor noastre nu mai aduc astfel de jertfe, insa conceptia lor cu privire la caracterul lui Dumnezeu este aproape aceeasi. Expresii ca : “Te bate Dumnezeu”, sau “Dumnezeu nu bate cu batul”, dar si credinta in unele doctrine nebiblice cu privire la un iad vesnic, in care oamenii vor plati o vesnicie pentru pacatele facute intr-o singura viata, arata ca multi dintre noi inca nu-L cunoastem pe Tatal ceresc.

         Cat de diferit este Dumnezeul pe care-L descopera Biblia! El are ganduri de pace si nu de nenorocire, de pedeapsa sau de razbunare. Daca va exista in final si o zi a judecatii si a pedepsei, aceasta nu Ii va face placere. Va fi o lucrare ciudata, neobisnuita pentru caracterul Sau iubitor. Va fi o lucrare necesara!

         Marea revelatie a Scripturilor este ca nu noi trebuie sa-L imbunam pe  Dumnezeu  ci , aceea ca El doreste sa ne imbuneze pe noi, oameni reci si insensibili. Si daca Crucea lui Hristos nu va reusi acest lucru, atunci nimeni si nimic din acest Univers nu va reusi.

         “Ca sa va dau un viitor si o nadejde”
         Lumea, asa cum este ea, cu pacatul patruns pana in cele mai intime resorturi ale ei, nu are viitor. Daca Dumnezeu nu ar grabi momentul revenirii lui Hristos, si odata cu acest lucru, sfarsitul istoriei pacatului, lumea noastra s-ar prabusi in ea insasi, mai curand sau mai tarziu. Pacatul are in sine germenele autodistrugerii, de aceea, tot ceea ce este contaminat de pacat va pieri cu siguranta. Si acum, spuneti-mi, care lucru din lume nu este murdarit de pacat?

         Viitorul pregatit de Tatal nostru ceresc presupune absenta totala a pacatului. Aceasta inseamna, nu doar o curatire superficiala a creatiunii Sale, ci o innoire totala, pornind din microcosmos pana in  macrocosmos-un Pamant Nou si un Cer Nou, in care va locui neprihanirea.

         Am o intrebare: De ce ne promite Dumnezeu si un viitor, dar si o nadejde? Nu ne-ar fi suficient viitorul pe care l-a pregatit El, cu toata multimea de daruri ce ne asteapta?  Va marturisesc ca mie nu mi-ar ajunge doar “un viitor”! Eu doresc mai mult! Pentru ca orice viitor, candva va deveni prezent si, daca nu as avea “nadejdea” unui alt viitor, as fi , poate, la fel de nefericit ca aici, pe pamant.

         Tatal ceresc insa, ne-a pregatit ceva peste asteptarile noastre: un viitor, care, pe masura ce va deveni prezent, ne va aduce nadejdea unui alt viitor, si mai luminos, si mai intens de trait. Si asa, ciclul se va repeta ca intr-o spirala mereu crescanda, spre vesniciile de necuprins ale Imparatiei ceresti.

         In fata revelatiei unui astfel de Dumnezeu, stau si ma intreb:  Nu merita sa-L iubim si sa-I slujim unui asemenea Dumnezeu?  Nu merita sa-I consacram viata noastra, bunurile noastre, inima noastra?  Nu merita sa renuntam pentru totdeauna la pacat si la placerile lui de o clipa?

         “Caci Eu stiu gandurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, ganduri de pace si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde”

         Acestea sunt gandurile Lui! Acestea sunt planurile Lui cu noi!  Dar noi, ce ganduri avem fata de El? Ce fericit ar fi Tatal ceresc daca pe una din paginile albe ale inimilor noastre am scrie fiecare dintre noi:
         “Doamne, si eu stiu gandurile pe care le am cu privire la Tine: ganduri de impacare si de ascultare, si nu de razvratire. Si pentru ca mi-ai dat atatea dovezi ca ma iubesti cu o iubire vesnica, Doamne, vreau sa-Ti spun si eu: “ TE IUBESC CU O IUBIRE VESNICA!”


                                                                                                           Lori Balogh
 



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 5642
  • Export PDF: 7
Opțiuni