Gravitate și bucurie - Partea 4
Autor: John Piper  |  Album: Gravitate și bucurie: Urmărirea lui Dumnezeu în închinare  |  Tematica: Închinare
Resursa adaugata de Mada_O in 02/03/2017
    12345678910 0/10 X
Referințe

    Deci, ceea ce vedem acum este ideea închinării este a fi satisfăcut în Dumnezeu. Care sunt implicațiile închinării? Sunt 4 puncte care sunt în broșură, dacă o veți la voi. Acum este momentul adevărului. Asta înseamnă o schimbare a vieții pentru închinare – când oamenii încep să înțeleagă acest lucru. Urmărirea bucuriei în Dumnezeu nu e opţională, ci este cea mai măreață datorie! Pentru mine, aceasta a fost o eliberare în 1916-1917 pe când citeam Lewis, Edwards, citind Biblia – descoperind că toate sentimentele mele de vinovăție din colegiu despre bucuria închinării și bucuria misiunilor, de la gândurile dacă e bine, dacă am greșit cu ceva bucurându-mă de acele lucruri, pentru că dacă găsesc bucurie asta e o satisfacție pentru mine și nu este chiar făcută pentru Dumnezeu. Toate aceste lucruri mi se încurcau în cap în toți acești 4 ani. Și dintr-o dată m-am lovit de aceste adevăruri. Că urmărirea bucuriei în Dumnezeu este, desigur, cheia. Nu în darurile Lui! Nu e un Evanghelia prosperității.

    Când am scris cartea „Însetat după Dumnezeu”, un lider de misiune din acele vremuri de care nu auzisem 20 de ani, a început să critice puternic într-o revistă misionară. Spunea despre „Însetat după Dumnezeu” că are un stil oarecare, tipic american, centrată pe sine, pe starea de bine. Am citit revizuirea și sincer nici nu cred că a citit vreodată cartea. I-am scris, dar nu știu dacă vreodată s-a răzgândit. Așa că, atunci când spun că cea mai mare datorie a ta este să urmărești bucuria în Dumnezeu, mă refer la urmărirea acelui fel de satisfacție care îți dă puterea să suferi și să mori pentru Hristos! Bine? Se înțelege? Aceasta nu înseamnă o urmărire a unei vieți ușoare, acum. Înseamnă urmărirea unei satisfacții atât de profunde în Dumnezeu, ca și în cazul în care ni se întâmplă multe lucruri rele, noi suntem încă bine pentru că încă Îl avem pe El!

    Sunt milioane de creștini care sunt acaparați de o etică populară care provine mai mult dintr-un manual, decât din Biblie. Ei cred că este un deficitar moral să ne căutăm fericirea urmând bucuria, creând satisfacții și să ne dăm silința să o căutăm. Cred că e moral deficitar. Și veți auzi pastori vorbind clar: „Urmărirea bucuriei tale este problema!” Nu este această problemă! Problema este unde o urmărești! Este absolut fatal pentru o închinare autentică. În gradul în care această etică înfloreşte – ea spune că este moral greșit să urmărești propria bucurie –, ea provoacă o moarte a închinării. Pentru că esența închinării este satisfacerea în Dumnezeu. A fi indiferent și a-ți fi teamă să urmărești ceea ce este esențial ca să poți aduce o închinare plăcută înseamnă a te opune închinării. Mulți păstori adoptă această greşeală spunând lucruri de genul: „Problema noastră este că oamenii nu vin duminică dimineața să dea ceva, ci ei vin doar să primească ceva în schimb. Dacă ei ar veni cu ideea să dăruiască, atunci am avea viață în serviciile noastre.” Am auzit asta. Însă acesta nu e un diagnostic precis al acestei probleme.

    Oamenii trebuie să vină să primească, ei trebuie să vină înfometați după Dumnezeu! Ei trebuie să vină zicând, „Cum doreşte un cerb izvor de apă, aşa eu Te doresc”. Dumnezeu este deosebit de onorat când știe că oamenii ar muri de foame și de sete pentru Dumnezeu. Este datoria păstorilor și a liderilor de închinare să investească în ei. Ați putea vedea ce diferență ar face lucrul acesta în serviciile de închinare? Dacă cunoști astfel de oameni, „O, veniți să dăruiți! Nu veniți aici să primiți! Dacă nu îndeplinești condițiile astea...” Ei bine, în cazul celei mai bune exprimări, aceasta ar suna așa: „Tu vii să aduci laude.” Ceea ce este bine. Nu am nicio problemă cu acest lucru, însă sincer, sunt realist! 95% dintre oamenii mei nu vin să aducă ceva. Ei vin... goi! 60% vin goi, 20% vin goi, 90% vin goi, 10% vin goi. Nimeni nu este mai bun de 9% pentru totdeauna și acesta e felul în care ei vin. Și ei speră că pot să-L întâlnească și speră să facă ceva pentru a-și îmbunătăți traiul pentru încă o săptămână în prezența Lui cu o măsură a bucuriei. Ei se uită la mine și la cele 30-40 de minute de muzică. „Mă poți ajuta să mă conectez cu Sursa, cu acest Izvor?” Și eu fac tot ce pot să cultiv acest lucru! Nu am de gând să îi numesc: „Egoiști! Egoiști!” Sunt o mulțime de păstori, de oameni etici care dezvoltă o idee: „Dorința ta de duminică dimineața de a avea bucurie este greșită.” Este ca și cum ar fi în aer. Și noi o respirăm...

    Și eu sunt aici să spun împreună cu C.S. Lewis: „Problema noastră nu este aceea că noi căutăm să fim mulțumiți, ci este că suntem pe departe de a fi mulțumiți cu uşurinţă. Suntem ca și copiii care fac plăcinte de noroi pe o stradă murdară pentru că noi nu ne putem imagina ceea ce este o vacanță la mare!” Asta spune și C.S. Lewis în primele pagini din cartea „The Weight of Glory”. Mi-a schimbat viața! Problema din ziua de duminică dimineaţa – dacă este un lucru care ne menține la un nivel scăzut în adunare – nu este faptul că oamenii sunt prea egoiști ca să fie bucuroși! Nu asta e problema! Ci problema este că ei nu au sufletul sensibil ca să caute în locul potrivit și nu au capacitatea de a primi de la Dumnezeu, din cântece, din rugăciuni, din liniște și din predică. Prin urmare, asta e o importanță semnificativă pentru închinare. Restabilirea adevărului este o realitate indispensabilă în căutarea bucuriei izvorâte din Dumnezeu – un drum lung în restaurarea autenticității și a puterii închinării. Aceasta a fost implicația nr. 1.

    O altă implicație care spune că esența satisfacerii prin laudă este că închinarea să devină radical centrată doar pe Dumnezeu! Închinarea cororativă devine centrată pe Dumnezeu! Nimic nu Îl face pe Dumnezeu mai suprem și mai central ca un grup îngrijit și convins că nimic, nici bani, nici prestigiul, nici familia, nici locul de muncă, nici sănătatea sau sportul sau jocurile sau prieteni – nimic, nimic nu va aduce satisfacții inimilor lor decât Dumnezeu! Această convingere naște oameni care se concentrează pe Dumnezeu duminică dimineața. Ei nu sunt confuzi în legătură cu scopul pentru care au venit în închinare. Ei nu cântă cântece și nu spun rugăciuni în adunare ca și o tradiție sau ca o datorie, ci ei le văd ca pe un mijloc de a ajunge la Dumnezeu sau pe Dumnezeu să ajungă la ei pentru mai multă plinătate a Lui. Vedeți diferența dintre a sta la un serviciu în acest mod, de a cânta un cântec în acest fel, sau de a veni într-un loc cu aceste lucruri în minte? Lucrurile care se fac aici, cântările care au fost cântate, mărturiile care au fost citite, rugăciunile făcute în tăcere, serviciul din adunare – acestea nu sunt doar nişte lucruri! Nu sunt doar niște tradiții! Ci toate sunt proiectate cu scopul de a te face să ajungi la Dumnezeu, iar pe Dumnezeu să ajungă la tine. Și aici este o conexiune! Un moment exploziv! Tu ești real, eu sunt real. Eşti satisfăcut într-un mod infinit! Acesta este apexul închinării! Chiar aici!

    Dacă atenția se schimbă pe dăruirea noastră față de Dumnezeu, un rezultat pe care l-am văzut din nou și din nou este că, subtil, nu Dumnezeu rămâne în centru, ci calitatea dăruirii noastre. Cântăm bine versurile lui Dumnezeu? Instrumentistul este de calitate? Aduce un dar de calitate Domnului? Este predicarea o jertfă potrivită lui Dumnezeu? Doar să aibă o structură apropiată și o utilizare corectă a cuvintelor. Și, puțin câte puțin, focusul se schimbă. Indispensabilitatea lui Dumnezeu ajunge înlocuită de calitatea performanțelor noastre și chiar începem să definim excelența și puterea în închinare prin termeni tehnici și acte artistice. Am trecut pe acolo și nici nu vreau să mă mai întorc înapoi!

    Asta ridică o mulțime de întrebări, știu asta. Avem aici un cuvânt care abordează întrebarea și care vă poate răspunde la una-două întrebări. Avem o frază: „Excelență nedistractivă”. Dacă punem aceste două elemente împreună, ceea ce vrem noi să spunem este... Exact cum Mark era aseară aici, cel mai bun pianist împreună cu Carol la fel. Nu puteam să merg mai departe fără să menționez acest lucru. Ştiţi de ce le iubesc prezența în închinarea noastră? Pentru că ei sunt atât de buni încât nu mă gândesc la ei niciodată! În cei 20 – nu, să vedem: Chuck and Carol sunt aici de mai bine de 10 ani; Mark... nu știu exact de cât timp cântă. Însă în toți anii mei, nu am auzit vreo greşeală de la Carol Statham! Probabil a făcut una însă e atât de bună încât o acoperă. Nu am auzit nicio greşeală de la Mark! Acum, ce este atât de mare lucru? Ei bine, ei s-au dat deoparte. Talentul muzical al lui Carol este atât de fenomenal încât ea poate face orice gen de muzică dorește. Și îl poate face să curgă în așa fel încât tu nu ești distras! Are un dar deosebit pentru a face lucrurile într-un mod calitativ cum nici nu te-ai fi gândit. De fapt, despre lucrul acesta e periculos să vorbim! Pentru că vei putea să cazi în el. Gândește-te la el data viitoare!

    Predicarea – singurul meu scop este să vorbesc într-un mod în care ajută credinței tale, nu atractiv stilului meu. Nu creez propoziții spunându-mi, „Hmm... Oare cum fac să le spun ceea ce ei vor să audă?” Aceasta ar fi ce ar face un orator. Însă mă gândesc la ceea ce spun! Acum nu fac asta pentru că doar vorbesc. Mă gândesc doar cu o milisecundă înainte să zic ceva. Mă gândesc înainte să scriu schițele pentru predică. Conferința Națională se apropie, mai sunt doar câteva săptămâni. Tema este „Puterea Cuvintelor”. Treaba mea este să întreb dacă: „Există un creștinism elocvent?” Și, probabil, eu ca și pastor nici nu ar trebui să gândesc în acești termeni deoarece Biblia, în 1 Corinteni 2, spune: „Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită.” Prin urmare, este un steag care se flutură în Biblie: „Aveți grijă la vorbire. Aveți grijă la vorbire!” Și, totuși, voi știți că dacă aș începe să spun „noi fost” tot timpul sau „ei este”, ar fi atât de supărător pentru urechile voastre încât voi nu ați beneficia de nimic din ce spun. Ceea ce înseamnă că trebuie să existe un nivel de dicție care să nu vă scoată afară. Cu toții știm că putem aranja o expresie foarte frumos.

    Am citit în dimineața asta ceva. O, să-mi aduc aminte... Din Proverbe: „Să mai dorm puţin, să mai aţipesc puţin... Şi sărăcia vine peste tine pe neaşteptate, ca un hoţ, şi lipsa, ca un om înarmat.” De ce credeți că spune: „ca un hoț, ca un om înarmat?” Asta e o metaforă! Biblia este plină de metafore! Este plină de un limbaj care s-ar putea spune într-un mod mult mai simplu, fără alte înfloriri vizuale. Și, totuși, Dumnezeu alege să folosească acest tip de limbaj care este deseori palpabil, vizual, cu gust, provocator și parabolic. Vreau doar să subliniez că provocarea cea mare pe care o prezintă acest paragraf este că atunci când gândirea ta este preocupată de performanțele tale muzicale, de rugăciune, de serviciu duminical... Când tu începi să ai prea multe gânduri despre aceste lucruri, începi să te îndepărtezi de închinare! Închinarea trebuie să fie liberă! Fără prea multe calcule artificiale. Cunoaștem diferența dintre un ofertoriu de pian ce ne poartă în prezența lui Dumnezeu prin ceea ce dăruiește spiritual și cineva care făcea altfel și, pe scurt, ideea lui este că e un pianist bun. Cu toți știm și simțim asta. Și nu vreau să merg într-acolo și nu vreau nici noi ca biserică să ne îndreptăm într-acolo. Nimic nu poate menține pe Dumnezeu pe loc central al închinării noastre ca și convingerile din Biblie.

    Esența închinării este o satisfacție adâncă și convingerea că urmărirea bucuriei este ceea ce ne leagă de El. Exact asta cred că este o strajă, este o protecție ca nu cumva performanța noastră artistică sau stilul de a predica, modul de a cânta, modul de a interpreta, designul interior, lucrurile frumoase care ne înconjoară – toate astea să nu ne acapareze. Aceste lucruri fac oamenii să revină și altă dată și îi fac mereu fericiți, pentru că suntem atât de buni în multe aspecte sau este Dumnezeu prin Cuvântul Său, datorită adevărului? Este acesta motivul pentru care suntem aici și suntem fericiți? Aceasta a fost a doua implicație.

    A treia implicație în a spune că esența închinării este satisfacția în Dumnezeu, este faptul că protejează întâietatea în închinare, forțându-ne pe noi să realizăm că închinarea nu se limitează la ea însăși. Să ne gândim puțin la asta pentru că nu e absolut clar ce vrem să spunem prin asta. Să încerc să vă ajut puțin. Ceea ce încerc să demonstrez este că dacă tu încerci să faci din închinarea autentică, lăuntrică un mijloc pentru orice altceva, atunci tu distrugi închinarea. Da? Este un lucru controversat și veți vedea de ce. Dacă esența închinării este o bucuria în Dumnezeu, atunci închinarea nu poate fi un mijloc de a ajunge la alte lucruri. Din acest motiv, definirea ei este atât de importantă! Deoarece noi nu devenim de folos în închinarea noastră, ci facem ceea ce facem pentru a provoca un alt lucru să se întâmple. Pur și simplu, nu Îi poți spune lui Dumnezeu: „Vreau să fiu satisfăcut în Tine! Și din cauza asta aș putea primi orice altceva?” Asta ar însemna în mod clar că tu nu ești satisfăcut în Dumnezeu, ci de alte lucruri! Chiar Dumnezeu Însuși va fi dezonorat! Nu închinarea. Dumnezeu e un scop, nu un mijloc! Tu nu calci pe Dumnezeu ca să ajungi unde dorești. Tu trebuie să te folosești de alte lucruri ca să ajungi la Dumnezeu și când ajungi la El... S-a terminat! Și dacă nu îți place acolo, nu ești încă unde trebuie!

    De fapt, pentru mii de oameni și pastori, lucrarea de închinare de duminică dimineața este văzută ca un mijloc de a realiza orice altceva decât închinarea. Ne închinăm ca să primim bani, ne închinăm ca să atragem mulțimi. Ne închinăm ca să vindecăm inimi frânte. Ne închinăm ca să aducem mai mulți închinători. Ne închinăm ca să îmbunătățim moralul bisericii. Ne închinăm ca să oferim oportunitatea muzicienilor talentați să își îndeplinească funcția. Ne închinăm ca să îi învățăm pe copiii noștri calea adevărului. Ne închinăm ca să ajutăm cuplurile să rămână împreună. Ne închinăm ca să evanghelizăm oamenii pierduți de lângă noi. Ne închinăm ca să motivăm oamenii să realizeze proiecte în adunare. Ne închinăm ca să-i facem pe oameni să se simtă ca într-o familie. În toate acestea mărturisim că nu știm ceea ce este închinarea cu adevărat! Dragostea autentică pentru Dumnezeu se încheie în aceeași dragoste. Nu-i pot spune soției mele: „Te prețuiesc mult pentru ca să îmi pregătești o mâncare bună!” Nu e felul în care prețuirea funcționează. Ci se termină în ea însăși. Nu implică și o masă gustoasă. Nu-i pot spune fiului meu: „Îmi place să mă joc cu mingea cu tine ca să mergi să tunzi iarba!” Dacă inima ta se bucură atunci când te joci cu mingea cu el, această plăcere nu poate fi satisfăcută în alt mod – punându-l să tundă iarba. Aș vrea să te lași impresionat de cât de profund este lucrul acesta. Este profund pentru relații, însă în special e profund pentru închinare! Este profund pentru a cultiva închinarea noastră. Și chiar în modul în care ne gândim în privința serviciilor noastre, pentru că vă spun... Tentația e mare! „Haideți să acționăm în acest fel pentru că avem o campanie financiară în interior!” Să o facem așa pentru că Sowelson este prezent în adunare. „Să facem așa...” Tot timpul apar aceste lucruri. 

    Avem ceva care lămurește lucrurile, ceva la care poate te gândești sau ar trebui să te gândești. Nu mă îndoiesc că închinarea va avea sute de efecte bune asupra vieții bisericii. Va avea! Exact cum dragostea adevărată într-o căsnicie face totul mai bine! Sublinierea mea este că în măsura în care noi ne închinăm pentru aceste motive, exact în aceeași măsură riscăm să nu mai avem o închinare autentică. Menținând în centru satisfacerea în Dumnezeu, ne ferim de această tragedie. Însă din nou, acest lucru este cam greu de realizat, nu-i așa? Sunt conștient că numai dacă noi vom reuși spiritual, dacă vom avea o întâlnire autentică cu Dumnezeu, atunci oamenii vor tremura încărcați de măreția Lui și vor tresări când vor simți mila Sa și când vor pleca de aici... Căsnicia le va merge mai bine, vor fi părinți mai buni, relațiile cu locatarii se vor îmbunătăţi, dăruirea lor se va îmbunătăţi, totul se va îmbunătăți din punct de vedere moral în viețile lor. Sunt sigur de asta! Dar mai bine nu o fac pentru acest lucru! Pentru că e ca și cum ai spune: „Sunt satisfăcut în Tine în dimineața aceasta! Dar... din cauza altor lucruri!” Stai un pic.. „Ești satisfăcut în Mine? Sau e din altă cauză?” Acele lucruri nu sunt rele! Sunt foarte frumos deghizate. Soțiile vor să facă mâncare bună soților lor. Și soții la fel soțiilor. Dacă știu să gătească, vor să facă același lucru pentru soțiile lor. Însă cred că nu îi spui soției tale: „O, te iubesc atât de mult, ești o încântare pentru mine și sper că dacă ți-am spus aceste lucruri o să-mi gătești mâncare bună diseară!” Nu spui niciodată astfel de lucruri! Acestea te distrug, te ruinează! Nu creează un moment autentic. Nici noi nu ar trebui să ne gândim în acest fel în legătură cu biserica!

    Și ultima implicație, în final, în a spune că esența închinării este satisfacția cu Dumnezeu o reprezintă vizibilitatea în viața noastră. Din cauza aceasta, Pavel cuprinde întreaga lui viață ca fiind o expresie a închinării. Avem închinarea în serviciile de adunare și avem ziua de luni dimineața, la birou! În mintea lui Pavel, aceasta este tot slujire. Cum? Cum pot fi ele slujire? Răspunsul meu este: deoarece se definește astfel ideea închinării lăuntrice ca fiind satisfacția în Dumnezeu. Comportamentul creștin provine din satisfacția pe care noi o avem în Dumnezeu. Toate aceste lucruri! Nu doar a cânta aici și a asculta predici aici, ci și când ai ajuns în birou luni dimineața. Felul în care tastezi la calculator, felul în care scrii rapoartele, modul în care dai telefoane, modul în care trimiţi email-uri, modul în care rezolvi o problemă. Toate provin din satisfacția pe care o avem în Dumnezeu! Atitudinea ta ținând în mâini acele lucruri și excelența pe care ți-o dorești chiar și la bucătărie, toate aceste lucruri sunt legate împreună. Este un rezultat al mulțumirii în Dumnezeu. Ești adâncit în Dumnezeu, ești liber în Hristos, ești încântat de felul în care Dumnezeu este cu adevărat într-atât încât vei fi cea mai bună în bucătărie și le vei da mereu oamenilor tot ce ai mai bun! Este din cauză că sunt atât de adânc satisfăcut în Dumnezeu încât întreaga viață izvorăște din satisfacția pe care o avem în El!

    Avem relații cu oamenii și facem anumite lucruri dintr-o perspectivă conservatoare – și acesta e un lucru controversat – însă menținând o creștere a satisfacției în Dumnezeu. Eu vă tratez într-un anumit mod nu doar din cauză că sunt adâncit în Dumnezeu în acel moment, ci și pentru a-mi păstra și a-mi crește satisfacția în Dumnezeu. O să citesc din Biblie pentru a vedea că acesta este Dumnezeul nostru – vă spun versetul – citim vorbele lui Isus. În Luca 12:33, El spune: „Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie.” Logica mea îmi spune că aici lipsește un „prin urmare” și continuă: „Faceţi-vă rost de pungi care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul şi unde nu roade molia.” Deci vânzându-ți bogățiile, îți asiguri o comoară în cer! Este foarte controversat! Pentru că ceea ce spui este: „Îmi vând posesiunile și banii îi dăruiesc altuia care are nevoie!” Cu viziunea de a-ți aduna bogății în cer. Sunt o mulțime de scriitori etici care ar spune că asta nu e dragoste, ci e pur egoism. „Nu iubești persoanele, ci te iubești pe tine!” O bună întrebare ar fi: Comoară din cer ar trebui să îți crească bucuria? Sau că vei vedea mâna dreaptă a lui Dumnezeu? Te va entuziasma tovărășia Lui în veacul viitor? Isus spune să ne asigurăm că vom avea parte de asta! Cu alte cuvinte, trebuie să faci sacrificii pentru a-ți crește bucuria cu Dumnezeu în cer! El spune că felul în care poți face acest lucru este să îți vinzi bogățiile și să le dai nevoiașilor. Acesta e un lucru care ilustrează sacrificiile pe care noi le facem din dragoste în viața de creștini.

    Deci trăiește în acest fel! Fii o persoană gata să sacrifice orice, să dea orice și mai apoi să ai scopul de a-ți aduna o comoară în cer. Și, în tot ce vei face, caută să îți crești satisfacția cu Dumnezeu în cer – intenţionat, în tot ce faci să îți mărești satisfacția în Dumnezeu, acum și în veacul viitor. Dacă întreabă cineva: „A da nevoiașilor este o dovadă a iubirii, dacă scopul este a-mi mări satisfacția proprie în Dumnezeu? Eu îți dăruiesc, spunându-ți că te iubesc și fac asta cu perspectiva de a-mi crește satisfacția în Dumnezeu.” Răspunsul răsună: „Da, asta e iubirea!” Dar de ce? Pentru că renunțând la lucrurile noastre lumești putem vedea clar nevoile altora ca pe un scop al nostru. Direcția? Este să le arătăm convingerile noastră, să îi ajutăm să se convingă de faptul că bogăția lui Dumnezeu m-a eliberat pe mine ca să le dăruiesc cu inima. Este atât de valoros acest lucru, încât ei ar putea să-l îmbrățișeze, să trăiască pentru asta și să ni se alăture în bucuria din cer. Oamenii se vor simți iubiți dacă vor vedea că în cazul în care ni se alătură în desfătările lui Dumnezeu și noi vom fi plini de bucurie.

    Deci, dacă îți dau o mână de ajutor când ești în strâmtorare, însă nu am niciun ban pregătit și tu ai nevoie imediat, îți zic: „Bine, am să caut să văd și îți voi da.” Într-un fel mă voi sacrifica, voi merge să verific conturile la bancă sau poate că voi vinde ceva pentru a-ți da cei 50$ de care ai mare nevoie ca să nu fii dat afară din apartament. Merg și îți spun: „Aceștia sunt pentru tine!” Și te întreabă: „De ce faci asta?” Cu siguranță că multe răspunsuri pot fi adevărate. Unul ar fi: „Pentru că te iubesc!” Da, așa e, cu asta poți să îi lămurești. Dar oamenii lumești nu știu ce e dragostea adevărată. Ei nu ştiu cum să interpreteze acest lucru. Sau ai putea spune că îți dau acest lucru pentru că mă face cu adevărat fericit/ă să dăruiesc și sper că vei vedea în generozitatea mea o libertate față de iubirea de lucruri și o mulțumire în Dumnezeu care te va conduce să Îi mulțumești lui Dumnezeu. Şi așa putem fi amândoi mulțumiți în Dumnezeu pentru că dacă tu mi te alături să fii mulțumitor lui Dumnezeu, mulțumirea ta ar face-o pe a mea mai mare. Nu-mi pot imagina o persoană zicând: „Asta nu e iubire! Este foarte egoist.” Și acesta nu e un cuvânt folosit potrivit – este măsurat în valoarea de sine. Spun că mă face fericit să dăruiesc pentru că – unu – îmi manifest libertatea din robia lucrurilor pe care le-a făcut Dumnezeu în viața mea. Doi – vreau să vezi libertatea de a nu iubi lucrurile și de a primi tot ce ai nevoie de la Dumnezeu. Motivul pentru care vreau să îl vezi este pentru că s-ar putea să mi te alături și tu, iar în acest fel bucuria mea în Dumnezeu va crește! Sincer, cred că efortul de a descrie acte virtuoase în termeni de lepădare de sine este blasfemie. Cu alte cuvinte, dacă tu încerci să devii cinstit printr-un act total de altruism, ești un ateu! Tu spui: „Nu fac asta pentru a-mi crește satisfacția în Dumnezeu!” Cu alte cuvinte, dacă încerci să devii cinstit printr-un act total de altruism eşti ateu! Spui: „Nu fac asta pentru a mă adânci mai mult în Dumnezeu! Însă doar o fac cum trebuie! Pentru că așa e bine!” Cred că asta un principiu diabolic. Immanuel Kant credea că este esența virtuților: „Fă binele pentru a face bine, nu pentru o recompensă.” Este foarte, foarte controversat.

    Ultimul paragraf din această secțiune. Deci, eu cred că poate fi arătat biblic că tot comportamentul nostru trebuie să fie motivat de o adâncă satisfacție în Dumnezeu și de o dorință de a extinde această satisfacţie, răspândind-o în viețile altora. Așa este traseul trăirii creștine și drumul spre laudele adunării. Acesta e punctul pe care vreau să-l subliniez. Este punctul patru. Rădăcina vieții creștine și rădăcina laudelor adunării sunt aceleași. De aceea Pavel spune că întreaga viață e o închinare – motiv pentru care închinarea, în cazul lui Pavel nu poate fi, pur și simplu, gândită în termeni de servicii duminicale, ci se referă la trăirea lui zi de zi. Acest lucru înseamnă că El este un Dumnezeu absolut cu o viziune deplină a existenței creștinismului. Când întreaga noastră viață este consumată de urmărirea satisfacerii în Dumnezeu, tot ce facem zi de zi subliniază valoarea și meritul lui Dumnezeu! Ceea ce, pur și simplu, înseamnă că totul devine o închinare. Fie ca Dumnezeu să devină atât de prețios pentru noi!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 415
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni