Pilda Samariteanului milos
Autor: Olga Bucaciuc  |  Album: pentru suflet  |  Tematica: Pildele Domnului Isus
Resursa adaugata de OlgaBucaciuc in 01/06/2018
    12345678910 0/10 X

                          Pilda Samariteanului milos

                 “Un învăţător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus şi I-a zis: “Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Isus i-a zis: “Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?” El a răspuns: “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” “Bine ai răspuns,” i-a zis Isus; “fă aşa şi vei avea viaţa veşnică.” Dar el, care vroia să se îndreptăţească, a zis lui Isus: “Şi cine este aproapele meu?” Isus a luat din nou cuvântul, şi a zis: “Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între nişte tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat, şi l-au lăsat aproape mort. Din întâmplare, se cobora pe acelaşi drum un preot, şi când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte pe alături. Un levit trecea şi el prin locul acela; şi când l-a văzut, a trecut înainte pe alături. Dar un Samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el, şi când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat de i-a legat rănile, şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi l-a dus la un han, şi a îngrijit de el. A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului, şi i-a zis: “Ai grijă de el, şi orice vei mai cheltui, îţi voi da înapoi la întoarcere.” Care dintre aceşti trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?”  “Cel ce şi-a făcut milă cu el”, a răspuns învăţătorul Legii. “Du-te de fă şi tu la fel”, i-a zis Isus.” Luca cap. 10,5-37

                 Domnul Isus ne aduce în atenţie, prin cele prezentate, că iubirea de Dumnezeu strâns legată de mila şi iubirea pentru aproapele nostru este condiţie de mântuire şi pentru viaţa veşnică. A iubi pe Dumnezeu cu adevărat, mai mult decât orice, cu toată fiinţa noastră. A iubi pe pe Dumnezeu înseamnă a asculta de toate poruncile Sale. Ioan cap. 14,5 “Dacă mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” spune Domnul Isus. Deci dragostea pentru Dumnezeu să fie dovedită printr-o ascultare deplină de El, cu toată lepădarea de sine. Cine nu păzeşte o singură poruncă din Lege se face vinovat de toate, citim în Iacov cap. 2,0. Iubirea supremă faţă de Dumnezeu şi iubirea nepărtinitoare faţă de om sunt principiile care trebuie să ne conducă viaţa. Pilda  samariteanului reprezintă adevărul esenţial, cum Domnul Isus ne-a salvat pe fiecare de acolo de unde eram doborâţi de vrăjmaş şi sortiţi pieirii. Domnul a făcut totul pentru salvarea noastră. A dat la o parte interesele Sale şi s-a ocupat de noi, ne-a adus la adăpostul Său, ne-a vindecat şi ne-a îmbrăcat cu haina neprihănirii şi, dându-şi viaţa pe Calvar, ne-a adus la viaţă. Se cuvine să-i mulţumim şi să-i fim recunoscători în permanenţă pentru salvarea dăruită nouă.

                 Domnul Isus prezentând acest exemplu de manifestare a milei pentru cel doborât, a spus fariseului, dar ne spune şi nouă astăzi: să facem şi noi la fel, ce a făcut samariteanul, care a avut milă de cel căzut. Mulţi din cei din jurul nostru sunt ca cel căzut între tâlhari, deoarece trăim în această lume unde domneşte şi Satana. Mulţi sunt cei care suferă şi fizic şi spiritual, fără a avea vreo nădejde de salvare. Astfel de persoane, poate, le cunoaştem şi nu facem nimic pentru salvarea lor. Să nu fim ca preotul şi levitul, creştini şi slujitori în Casa Domnului, dar ajungând lângă cel căzut şi suferind, i-au văzut starea şi nu au făcut nimic pentru a-l salva, ci au mers mai departe pe drumul lor, poate chiar la slujba de închinare din Casa Domnului.

                Samariteanul, care era şi el în călătorie, pe acel drum pustiu şi primejdios, când l-a văzut pe cel bătut şi jefuit de tâlhari, dezbrăcat şi aproape mort, i-a fost milă de el. Prima lui grijă, cea mai mare, a fost să facă tot ce era necesar pentru salvarea celui în suferinţă. L-a luat din drum pentru ca să nu moară, l-a dus la han, unde a cheltuit pentru vindecarea şi salvarea acelui suflet, dându-l în grijă apoi hangiului, cu promisiunea că se va întoarce.

                   Îndemnul pentru noi toţi este să avem milă de semenii noştri  oricine ar fi ei. Să ne implicăm cu faptele şi acţiunile noastre, pentru a ajuta orice persoană aflată în nevoie şi care nu se poate ajuta singură. Există multe nevoi materiale, de sănătate şi financiare dar toţi avem nevoie de salvarea dată de Domnul Isus Hristos.

                   Să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a-i aduce la Domnul Hristos, Marele Salvator!

 

iunie 2018,

Olga Bucaciuc, Suceava.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 5295
  • Export PDF: 1
Opțiuni