Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

18 – Dumnezeu te înțelege
Autor: Max Lucado  |  Album: Speranță de nezdruncinat  |  Tematica: Isus Hristos
Resursa adaugata de Mada_O in 25/06/2018
    12345678910 0/10 X
Referințe

În curând veți ști că nu toți cilindrii mei vocali funcționează săptămâna aceasta. Dar e ok: dacă puteți suporta și eu pot. S-a întâmplat că m-am îmbolnăvit acum câteva zile și apoi soția și cu mine ne-am dus în Charlotte, Carolina de Nord joi seara, pentru serviciul funeral al lui Billy Graham de vineri. N-am citit cum trebuie anunțul și n-am știut că va fi afară. 45 de grade Fahrenheit (= 7 grade Celsius, n. tr.), cu un vânt rece. M-am dus cu nu prea multă voce, și până am ajuns acasă n-am mai avut aproape nimic. Mă puteți suporta așa? Avem microfonul dat mai tare și poate dacă puteți să citiți și buzele... N-aș fi lipsit pentru nimic în lume. Dl. Graham a fost un erou al meu chiar de la începutul slujirii mele. A fost un om fenomenal, unul din acești oameni care n-au făcut de rușine Biserica niciodată și întotdeauna și-au trăit viața deasupra oricărui reproș. Îmi aduc aminte că aveam atâta admirație față de el, încât atunci când cruciada Billy Graham a venit în San Antonio în anii 1990 – nu-mi aduc aminte exact ce an, poate vă aduceți voi aminte - în 1997. Și timp de câteva săptămâni înainte de cruciadă, câțiva din lucrătorii de la Asociația Billy Graham au venit la biserica noastră. Erau din toate părțile țării și veneau într-un oraș și făceau pregătiri, așa că am ajuns să-i cunoaștem pe câțiva din ei. Se pare că unul din ei i-a povestit lui Billy Graham o poveste ce i-o spusesem, iar el a povestit-o într-o seară la Domul din Alamo în timpul cruciadei. Nu-mi aduc aminte de poveste, dar ce-mi amintesc e că d-l Graham a zis,"După această poveste de Max Locado... " și a continuat și a povestit povestea. Am ajuns acasă și am spus,"Iubito, în toți acești ani ne-am pronunțat greșit numele." Dacă Billy Graham zice că-i Locado, e Locado.

Eram parte dintr-un grup de rugăciune care se întâlnea cu el în spatele paravanului și, din nou, poate că accentuez prea mult, dar a te ruga cu el ți se părea că te rogi cu apostolul Pavel. Așa că, în prima seară când am mers la Domul Alamo, am fost parte din acest grup de rugăciune care se întâlnea cu el într-o cameră specială înainte de serviciul de seară. Am ajuns acolo foarte, foarte devreme, dorind să nu greșesc și m-au escortat în catacombele de la Domul Alamo, zicând,"Mergeți înăuntru, dr. Graham e deja acolo." Am intrat cu așteptarea,"E aproape să predice la 60000 de oameni," și mă așteptam să fie acolo cu o Biblie mare, un altar de rugăciune, cu ceva șal pe el, poate cu tămâie în cameră, sau ceva de genul acela. Am intrat și am auzit 2 bărbați râzând foarte tare. Fratele lui dr. Graham tocmai sosise – un frate mai tânăr, care avea o placă de metal la cap de la un accident. Și dr. Graham îi dăduse jos pălăria și ciocănea în placa aceea. Și mi-a zis,"Hai încoace și ciocăne în capul fratelui meu!" Cred că noi, creștinii, suntem cam prea serioși câteodată. A fost înviorător pentru mine să fi cunoscut un om cu așa credință, viziune și impact, și totuși atât de bucuros. Amin. Amin. Amin.

 

Tată, acum când începem acest mesaj, facem aceasta cu gândul că Tu și doar Tu ești marele predicator, dar din când în când ridici pe cineva care are un impact atât de global de-a lungul a mai multor generații și dorim să-ți mulțumim. Mulțumim. Iartă pe vorbitorul din seara aceasta, păcatele lui sunt multe, și ajută-ne să-L vedem pe Hristos, doar pe El. Prin Hristos ne rugăm. Amin.

 

Încercăm să dezvoltăm practica de a ne clădi viețile pe promisiunile lui Dumnezeu, folosind personaje biblice și versete biblice, întrețesând personajele cu versetele biblice, pentru a defini un mod în care să putem sta nu pe problemele și durerile vieții, ci pe promisiunile lui Dumnezeu. Și în această săptămână privim la promisiunea mea favorită din toată Biblia. Am zis asta săptămâna trecută, nu-i așa? Asta e pe lista scurtă, în mod sigur. Și dacă treci prin greutăți, trebuie să știi Evrei 4:15, care spune,"Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre." Dar în fiecare săptămână înainte de a începe mesajul, facem o declarație și vă voi ruga să duceți greul săptămâna aceasta, căci eu nu pot. Stați drept, cu umerii drepți, umpleți-vă plămânii cu aer și inimile cu nădejde și vreau s-o spuneți cu toată seriozitatea. Eu voi spune primul cuvânt, apoi voi tăcea. Sunteți gata? Ne clădim viețile pe promisiunile lui Dumnezeu. Deoarece Cuvântul Său e neclintit, nădejdea noastră e de nezguduit. Nu stăm pe problemele vieții sau pe durerea din viață. Stăm pe marile și prețioasele promisiuni ale lui Dumnezeu. Amin. Amin.

Într-o după-amiază splendidă de aprilie în 2008, două echipe de softball s-au înfruntat sub un cer albastru la Munții Cascadelor, împrejmuite de un gard de sârmă și în fața a 100 de spectatori. Aceste două echipe de softball de la colegii au jucat un joc care trebuia neapărat câștigat pentru a avansa în finala feminină. Dacă pierzi, mergi acasă, de câștigi, mergi mai departe. Deci Western Oregon Wolves erau una din aceste două echipe. Erau o echipă solidă și aveau câteva jucătoare care loveau foarte bine. Sarah Tucholski nu era una din ele. Ea înregistrase 153 de puncte anul acela și singurul motiv pentru care juca este deoarece mai devreme în timpul jocului o altă jucătoare nu reușise să prindă o minge ușoară. Antrenorul a fost frustrat, a scos-o pe aceea din joc și a pus-o în locul ei pe Sarah. Sarah nu reușise niciodată să lovească un "home run" (o alergare până în casă), dar spre sfârșitul jocului, cu scorul egal, Sarah a prins o minge învârtită ca pe un grepfruit și a lovit-o peste gardul din partea stângă. Era de puțin timp în teren. Și era atât de încântată și în timp ce fugea peste prima bază, a uitat să calce pe ea. Antrenorul a oprit-o și ea s-a întors, a pus piciorul pe ea, dar când a făcut aceasta a simțit că ceva s-a întâmplat în genunchiul ei. A căzut la pământ. Și-a ridicat genunchiul spre piept de durere, ținând o mână pe bază și l-a întrebat pe arbitru,"Acum ce fac?" Știa că nu se poate ridica. De asemenea știa că, dacă un jucător din echipa ei ar ajuta-o, jocul ar fi anulat. Deci ce să facă? Arbitrii au avut o consfătuire.

În timp ce ei se gândeau ce trebuie să facă fata, pot să fac o aplicație? Iertați-mă, dar predicatorul din mine vede o ilustrație în toate, dar aceasta e o ilustrație bună despre tine și mine. Câteodată facem ce putem mai bine și reușim doar să ne împiedicăm. Câteodată încercăm să trecem de prima bază, doar pentru a cădea. Și de câte ori în viață ne găsim având nevoie de ajutor pentru a putea să ajungem acasă? Fiecare din noi am căzut. Toți am căzut. Nu neapărat fugind la baze, dar am căzut cu privire la moralitate, integritate, onestitate și rămânem nu cu ligamente rupte, ci cu vise și inimi frânte, cu viziune slăbită. Iar distanța dintre unde am vrea să fim și unde suntem de fapt pare a fi de netrecut. În momente din acestea, avem promisiuni ca și aceasta, una din cele mai dulci promisiuni, din Evrei 4:15-16 –  "Căci n-avem un Mare Preot" (vorbind despre Domnul Isus) "care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie." Avem un Mare Preot, pe Isus Hristos, care poate să ne înțeleagă și deoarece ne înțelege, găsim îndurare și har când avem nevoie de ele. Nu ne așteaptă cu brațele încrucișate și cu arătătărul înspre noi, ci ne așteaptă cu brațe deschise, căci înțelege lucrurile. Nu ne lasă să lâncezim și atunci când cădem nu suntem uitați. Când ne împiedicăm, nu suntem abandonați. Adevărul e că Dumnezeul nostru ne înțelege.

Iată o ghicitoare. Vreau să citesc niște caracteristici și să vă rog să-mi spuneți dacă-L descriu pe Domnul Isus sau pe tine, sau pe amândoi. Sunteți gata? Născut dintr-o mamă. Amândoi. Obișnuit cu suferința. Amândoi. Se bucură de o petrecere bună. Amândoi. Respins de prieteni. Acuzat pe nedrept. Îi plac poveștile. Plătește taxele fără tragere de inimă. Am primit un amin la asta. Cântă. Scârbit de religia lacomă. Îi pare rău pentru cei singuratici. Neapreciat de frați și surori. Ține cu cel mai slab. ținut treaz noaptea de preocupări. A adormit în timpul unor călătorii. Acuzat că e prea gălăgios. Speriat de moarte. Tu, Isus, sau amândoi? Mi se pare că tu și cu mine și cu Domnul Isus avem multe în comun. E ceva important? Cred că da. Cred că e important să înțelegi că El înțelege, că El înțelege totul, de la anonimitatea orășelului mic până la presiunea marilor orașe. A călcat pe pășunile oilor, dar de asemenea a umblat pe podelele regale ale împăratului. A înfruntat foamea, tristețea, moartea și vrea să știi că le va înfrunta și cu tine. El ne înțelege slăbiciunile, căci "în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie."

Manualele de teologie vorbesc despre această promisiune sub titlul "Încarnare." Sunt multe cuvinte care se termină în "ation" (în engleză) în teologie - incarnation, salvation, regeneration. Încarnare înseamnă că Dumnezeu a devenit unul din noi. Dumnezeu a devenit unul din noi. Ce gând extraordinar! Cel mai bun pasaj rezumând această promisiune este unul la care de multe ori ne uităm la Crăciun - "și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl." (Ioan 1:14) Vedeți, Dumnezeu a venit la noi în trup, în forma Domnului Isus Hristos. Aceasta e chiar în inima credinței creștine. Credem că Dumnezeu a umblat pe acest pământ, că a fost zămislit în mod miraculos, dar S-a născut în mod natural. A fost născut, da, dar a fost născut dintr-o fecioară. Vedeți, dacă Domnul Isus ar fi coborât pur și simplu pe pământ în forma unei ființe puternice, noi L-am respecta dar nu ne-am apropia niciodată de El. La urma urmei, cum poate Dumnezeu să înțeleagă cum e viața pentru oameni ca și noi?

Pe de altă parte, dacă ar fi fost zămislit în mod biologic cu 2 părinți pământeni, noi ne-am apropia cu sigurață de El, dar am vrea să ne închinăm Lui vreodată? Nu. La urma urmei, n-ar fi deloc diferit de tine și mine. Dar dacă Domnul Isus e amândouă, adică în același timp Dumnezeu și om, atunci noi ne bucurăm de cele mai bune aspecte din aceste două lumi. Nici dumnezeirea, nici umanitatea Lui nu sunt compromise. Deplin uman, deplin divin. Datorită acestui fapt ne apropiem, datorită acestui fapt ne închinăm. Acesta e mesajul din Coloseni 1:15-16 - "El este chipul Dumnezeului cel nevăzut, cel întâi născut din toată zidirea. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El." Niciun strop de divinitate nu s-a pierdut în schimbarea în umanitate. Plinătatea lui Dumnezeu, totul din ea, a luat reședință în trupul lui Isus Hristos. Da, Cel ce a făcut stelele, pentru o vreme a ținut un ciocan într-un sătuc nazarinean."Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El." (Coloseni 1:19) Domnul Isus S-a născut așa cum s-au născut toți bebelușii. Copilăria Lui a fost obișnuită."Și Isus creștea în înțelepciune, în statură, și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor." (Luca 2:52) Da, a crescut în statură. Asta înseamnă că trupul Lui s-a dezvoltat, așa cum s-a dezvoltat și trupul tău.

Nu există vreo evidență sau sugestie că a fost scutit de inconveniențele sau stângăcia adolescenței. S-ar putea să fi fost slăbuț, sau nu prea frumos. Poate că a avut coșuri. Poate că a avut genunchi proeminenți. Poate că a avut aceleași provocări pe care le-ar avea orice alt adolescent. Știm că a fost destul de obosit pentru a se așeza jos la o fântână. Acolo a întâlnit-o pe femeia samariteancă. A fost destul de obosit pentru a adormi într-o barcă pe valuri, ceea ce i-a uimit pe ucenici. I-a fost foame în pustie, I-a fost sete pe cruce, iar atunci când soldații i-au bătut piroanele prin piele, o mie de terminații nervoase au strigat după alinare. Și atunci când atârna pe cruce, doi plămâni omenești au strigat după oxigen.

Cuvântul S-a făcut trup. Contează lucrul acesta? Da, contează, de te întrebi vreodată dacă Dumnezeu te înțelege. Contează, de crezi că Dumnezeu nu Se poate relaționa vreodată la lumea ta. Dacă te simți vreodată singur și te întrebi dacă Dumnezeu înțelege singurătatea, dacă te confrunți cu descurajarea e bine să știi căci chiar și Domnul Isus S-a uitat odată la oameni și a întrebat,"Până când vă voi suferi?" Evrei 4:15 spune că Dumnezeu ne poate înțelege slăbiciunile. Îmi amintesc când fiica mea cea mai mare, Jenna, avea 4 sau 5 ani, aruncam cu mingea la coșul de baschet, în fața garajului. Era micuță și lua mingea și o arunca în sus cu toată puterea, dar de-abia ajungea la înălțimea capului meu, darmite la coș. Așa că o prindeam, i-o dădeam înapoi și apoi o arunca din nou. Nu ajungea nici măcar aproape și m-am gândit,"Trebuie să-i arăt cum se face." I-am zis,"Dragă, e ușor." Și am luat mingea, am aruncat-o cu o mână, i-am dat-o ei, iar ea o arunca dar nu ajungea nici măcar aproape. O luam din nou, o aruncam din nou cu o mână, apoi i-o dădeam și-i ziceam să facă tot așa, iar ea o arunca din nou cu toată puterea. Asta a continuat timp de 2-3 demonstrații din partea mea și multă frustrare din partea ei. În final, după câteva ori, s-a uitat în sus la mine și a zis,"Tăticule, e mult mai ușor pentru tine acolo sus, decât e pentru mine aici jos."

Câteodată și noi gândim că trebuie să-I spunem asta lui Dumnezeu."E mult mai ușor pentru Tine acolo sus. Tu n-a trebuit să suporți cutare și cutare. Apoi luăm Biblia și începem să citim povestiri despre cum Dumnezeu a devenit trup, și nu s-a născut într-un castel ci într-un grajd, și cum n-a fost crescut de îngeri, ci de frați certăreți și cu o familie obișnuită. Și a trăit nu într-o bulă igienică, ci pe un pământ real, cu praf real și cu lucruri reale care se lipeau de El, cu furtuni reale, și cu oameni reali care puțeau în religia lor. Și le-a suportat pe toate pentru ca să nu vină o vreme când noi să putem în mod justificat să ne uităm la cer și să spunem,"E mult mai ușor pentru Tine acolo sus decât e pentru mine aici jos." Poate de aceea scriitorul epistolei către Evrei insistă atât de mult să înțelegem lucrul acesta. Priviți din nou la aceasta, de data aceast dintr-o traducere diferită."Căci n-avem un Mare Preot suprauman pentru care slăbiciunile noastre să fie ininteligibile - El Însuși a experimentat în totalitate ispitele noastre, dar fără a păcătui." Scriitorul e atât de insistent aici, aproape până la exces. Anticipează obiecțiile noastre. E parcă ar ști că, cineva, undeva, va spune,"Doamne, e mult mai ușor pentru Tineacolo sus decât pentru mine aici jos. Nu înțelegi prin ce trec eu." Așa că spune,"El Însuși." El Însuși, nu un înger, nu un ambasador, nu un emisar, ci Domnul Isus Însuși a împărtășit total, nu parțial, nu în mare măsură, ci în totalitate El a împărtășit experiența noastră, spune Scriptura. Dacă ai simțit un lucru, Isus l-a simțit. Dacă l-ai simțit, Isus l-a simțit. L-a simțit. A simțit fiecare durere, a simțit fiecare tip de stres, a simțit fiecare tip de tensiune, fără excepții, fără înlocuitor. De ce? Pentru ca să poată avea milă, spune Scriptura. Ca să poată avea milă de slăbiciunile noastre. Ca să înțeleagă. El vrea să înțeleagă ce înseamnă să fii tu, așa încât tu, știind lucrul acesta, să te poți apropia cu încredere de scaunul harului. Cu încredere, cu îndrăzneală, poți veni în prezența lui Dumnezeu cu rugăciunile tale.

El a experimentat totul, dar fără să păcătuiască, e atent scriitorul să spună. Aceasta i-a făcut pe unii să spună,"Ei bine, atunci Isus nu înțelege cu adevărat ispita."Prostie! El o înțelege mai mult decât tu și cu mine. El n-a păcătuit niciodată. Tu și cu mine păcătuim, cedăm în fața ispitei. Domnul Isus a simțit-o în toată tăria. El e singura ființă umană care a avut parte de ispite zi de zi, oră de oră, și niciodată n-a cedat în fața lor. El a avut parte de ispite mai mult decât tu și cu mine am avut parte. Să nu gândești nici măcar un moment că nu știe cât de dificilă poate fi viața, căci El a trecut pe-acolo. A simțit ispita. Și apoi cea mai mare faptă dintre toate - El, care niciodată n-a făcut păcat, să devină păcat pentru tine și pentru mine."Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El." (2 Cor. 5:21) Devenind păcat, El a simțit toate consecințele păcatului - singurătatea pe care o cauzează păcatul, rușinea pe care o cauzează păcatul, disperarea pe care o cauzează păcatul. Atârnând pe cruce, a simțit fiecare element pe care păcatul îl crează. Toată vinovăția, toată rușinea, toată remușcarea - Isus le înțelege, pentru că e Om. El te înțelege. Asta înseamnă totul. Asta înseamnă totul. Înseamnă că atunci când îți pleci capul deseară și spui,"Doamne, îmi pare atât de rău, e atât de mult de când m-am rugat... " E ceva în cer ce spune,"Da, știu. Știu lucrurile care te distrag, știu ispitele, știu luptele." Aceasta i-a dat scriitorului către Evrei destulă încredere încât să spună că putem veni cu deplină încredere la scaunul harului, unde vom găsi îndurare ca să fim ajutați la vreme de nevoie.

Dacă ați putut prinde ceva din serviciul funeral al fratelui Billy Graham, ați văzut că fiecăruia din copiii lui i s-a dat prilejul să spună ceva. Povestea pe care eu n-o voi uita niciodată e povestea spusă de Ruț, fiica lui. Poate că știți această poveste. A vizitat biserica noastră înainte și ne-a povestit-o. După 21 de ani de căsătorie, a trecut printr-un divorț și la scurt timp după acel divorț a întâlnit un văduv și s-a implicat romantic cu el, iar frații ei au sfătuit-o să aibă răbdare și să nu facă pași prea repede. Părinții ei amândoi au sunat-o și au sfătuit-o s-o lase mai încet, dar n-a vrut să asculte. Și în mod impulsiv s-a căsătorit cu acest bărbat. Chiar joia trecută, la înmormântare, a spus,"Încă din primele 24 de ore am știut că am făcut o greșeală. După cinci zile," a zis ea,"ne-am separat." Și zicea,"Am sunat acasă. Tăticul deja era în casa noastră din Montreat, Carolina de Nord. Eram la două zile de condus distanță de-acolo." A zis,"Ce să fac?" iar el i-a răspuns,"Vino acasă." Și a condus drumul acela lung de la o coastă tocmai la cealaltă. Casa Graham are o potecă lungă care șerpuiește în jos spre drumul principal. Și ea zicea că atunci când a intrat din drumul principal în drumul care duce spre casă, a văzut că tatăl ei deja venise tot drumul până jos și a zis,"Când am ajuns, l-am văzut nu pe Billy Graham, evanghelistul, ci pe Billy Graham, tatăl meu. Și stătea nu cu brațele încrucișate, ci cu brațele deschise." Și a zis,"Am ieșit din mașină și m-a strâns tare în brațe și m-a lăsat să plâng." A zis,"Billy Graham nu e Dumnezeu, dar în ziua aceea m-a învățat cum se comportă Dumnezeu."

Mă întreb dacă e cineva care are nevoie să cunoască această caracteristică a lui Dumnezeu. Pentru că El înțelege în mod deplin, El te așteaptă să vii acasă, iar atunci când vii acasă, acesta e felul de recepție pe care o vei avea."Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere" - cu încredere, confidență, certitudine - "de scaunul harului,"... "pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie.

Sarah Tucholski a găsit ajutor. Ați crezut că am uitat despre ea, nu-i așa? Ați crezut că am lăsat-o acolo, la prima bază. Ei bine, ajutorul a venit în forma lui Mallory Holtman. Mallory juca prima bază pentru echipa adversă. Era în interesul ei ca Sara Tucholski că nu treacă pe la toate bazele, căci dacă reușea, echipa Mallory-ei ar fi pierdut. Dar situația nu i s-a părut corectă la Mallory, așa că a avut o idee și l-a întrebat pe arbitru,"E ok dacă o ajut eu?" Amintiți-vă că Sarah nu se putea ajuta singură, din cauza ligamentului ei rupt, iar echipa ei n-o puta ajuta, din cauza regulamentului. Dar nu era nimic, a zis arbitrul, să prevină echipa adversă de la a o ajuta. Așa că Mallory a făcut semn unei coechipiere să vină și amândouă au făcut un scaun cu mâinile, iar Sarah Tucholski și-a pus mâinile pe umerii lor și așa s-au dus - făcând pauză la prima bază ca s-o poată atinge, făcând pauză la a 3-a bază ca s-o poată atinge, iar până când a ajuns la casă toți din tribune s-au ridicat în picioare și au sărbătorit ceea ce a fost cu adevărat o victorie a întoarcerii acasă. Știi că Tatăl tău te va ajuta să ajungi acasă. O va face. Aceasta e slujba Lui. Acesta e harul. Dacă am fi putut-o face noi înșine, nu ne-ar fi trimis niciodată un Salvator. De ce nu vrei să-L lași astăzi? Lasă-L s-o facă. Odihnește-te deplin și încrede-te în brațele puternice ale Tatălui tău ceresc, care înțelege ce înseamnă și care e deajuns de puternic să te poarte pe brațe până acasă. Amin.

 

Doamne, ce minunat este harul! O, unde ne-am duce, ce-am face fără harul Tău? Îți mulțumim, Îți mulțumim că ești atât de bun cu noi. Te binecuvântăm și Te lăudăm pentru această veste bună în Numele Domnului Isus. Amin.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 657
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni