Se permite creștinilor să se apere pe sine însuși și să-și apere aproapele lor?
Autor: Igor Opincă  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 29/08/2019
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

 

Un om credincios a întrebat, ce trebuie să facă el, în calitate de creștin, dacă pe o fată o chinuiesc 2 bețivi răi: trebuie să treci pe alături, sau trebuie s-o aperi, chiar dacă va trebui să te lupți. Deci, se permite creștinului să-și apere aproapele și să se apere pe sine însuși? Să privim ce spune Biblia despre aceasta.

 

  1. Biblia ne îndeamnă să-i apărăm pe cei slabi, și pe cei, care nu sunt protejați.

 

'Spălaţi-vă deci şi curăţiţi-vă! „Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!” (Isaia 1:16,17)

 

“Faceţi dreptate celui slab şi orfanului, daţi dreptate nenorocitului şi săracului, scăpaţi pe cel nevoiaş şi lipsit, izbăviţi-i din mâna celor răi!” (Psalmul 82:3,4)

 

  1. Domnul permite să ne apărăm pe noi înșine, familia noastră, și bunurile noastre, atunci când suntem atacați.

 

“Iată binecuvântarea cu care Moise, omul lui Dumnezeu, a binecuvântat pe copiii lui Israel înainte de moartea lui... Iată ce a zis despre Iuda „Ascultă, Doamne, glasul lui Iuda

Şi adu-l la poporul lui.
Puternice să-i fie mâinile, ca să se poată apăra,
Şi să-i fii ajutor împotriva vrăjmaşilor lui!”

(Deuteronom 33:1,7)

 

„Cei ce zideau zidul şi cei ce duceau sau încărcau poverile cu o mână lucrau, iar cu alta ţineau arma. Fiecare din ei, când lucra, îşi avea sabia încinsă la mijloc... ” (Neemia 4:17,18)

 

„Dacă hoţul este prins spărgând şi e lovit şi moare, cel ce l-a lovit nu va fi vinovat de omor faţă de el; dar, dacă a răsărit soarele, va fi vinovat de omor faţă de el.” (Exod 22:2,3)

În acest pasaj esta vorba despre hoțul, care sparge și fură noaptea. Domnul permite să ne apărăm pe noi înșine, familia noastră, și bunurile noastre de la hoț. Observă, dacă aceasta a avut loc noaptea, atunci pentru uciderea hoțului, omul nu va fi judecat. Iar dacă aceasta s-a întâmplat ziua, atunci omul, care a ucis hoțul, este socotit vinovat de omor. Despre ce este vorba? Este vorba despre aceea, că ziua, omul poate să vadă hoțul și să înțeleagă, că viața lui nu este în pericol, că hoțul dorește doar să fure lucrurile, ci nu dorește să-l omoare. Dar noaptea, în întuneric, este greu de înțeles, cine a spart casa: hoțul sau tâlharul – ucigaș, are armă sau nu. De aceea, dacă a avut loc un omor, atunci omul, care a omorât noaptea hoțul, era socotit nevinovat, căci el și-a protejat nu doar bunurile materiale, dar și viața sa. Atrage atenția, că în acest pasaj nu este vorba despre faptul, că auto-apărarea este interzisă, ci este vorba despre aceea, că este interzis să faci abuz de autoritate (să faci mai mult decât este nevoie): auto-apărarea este permisă, dar violența excesivă este strict-interzisă.

 

„Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul. Dar vai de cine este singur şi cade fără să aibă pe altul care să-l ridice! Tot aşa, dacă se culcă doi împreună, se încălzesc unul pe altul, dar cum are să se încălzească dacă e singur? Şi dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; şi funia împletită în trei nu se rupe uşor.” (Eclesiastul 4:9-12) În acest pasaj, ni se dau 3 motive, de ce mai bine doi decât unul: în primul rând, este mai ușor să lucrezi în doi; în al doilea rând, este mai ușor să te încălzești în doi; și în al treilea rând, în doi este mai ușor să te aperi.

 

„Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa.” (Matei 24:43) Oare vegherea stăpânului casei, și faptul că era pregătit să se apere de la atacul hoțului, nu este oare autoapărare? „Când omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi sunt la adăpost.” (Luca 11:21) Noi știm că toate ilustrațiile, pe care le folosea Hristos, au fost luate din viață, și din cultura iudeilor, căci altfel, ascultătorii, nu le-ar fi înțeles. Prin urmare, aceste exemple de auto-apărare au fost înțelese și primite de toți în Israel. Iar aceasta mărturisește despre aceea, că iudeii și Însuși Domnul Iisus, nu a avut nimic contra auto-apărării. Trebuie să fim pregătiți să ne apărăm casa și bunurile materiale.

 

  1. Biblia nu ne îndeamnă să ne supunem celui, care ne atacă.

„Ca o fântână tulbure şi ca un izvor stricat, aşa este cel neprihănit care se clatină înaintea celui rău.” (Proverbe 25:26)

 

“Dar dacă omul acela întâlneşte în câmp pe fata logodită, o apucă cu sila şi se culcă cu ea, numai omul care s-a culcat cu ea să fie pedepsit cu moartea. Fetei să nu-i faci nimic; ea nu este vinovată de o nelegiuire vrednică de pedeapsa cu moartea, căci e ca şi cu un om care se aruncă asupra aproapelui lui şi-l omoară. Fata logodită pe care a întâlnit-o omul acela pe câmp a putut să strige fără să fie cineva să-i sară în ajutor.” (Deuteronom 22:25-27) Observăm, că femeia în timp ce este violată, trebuie să strige după ajutor, pentru ca s-o salveze de violator. Ea trebuie să-și facă partea ei, pentru ca să se opună celui, care a atacat-o. Dacă aproape de ea, va trece vreo persoană, care este în stare s-o ajute, atunci acea persoană trebuie s-o ajute.

 

  1. Biblia ne dă diverse exemple de auto-apărare și de protejare a aproapelui.

 

Rugăciunea. „Deci Petru era păzit în temniţă, şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.” (Faptele apostolilor 12:5) „Domnul este stânca mea, cetăţuia mea, Izbăvitorul meu. Dumnezeu este stânca mea la care găsesc un adăpost, scutul meu şi puterea care mă mântuieşte, turnul meu cel înalt şi scăparea mea. Mântuitorule, Tu mă scapi de silnicie! Eu chem pe Domnul cel vrednic de laudă şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei... Trăiască Domnul şi binecuvântată să fie Stânca mea! Înălţat să fie Dumnezeu, Stânca mântuirii mele, Dumnezeu, care este răzbunătorul meu, care-mi supune popoarele şi care mă face să scap de vrăjmaşii mei! Tu mă înalţi mai presus de potrivnicii mei,
mă izbăveşti de omul asupritor. De aceea Te voi lăuda printre neamuri, Doamne, şi voi cânta spre slava Numelui Tău!” (2 Împărați 22:2-4; și de asemenea 22:47-50)

 

Acordul, sau înțelegerea. 'În vremea aceea, Abimelec, însoţit de Picol, căpetenia oştirii lui, a vorbit astfel lui Avraam: „Dumnezeu este cu tine în tot ce faci. Jură-mi acum, aici, pe Numele lui Dumnezeu, că nu mă vei înşela niciodată, nici pe mine, nici pe copiii mei, nici pe nepoţii mei, şi că vei avea faţă de mine şi faţă de ţara în care locuieşti ca străin aceeaşi bunăvoinţă pe care o am eu faţă de tine.” Avraam a zis: „Jur!”' (Geneza 21:22-24)

 

Judecata. 'Agripa a zis lui Pavel: „Ai voie să te aperi!” Pavel a întins mâna şi a început să se apere astfel: „Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta pentru toate lucrurile de care sunt pârât de iudei, căci tu cunoşti foarte bine toate obiceiurile şi neînţelegerile lor. De aceea, te rog să mă asculţi cu îngăduinţă. ' (Faptele apostolilor 26:1-3)

 

Fuga. “Atalia, mama lui Ahazia, văzând că fiul ei a murit, s-a sculat şi a omorât pe toţi cei de neam împărătesc. Dar Ioşeba, fata împăratului Ioram, sora lui Ahazia, a luat pe Ioas, fiul lui Ahazia, şi l-a ridicat din mijlocul fiilor împăratului când i-a omorât: l-a pus împreună cu doica lui în odaia paturilor. Astfel a fost ascuns de privirile Ataliei şi n-a fost omorât. A stat şase ani ascuns cu Ioşeba în Casa Domnului. Şi în ţară domnea Atalia.” (2 Împărați 11:1-3) 'Ea (soția lui Potifar) l-a apucat de haină, zicând: „Culcă-te cu mine!” El i-a lăsat haina în mână şi a fugit afară din casă. ' (Geneza 39:12) «Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi într-alta» (Matei 10:23)

Opunerea fizică, strigătul. Acest mijloc a fost revizuit mai sus, în cazul cu femeia violată în câmp. (Deuteronom 22:25-27)

 

Organele de drept. „El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău.” (Romani 13:4)

 

Un mijloc interzis de protecție – provocarea daunelor fizice sau omorul. Este interzis doar în acel caz, dacă aceste acțiuni se califică drept abuz de autoritate sau drept auto-apărare, la care s-au întreprins acțiuni exagerate, când nu a existat vreun pericol pentru viață, din partea celui, care a atacat. „Când doi oameni se vor certa unul cu altul, şi nevasta unuia se va apropia să scoată pe bărbatul său din mâna celui ce-l loveşte, dacă întinde mâna şi apucă pe acesta din urmă de părţile ruşinoase (organele genitale), să-i tai mâna; să n-ai nicio milă de ea.” (Deuteronom 25:11,12) «Dacă hoţul este prins spărgând şi e lovit şi moare, cel ce l-a lovit nu va fi vinovat de omor faţă de el; dar, dacă a răsărit soarele, va fi vinovat de omor faţă de el» (Exod 22:2,3).

 

  1. Lipsa de acțiune (tolerarea) – reprezintă neîmplinirea poruncii: iubește-ți aproapele. În ziua de azi, mulți creștini sunt convinși, că nu este lucrarea lor să protejeze pe cineva, că pentru aceasta există organele de drept. În afară de aceasta, ei motivează o astfel de poziție prin aceea, că ei fiind creștini, nu au dreptul să devină parte a vreunui conflict, și nu au dreptul să se opună cuiva, căci aceasta este în contradicție cu moralitatea lor creștină și cu învățătura bibliei.

     

    La astfel de creștini doresc să le aduc aminte pilda despre bunul samaritean. Dacă ții minte, nici preotul și nici levitul din această pildă, nu doar nu l-au ajutat, ba chiar nu s-au atins de călătorul rănit, din cauza că s-au temut să calce Legea Lui Dumnezeu (Luca 10:30-35). La fel gândesc și unii creștini, care găsesc diverse scuze, pentru ca să nu ajute pe cei, care au nevoie de ajutor, sprijin și protecție. Ei se poartă ca acel preot, sau levit, care se scuză, folosind Legea Lui Dumnezeu.

 

Trebuie să nu uităm, că lipsa de acțiune din partea noastră, și atunci când nu luăm atitudine ca să protejăm omul, care este atacat, atunci aceasta este neîmplinirea poruncii: iubește-ți aproapele, care este formulată de Domnul Iisus la Ioan 15:13 „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.” Când oprim tâlharul prin opunerea forțată, salvăm aproapele, căci viața omului este în pericol din cauza tâlharului. Prin urmare, aceasta nu este încălcarea, ci împlinirea Legii Lui Dumnezeu – porunca: iubește-ți aproapele.

 

De asemenea, dacă refuzăm să oprim răul, săvârșim o crimă, căci prin aceasta îi permitem răufăcătorului să facă răul, și prin urmare, devenim complicii lui. Aceasta este încălcarea poruncii, care ne-a fost dată la Epistola către Romani 12:21 „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.” Atunci, când protejează aproapele, omul nu doar salvează persoana nevinovată de la violență fizică, dar de asemenea Îl oprește pe tâlhar, ca să nu săvârșească păcatul (violența fizică). Ambele fapte sunt bune.

 

În afară de aceasta, Îl numim pe Iisus Hristos, protectorul nostru. Iar dacă El este Protectorul nostru, atunci, noi, fiind ucenicii Lui și cei, care Îl urmează, trebuie să fim protectorii celor slabi și a celor, care nu sunt protejați. Căci dacă nu, atunci nouă ni se adresează cuvintele ap. Pavel: „Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii până ce va lua Hristos chip în voi!” (Galateni 4:19)

 

  1. Faptul că Iisus Hristos nu S-a protejat pe Sine Însuși, nu este un motiv, de a spune nu la auto-apărare.

Mulți dintre aceia, care sunt contra auto-apărării, folosesc exemplul lui Iisus, că El nu S-a împotrivit și nu S-a opus, celor care L-au răstignit:

„El a fost asuprit, dar a suferit de bunăvoie, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.” (Isaia 53:7) Atrage atenția, cuvântul cheie din acest text este „bunăvoie.” Faptul este, că Iisus nu s-a opus, și nu s-a apărat pe Sine Însuși, deoarece aceasta ar fi fost în contradicție cu misiunea Lui: căci El a venit pe pământ, pentru ca să moară pentru păcatele noastre. Dacă El S-ar fi opus și S-ar fi apărat pe Sine Însuși, atunci, nu L-ar fi răstignit, și noi astăzi, nu avea să primim iertare pentru păcate, și viață veșnică.

 

Din acest motiv, Iisus nu a aprobat fapta lui Petru la Ioan 18:10-11 'Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o, a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă. Robul acela se numea Malhu. Isus a zis lui Petru: „Bagă-ţi sabia în teacă. Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?”'

 

Această istorie, de asemenea este scrisă la Matei 26:52-54 'Atunci, Isus i-a zis: „Pune-ţi sabia la locul ei, căci toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri. Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum se vor împlini Scripturile, care zic că aşa trebuie să se întâmple?”' De asemenea, atrage atenția la aceea, că Iisus nu i-a zis lui Petru să-și arunce sabia. Iisus i-a interzis lui Petru să-și folosească sabia în acea situație. În primul rând, pentru că aceasta putea să-L împiedice pe Iisus să-și împlinească misiunea pe pământ. Iar în al doilea rând, această sabie, a fost predestinată pentru auto-apărarea lui Petru, ci nu pentru protecția Domnului. Domnul nu are nevoie de vreo armă omeneasă pentru auto-apărare: Ioan 18:36 'Iisus a răspuns „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”, a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor, dar, acum, Împărăţia Mea nu este de aici.”' În al treilea rând, expresia „căci toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri,” semnifică „cei care caută conflicte militare, vor da de conflicte militare.” De ce aceia, care scot sabia, de sabie vor pieri? Pentru că acela, care atacă, îi dă un motiv celuilalt om, să-și folosească puterea pentru auto-apărare, și de aceea, își pune viața în pericol. Cu alte cuvinte: «ce vei semăna, aceea vei secera. » (Apocalipsa 13:10) „Cine duce pe alţii în robie va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia trebuie să fie ucis cu sabie.” Deci, Iisus nu S-a împotrivit iudeilor și romanilor, care l-au răstignit, deoarece, în așa fel trebuia să-Și împlinească misiunea Sa.

 

  1. Cuvintele Lui Hristos: „Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt” (Matei 5:39) nu reprezintă un motiv, pentru ca să interzicem auto-apărarea. Dar aceste cuvinte exprimă principiul Lui Hristos: „Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău” (Într-o altă traducere „nu te împotrivi cu rău, celui ce-ți face rău,” cred că această traducere este în conformitate cu contextul). Nu răspunde cu batjocoră, atunci, când te batjocoresc, nu te răzbuna, atunci când te-au supărat. Nu lua asupra ta rolul judecătorului, și nu te răzbuna pe omul, care te-a supărat prin batjocuri. Nu te împotrivi cu rău, „ci biruiește răul prin bine” (Romani 12:21) Însuși Iisus a arătat un exemplu de trăire, în conformitate cu acest principiu, indiferent de aceea, că a băut din plin din „paharul suferințelor,” Care I-a fost pregătit.

 

În așa fel, printr-un cuvânt blând, El a oprit o mulțime întreagă de iudei, care doreau să-L omoare cu pietre: Ioan 10:31-32 'Atunci, iudeii iarăşi au luat pietre ca să-L ucidă. Isus le-a zis: „V-am arătat multe lucrări bune, care vin de la Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncaţi cu pietre în Mine?”'

 

Într-un fel asemănător, el l-a confruntat pentru purtare pe slujitorul marelui-preot, care l-a lovit peste obraz. Ioan 18:19-23 'Marele preot a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui. Isus i-a răspuns: „Eu am vorbit lumii pe faţă; totdeauna am învăţat pe norod în sinagogă şi în Templu, unde se adună toţi iudeii, şi n-am spus nimic în ascuns. Pentru ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce M-au auzit despre ce le-am vorbit; iată, aceia ştiu ce am spus.” La auzul acestor cuvinte, unul din aprozii care stăteau acolo a dat o palmă lui Isus şi a zis: „Aşa răspunzi marelui preot?” Isus i-a răspuns: „Dacă am vorbit rău, arată ce am spus rău, dar, dacă am vorbit bine, de ce mă baţi?”' Observă, Hristos nu literalmente și-a întors al doilea obraz, ci l-a confruntat, și a dorit ca omul să deie explicații! El nu s-a împotrivit cu rău, ci a biruit răul prin bine. „Să întorci al doilea obraz, celui care ți-a făcut rău,” semnifică – să nu te răzbuni pe cei, care te-au batjocorit, ci să te împotrivești lor cu bine.

 

Nu doar o singură dată, Cuvântul Lui Dumnezeu ne îndeamnă să ne împotrivim răului. Căci, păcatul include orice rău, orice minciună, orice nelegiuire, poftă rea, violență, nedreptate, pe cel rău cu vicleniile sale, și toate celelalte lucruri asemănătoare cu acestea. Creștinul trebuie să se opună oricărei manifestări ale răului, dar nu trebuie să răspundă cu rău, ci să răspundă cu bine. Mai sus am vorbit deja, că dacă refuzăm să oprim răul, violența față de aproapele nostru, noi facem o crimă, căci în așa fel, permitem răufăcătorului să facă răul, și prin urmare, devenim complicele lui. Atunci când îl protejăm pe aproapele nostru, nu doar îl salvăm de la violență fizică pe omul nevinovat, dar de asemenea îl salvăm pe tâlhar, de la acest păcat (violența fizică). Ambele fapte sunt bune. „Deci cine ştie să facă bine şi nu face săvârşeşte un păcat!” (Iacov 4:17)

 

Deci, creștinul, desigur, trebuie să se opună răului, chiar și atunci, când cineva îl atacă pe el (casa lui, bunurile lui, persoana apropiată), din punct de vedere moral, sau fizic, doar în cazul, dacă este în stare să facă aceasta. Dar este cu totul altceva, dacă prin răutate (provocarea daunelor fizice excesive, cuvinte aspre, blesteme, prin încrederea în sine) cineva dorește să se împotrivească – aceasta este interzis. Dar prin bunătate (rugăciune, argumente, evadare, protest, ajutor) – se permite. Aici nu este vreun rău. Trebuie întotdeauna să ținem minte, că protecția noastră este Însuși Domnul. Noi creștinii, avem nevoie să ne încredem în protecția Domnului, ci nu în noi înșine. Domnul cunoaște, cum să-Și protejeze copiii Săi. Iar El face aceasta prin diverse moduri: El ori ne izbăvește de situația nedorită, ori ne dă putere și înțelepciune, ca să putem face față împrejurărilor diverse. Și fie ca Psalmul 91, să te întărească în încrederea în Protectorul nostru Atotputernic:

 

1 Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt
şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic
2 zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea,
Dumnezeul meu în care mă încred!”
3 Da, El te scapă de laţul vânătorului,
de ciumă şi de pustiirile ei.
4 El te va acoperi cu penele Lui
şi te vei ascunde sub aripile Lui.
Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui!
5 Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii,
nici de săgeata care zboară ziua,
6 nici de ciuma care umblă în întuneric,
nici de molima care bântuie ziua-n amiaza mare.
7 O mie să cadă alături de tine
şi zece mii la dreapta ta,
dar de tine nu se vor apropia.
8 Doar vei privi cu ochii
şi vei vedea răsplătirea celor răi.
9 Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost”
şi faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare,
10 de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge,
nicio urgie nu se va apropia de cortul tău.
11 Căci El va porunci îngerilor Săi
să te păzească în toate căile tale;
12 şi ei te vor duce pe mâini,
ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.
13 Vei păşi peste lei şi peste năpârci
şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi.
14 „Fiindcă Mă iubeşte”, zice Domnul, „de aceea îl voi izbăvi;
îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.
15 Când Mă va chema, îi voi răspunde;
voi fi cu el în strâmtorare,
îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi.
16 Îl voi sătura cu viaţă lungă
şi-i voi arăta mântuirea Mea.”

 

Fie ca deviza noastră, să fie cuvintele înțeleptului Solomon:

 

„Înţelepciunea este mai de preţ decât sculele de război” (Eclesiastul 9:18).

 

 

Traducere: Repalov Veaceslav

 

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 647
  • Export PDF: 3
  • Favorită: 1
Opțiuni