Fii credincios
Autor: Virgil Vîrstă  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de virgilvirsta in 26/06/2021
    12345678910 0/10 X

                         Fii credincios

                        Ioan 20:24-29.

„Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus.

Ceilalți ucenici i-au zis deci: „Am văzut pe Domnul!” Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.”

După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăși în casă; și era și Toma împreună cu ei.

Pe când erau ușile încuiate, a venit Isus, a stătut în mijloc, și le-a zis: „Pace vouă!”

Apoi a zis lui Toma: „Adu-ți degetul încoace, și uită-te la mâinile Mele; și adu-ți mâna, și pune-o în coasta Mea; și nu fii necredincios, ci credincios.”

Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”

„Tomo” i-a zis Isus: „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut.”

Domnul Isus Cristos a pregătit dovada reală, sinceră și incontestabilă a învierii Sale și lucrul acesta nu s-a petrecut undeva într-un colț, sau undeva în întuneric, sau ascuns de ochii lumii, ci dimpotrivă, cheamă lumea întreagă la întâlnirea cu El, la o „întrevedere”, la o părtășie și la o stare de vorbă împreună și invită pe copiii Săi, chiar la o cină binecuvântată.

Apocalipsa 3:20. „Iată, zice Domnul, Eu stau afară, la ușă și bat; dacă aude cineva, să deschidă și Eu voi intra, voi cina cu el și el cu Mine”.

M-am gândit la cuvintele Mântuitorului și am zis în inima mea: Este o onoare să te scoată cineva, pe o scenă, înaintea unei mulțimi ca să-ți arate calitățile, sau realizările și să te premieze, să-ți ofere o diplomă… dar cea mai mare onoare, cea mai mare cinste care ți se poate acorda este atunci când Împăratul, împăraților vine în casa ta, în familia ta și stă la masă cu tine. Altă onoare și altă binecuvântare mai înaltă, eu nu cunosc.

(Să încerce cineva să-l cheme pe primarul de sector la masă. Oare va veni?)

Dar dacă îl vei invita pe Isus Cristos, Împăratul slavei să vină la masa ta, nu te va refuza niciodată. Lui îi face plăcere să stea lângă tine, pentru că te iubește mai mult ca orice pe lume.

Dumnezeu dorește ca toți oamenii, din toate generațiile și mai ales cei care se pocăiesc, până în zilele din urmă, să creadă în divinitatea Sa și să crească în credință, până la starea de „maturitate”.

În Evanghelia după Ioan 20:27 citim că, Isus l-a chemat pe Toma și i-a zis: „Adu-ți degetul în coace, și uită-te la mâinile Mele; și adu-ți mâna, și pune-o în coasta Mea; și nu fii necredincios, ci credincios.”

Mai întâi „Vino să vezi”. Vino la întâlnirea cu Mântuitorul tău și apoi „vino și atinge-Mă” ca să crezi și să nu mai fii necredincios.

Femeia care era bolnavă de doisprezece ani, a zis în inima ei: „dacă mă voi atinge numai de poala mantiei Lui îmi va fi îndeajuns, pentru că în felul acesta voi fi vindecată”.

Privește cu ochii tăi și pune-ți mâna ta în rănile Mele, zice Domnul Isus și fii credincios.

A fost o misionară americană, care a stat și a lucrat în România 20 de ani. La Gherla.

Ea mi-a spus: stăteam în bucătărie, plângeam pentru că eram tare tristă (poate nu vă vine să credeți, dar sora aceasta, de multe ori a mâncat pâine mucegăită în România, unde pâinea proaspătă se aruncă la câini și la porci), …și a venit Domnul Isus, a stat în fața mea, zicea sora și se uita spre mine cu niște ochi atât de adânci, încât nu puteam să-i pătrund. Apoi S-a întors și mi-a arătat spatele; era numai răni lăsate de nuielele lui Pilat și de biciul roman.

Dacă vrei să-L vezi pe Isus, El ți se descoperă! Te lasă să-L vezi, te lasă să-L atingi……

Mai ferice însă de cei care cred fără să vadă cu ochii de carne și de cei care nu pot să se atingă de rănile Mântuitorului.

În versetul 29, Mântuitorul zice: „Tomo, … pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut.”

Totuși, Domnul Isus nu ne lasă în suspans și în neștiință. El se face simțit, se lasă văzut și pipăit de către cei care Îl caută cu credință dar, în același timp, ne cheamă să și gustăm din bunătatea Lui, pentru că oricine „gustă” o dată va căuta să „mănânce” și să stea la masă cu El mereu.

Dacă vei gusta o dată, nu te vei mai sătura mâncând.

Psalmul 34:8 „Gustați și vedeți ce bun este Domnul…”

A gusta înseamnă a experimenta, înseamnă a trăi pe viu părtășia cu Domnul și fără lucrurile acestea, nu există credință adevărată, ci este doar o teorie pe care o exprimă majoritatea omenirii.

Tot la fel, de două mii de ani Isus, Domnul îmbie pe toți pocăiții (de data aceasta), să vină și să mănânce Trupul Său și să bea sângele Său, adevărata hrană și adevărata băutură, care întreține viața de credință.

Pentru că, așa cum pâinea cea de toate zilele pe care o cumpărăm de la brutărie, întreține viața biologică a omului și-i dă putere și tărie ca să rămână în picioare, tot la fel „adevărata hrană și adevărata băutură”, care este trupul și sângele Mielului lui Dumnezeu, întreține viața de credință și îi  dă putere credinciosului să rămână în picioare în vreme de criză, de prigoană, de valuri și furtuni, pandemii ș. a.

Dacă nu mănânci trupul Domnului Isus și dacă nu bei sângele Lui, înseamnă că ești pierdut în gândurile tale, ești mort în păcatele tale, ești copleșit în deznădejdile tale și chiar în răutatea ta.

Pentru că în răutatea ta, nu vrei să te ridici din starea în care ești, să calci peste „șerpi și peste năpârci” și să primești oferta de viață chiar din mâna Domnului Isus: „Azima și rodul viței”, binecuvântate de Domnul.

Ioan 6:53 „Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncați trupul Fiului omului și dacă nu beți sângele Lui, n-aveți viața în voi.”

Sunteți morți, despărțiți de Dumnezeu.

Toate acestea ne duc la gândul că, un condamnat la moarte de către o instanță, care refuză oferta de viață din partea celui ce poate să-i comute sentința, este pierdut și fără nici o altă șansă de viață.

Nu tot așa trebuie să se întâmple cu tine și cu mine. Isus, Domnul vieții ne întinde o mână de grațiere, de salvare, de viață veșnică!

Fără El, fără Isus în inima ta, nu poți trăi; fără El nu ai nici o nădejde; fără El totul se năruie…avem atâta nevoie de Dumnezeu!

Doamne, dă-ne credință în lucrurile nădăjduite și îndreaptă-ne inima spre cele cerești, nevăzute.

Dumnezeu să ne binecuvinteze!



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 923
  • Export PDF: 1
Opțiuni