O, noapte sfântă
Autor: Francis Chan  |  Album: Diverse  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de Mada_O in 15/12/2015
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

    V-aţi făcut timp anul acesta să meditaţi asupra faptului că Dumnezeu v-a iubit atât de mult încât S-a întrupat, S-a născut în iesle, a crescut şi a murit pe cruce pentru voi? Vă simţiţi compleșiți de ideea întrupării? V-aţi gândit la frumuseţea prin care Dumnezeu a devenit om? Aţi avut unul din acele momente în care nici nu vă puteţi imagina că Dumnezeu a făcut lucrul acesta pentru noi? Dacă sunteţi ca mine, simţiţi că în fiecare an la Crăciun, trebuie să ne concentrăm asupra naşterii lui Hristos şi suntem distraşi de atâtea alte lucruri. Avem nevoie de un program mai bun anul acesta pentru a vă ajuta|să vă concentraţi atenţia asupra naşterii lui Hristos, când ar trebui doar să ne liniştim minţile şi inimile.

    Săptămâna aceasta a fost o săptămână dificilă. Mă pregăteam pentru week-end-ul acesta şi m-am întrebat, "Doamne, ce Te-ar onora mai mult ca orice? Ce te-ar onora mai mult ca orice la programul de azi?" Pentru că ar fi foarte uşor pentru mine să pregătesc un mesaj, să vă stârnesc interesul cu privire la naşterea lui Hristos, să cântăm câteva cântări, dar oare asta L-ar onora mai mult ca orice? Şi mă gândeam, dacă aş fi Dumnezeu şi aceasta ar fi perioada când oamenii îmi dau atenţie, ce m-ar onora cel mai mult? Oare un program bogat la care oamenii aplaudă şi se bucură, oare ce m-ar onora? M-am gândit că cel mai mult m-ar onora dacă oamenii ar veni să mă laude, dacă oamenii ar avea o atitudine ca aceasta: "Sunt încă uimit că ai venit pe pământ să mori pentru mine, sunt uimit că Tu, Dumnezeul veşnic ai venit la noi din eternitate, şi abia am aşteptat să vin aici să te laud pentru lucrul|acesta. Dacă suntem ssinceri, putem recunoaşte că anul acesta am fost mai ocupaţi ca oricând. Şi nu am avut timp să fim|fascinaţi de întruparea slui Isus. Ce vreau să fac este să vă ofer oportunitatea de a sta în tăcere în dimineaţa aceasta.

    Vreau să ne uităm la câteva versete pe care le-am studiat recent din Filipeni 2:5-7: "Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus; El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi nu a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat de sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor." Nu vreau să vă explic pasajul acesta, ci vreau să priviţi pasajul acesta şi vreau să vă dau ocazia să vă rugaţi.|Lăudaţi-L pe Dumnezeu în inimile voastre pentru ceea ce vă va descoperi din pasajul acesta. Dumnezeu spune că omul priveşte la ce izbeşte ochiul, dar El se uită la inimă. Noi putem avem un serviciu divin care arată bine din exterior, dar adevărul este că Dumnezeu se uită în inima fiecărei persoane de aici.|Ai venit cu o inimă care să-L slăvească pe El? Nimeni nu ştie ce îi spui lui Dumnezeu. Vreau ca inimile noastre să fie pregătite. Fie că vă gândiţi la felul cum S-a smerit, sau faptul că a devenit rob. Gândiţi-vă la naşterea lui Hristos, gândiţi-vă la momentul acela când Dumnezeu a venit pe pământ. Studiaţi pasajul acesta în dreptul vostru, iar apoi începeţi să vă|rugaţi. Indiferent ce vreţi să-I spuneţi, lăudaţi-L din inimă. "Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus; El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi nu a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat de sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor."

    Tată, mă rog ca Duhul Tău cel Sfânt să vorbească fiecărei persoane din locul acesta. Ca toţi să fim uluiţi de ceea ce ai făcut pentru noi, Doamne. Te rog să asculţi|rugăciunea aceasta şi să-i vorbești fiecărei  persoane de aici. Ca prin Tine şi prin Cuvântul Tău să plecăm de aici uimiţi de ceea ce ai făcut pentru noi. În Numele lui Isus. Amin.

    Anul acesta, a fost cel mai greu pentru mine în perioada aceasta a Crăciunului. M-am rugat şi i-am spus: “Doamne, nu simt, nu mă pot concentra, ajută-mă să fiu uimit de Tine.” Nu ştiu dacă e din cauza faptului că vieţile noastre devin atât de preocupate de tehnologie, telefoanele sună şi vibrează în buzunare şi  este foarte greu să ne concentrăm asupra lui Isus şi să-L onorăm. Chiar şi azi diminieață când mă rugam mă simţeam distras. “Doamne, am dorinţa aceasta în inimă să fiu prezent, să fiu concentrat asupra lui Isus şi să las toate celelalte lucruri de-o parte.” Dar vreau să fiu sincer cu voi şi să spun că n-am reuşit să trăiesc acele momente de linişte în care să mă concentrez şi să-i mulţumesc lui Dumnezeu.

    Voi ruga pe o persoană să ne împărtăşească câteva lucruri. Ultima dacă când am vorbit cu ea, am mers acasă şi mă gândeam cât de mult aş vrea să văd viaţa din perspectiva ei. Ne va împărtăşi câteva cuvinte, iar apoi va cânta pentru noi. Numele ei este Alisa şi ea cântă la laudă şi închinare cu elevii de liceu. Alisa s-a născut oarbă şi chiar vorbeam cu soţia mea, că ea nu e distrasă de felul cum arată oamenii. În  California suntem atât de preocupaţi de felul în care arată lucrurile şi oamenii. Mama ei îmi spunea cum dintre toţi copiii ei, Alisa iubeşte Crăciunul mai mult ca oricare dintre copiii ei. Şi este probabil datorită faptului că nu este asaltată de toate distracţiile care ne împiedică să-L vedem pe Isus. Eu personal, devin foarte cinic şi frustrat în preajma acestor lucruri. Alisa are o puritate cu care priveşte Crăciunul şi prin care vede lucrurile, deci am s-o las să împărtăşească cu noi ce are pe inimă. Ai tot timpul la dispoziţie dacă vrei. Dimineața aceasta, în timp ce mă rugam nici nu ştiam ce mesaj să vă aduc, dar Dumnezeu mi-a spus să nu mă îngrijorez. "Am să vorbesc prin Alisa, nu am nevoie de tine, Francis." Simte-te liberă să împărtăşeşti tot ce ai pe inimă, iar apoi poţi cânta.

    Dumnezeu este minunat şi mi-a descoperit multe lucruri de Crăciunul acesta. Trebuie să recunosc că şi eu sunt distrasă de lucruri, alte lucruri decât voi care vedeţi lucrurile. Am un ideal cu privirea la cum ar trebui să fie Crăciunul. Şi lucrurile acestea devin piedici. Vreau să ascult muzică, să ascult un cântec anume, să păstrez anumite tradiţii. Dar Dumnezeu mi-a arătat acum de Crăciun mai mult ca oricând în viaţa mea, că accentul cu cade asupra mea şi asupra a ceea ce vreu eu de Crăciun sau cum vreau eu să fie Crăciunul. Este ziua Lui de naştere! Gândiţi-vă, dacă ar fi ziua voastră, aţi vrea ca oamenii să se oprească să celebreze ziua în care aţi fost născuţi. Nu aţi vrea ca oamenii să se gândească la ei înşişi. Isus S-a născut ca un Prunc umil şi a venit la noi. Să ţii un bebeluş în braţe, este cea mai extraordinară experienţă şi Isus a venit sub forma aceasta, într-o iesle. Auzi povestea de Crăciun şi n-am văzut niciodată un stau sau o iesle, dar am această imagine şi îmi închipui că nu-i un loc bun în care să te naşti, înconjurat de animale şi mirosul lor. Nu cred că a fost o experienţă plăcută. Probabil mirosea destul de urât şi nu pot să mă gândesc la un loc mai umil decât staulul acesta. Locul unde animalele cele mai de jos stăteau. A venit şi S-a născut în fân şi cred că e atât de minunat că a făcut lucrul acesta pentru noi. Noi ne-am născut la spital, nu am fost născuţi într-un staul. Dragostea lui Dumnezeu pentru noi este atât de incredibilă. S-a născut dintr-o fecioară care n-a avut relaţii cu un bărbat. O fecioară nevinovată, dar în acelaşi timp o păcătoasă ca noi toţi. A fost o fată obişnuită ca mine, dar Dumnezeu a hotărât să o folosească pe ea.  

    Acum de Crăciun, Dumnezeu mi-a dat o vedenie şi poate nu a fost ca vedeniile pe care le aveţi voi, ci am avut o experienţă diferită în timp ce ascultam un cântec şi am simţit că parcă eram acolo. Mi se pare atât de minunat să-ţi pleci genunchiul în fața ieslei şi să-L lauzi pe Pruncul acesta. Un bebeluş care ştii că nu-i ca orice alt bebeluș. El e|Mântuitorul lumii! Am simţit că parcă eram acolo şi Dumnezeu m-a binecuvântat cu experienţa aceasta şi pentru câteva|momente parcă eram în locul Mariei. Mi-e foarte greu să explic. Dar parcă eram în pielea magilor. Imaginaţi-vă să-I aduceţi daruri, să urmaţi steaua iar apoi să vă închinaţi Lui. Maria l-a născut pe Mântuitorul lumii şi L-a ţinut în braţe. Păstorii s-au plecat înaintea Lui. Păstorii care aveau o slujbă umilitoare. Trebuiau să aibă grijă de oi şi au decis să asculte de îngerul care le-a spus că în Betleem S-a născut un Mântuitor care va salva lumea. Au mers şi L-au văzut şi au fost binecuvântaţi. Dumnezeu le-a vorbit pentru că a ştiut că vor primi mesajul în inima lor. De Crăciunul acesta mă simt diferit pentru că ştiu că Dumnezeu vrea să ne descopere lucruri noi. Vrea să ne arate modul divin în care a venit la noi şi ar fi minunat dacă ne-am putea concentra asupra acestui lucru acum de Crăciun.

        O noapte sfântă, binecuvântată, Isus în iesle umil s-a născut.
        În lumea de păcate frământată, Mântuitorul azi S-a coborât!
        Speranţă-n sufletul trudit răsare, a zorilor lumini ne strălucește.
        Îngenunchiat, e ceru-n sărbătoare, mulțimi de îngeri azi Îl preamăresc.

        Ne-a arătat iubirea-I jertfitoare, cu pace El a venit pe pământ.
        Nu vor fi robi nici lanțurile-amare, nici asuprire-n al Său nume sfânt.
        Cântări de mulțumire să-I aducem, slăvitu-I Nume veșnic să-L cinstim!
        Îngenunchiat, e ceru-n sărbătoare, mulțimi de îngeri azi Îl preamăresc!

 

    Ce mai poţi spune după aşa ceva?

    Motivele pentru care aplaudăm şi nici nu ne putem controla emoţiile, plângem, aplaudăm... Sunt vocea ta și inima ta. Când am auzit-o cântând în dimineaţa aceasta am tânjit după aşa ceva. Vreau puritatea aceasta. Sunt gelos. Ştiu că ai spus că şi|tu eşti distrasă, dar putem vedea că ai vorbit din inimă. Se vede că Îl iubeşti pe Isus şi vrei să-I dai glorie. Sunt convins|că v-aţi uitat la ea şi v-aţi gândit că ar trebui şi voi să-L lăudaţi pe Isus în felul acesta. Cred că toţi avem nevoie de un asemenea moment acum de Crăciun. A fost un moment uimitor. În timp ce vorbea a menţionat vedenia pe care a avut-o, dar nici nu ştia cum s-o numească pentru că ea nu ştie ce înseamnă să poţi vedea. Dar Dumnezeu i-a dat experiența aceasta în care ea a simţit ca şi cum ar fi fost prezentă acolo. Ca şi cum ar fi fost înaintea Dumnezeului întrupat. Ar fi mai uşor pentru noi azi dacă L-am putea avea pe Isus aici.

    Când mă gândesc la adorare, am imaginea aceasta în minte a femeii care a plâns la picioarele Lui şi lacrimile îi curgeau pe picioarele Lui şi I le-a şters cu părul ei. O scenă care portretizează închinarea umilă. Vă aduceţi aminte când femeia aceea a spart vasul de alabastru şi Isus a fost uns cu mir? Şi Iuda spune: "De ce ai risipit banii, de ce ai folosit parfumul acesta pe care l-ai turnat pe Isus? Ai fi putut da banii săracilor." Dar Isus spune: "Dar pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna." Nu aş ştii ce să fac dacă Isus ar fi aici, fie ca bebeluş fie ca om mare. Vă daţi seama ce ar însemna să aveţi grijă de Isus? Gândiţi-vă cum L-aţi trata dacă ar trebui să aveţi grijă de Isus. Vă imaginaţi cum L-aţi sluji şi I-aţi dat ce-i mai bun? Într-un fel e uşor de făcut lucrurl acesta datorită faptului că Îl adorăm, nu? Dar vreau să mergem înapoi la ceea ce a spus Isus. Pentru că în cuvintele lui Isus, când Isus a spălat picioarele ucenicilor ce a spus? "Acum veniţi voi şi spălaţi-mi picioarele?" Nu. Ci a spus: "Şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unuii altora." Isus a spus: "Nu vă rog să faceţi lucrul acesta pentru Mine. Ce doresc Eu este ca voi să faceţi lucrul acesta unii pentru alţii."

    Vă aduceţi aminte ce spune în Matei 25? Pasajul acesta este poate cel mai cutremurător din Scripturi. "Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui." Ce vrea să spună? Isus spune că a fost flămând şi însetat şi nu I-au dat să mănânce şi să bea. Iar ei I-au răspuns că dacă L-ar fi văzut, bineînţeles că I-ar fi dat de mâncare şi I-ar fi dat să bea. Iar Isus spune: "Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut." Isus spune că dacă ar fi pe pământ, am putea să-L onorăm, să-I spălăm picioarele, dar El spune: "Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut." Toţi am fi bucuroşi şi entuziasmaţi să venim aici şi să-L lăudăm şi să-L onorăm pe Isus, dar ceea ce ne roagă Isus să facem este să-L vedem pe El în oamenii de lângă noi. Când mă rugam m-am întrebat ce L-ar onora cel mai mult? Ce L-ar onora cel mai mult nu este să venim aici şi să auzim o predică ce ne învaţă ceva noi despre întruparea lui Isus ca voi să realizaţi lucruri noi, dar este acesta lucrul care L-ar onora cel mai mult? Dacă Dumnezeu ar privi din cer şi ar controla total lucrurile în biserică, ce ar trebui să facem? Dumnezeu ar fi onorat dacă aţi veni aici căutând să împliniţi nevoile celorlalţi.

    Vă aduceţi aminte pasajul acela de la început, Filipeni 2:5-7? Spune "să aveţi gândul acesta care era în Hristos". Isus spune că El a fost exemplul. El a fost Dumnezeul cel atotputernic şi S-a smerit ca rob care spală picioarele altora şi spune că vrea ca şi noi să avem gândul acesta. Ce L-ar onora cel mai mult, ar fi să-I urmăm exemplul. Nu doar să-L lăudăm pentru exemplul Lui. Dumnezeu ne dă oportunitatea să mergem să-i căutăm pe cei în nevoi ca să-L onorăm pe El. Vrem să-L lăudăm, vrem să-I dăm totul, şi totuşi nu avem aceeaşi inimă pentru "aceşti foarte neînsemnaţi." "Dacă vreţi să Mă onoraţi, faceţi lucrul acesta!"

    Ştiţi ce înseamnă data de 3 ianuarie? Este ziua soţiei mele. Anul acesta de ziua ei cred că vom merge să jucăm golf. Nu-i place să joace golf, dar m-am gândit că ne-am putea distra. Ar putea să mă aştepte în maşină până joc eu golf. Am putea avea conversaţii şi ar fi o oportunitatea ca ea să mă cunoască mai bine. A fost doar un exemplu, nu am de gând să fac aşa ceva. Dar ideea este, că dacă aş face asta, ar avea mai multă semnificaţie pentru mine. Simt că facem aşa la biserică. În loc să o întreb pe soţia mea ce ar vrea, la Crăciun noi vrem să-L iubim pe Isus în felul nostru. Şi modul în care Îi arătăm dragostea este prin faptul că venim la biserică să ascultăm o predică. Şi unii dintre voi vreţi o predică cu mai multe glume, unii vreţi ceva mai serios, alţii vreţi ceva intelectual. Vreţi un anumit tip de muzică şi aşa simţiţi voi că vreţi să-L onoraţi pe Isus. Isus spune, "Felul în care v-am rugat să Mă onoraţi este să vă iubiţi unii pe alţii." Ce L-ar fi onorat azi ar fi fost dacă voi veneaţi aici căutând oameni străini pe care să-i|întrebați dacă au nevoie de ajutor. "Ce să mă rog pentru tine? Care sunt nevoiele tale?" Poate prin experienţele tale, poţi împărtăşi resurse care să ajute pe altcineva. L-ar onora pe Isus! Anul acesta nu vom avem program în seara de Crăciun şi oamenii s-au plâns pentru că era lucrul lor preferat de Crăciun. Exact! E ceea ce-ţi place ţie. Dar ce aşteaptă Isus de la tine să faci? Poţi să te gândeşti să iei acea seară sau ziua de Crăciun şi să faci ce vrea El să faci? Ce ar face Isus prin tine dacă ar avea control absolut? L-ar onora să avem un program ca cel de azi? Da, Îl onorează! Dar care este lucrul pe care îl vrea cel mai mult? Vreau să vă gândiţi la asta. Dacă Isus ar avea control absolut asupra ta chiar azi, după cum a spus Alisa, ca Sărbătorit de ziua Lui, ce ar vrea Dumnezeu să faci? Ar fi trebuit să fac lucrul acesta de la început, să vă întreb de ce aţi venit azi aici? Cred că mulţi oameni ar spune că au venit să-L onoreze pe Dumnezeu. Cred că aveţi dorinţa aceasta în inimă şi că vreţi să-L onoraţi. Dar nu ne gândim totdeauna ce L-ar onora cel mai mult. Bazat pe Cartea aceasta, ce spune Cartea aceasta că L-ar onora cel mai mult? În loc, Îl iubim pe Dumnezeu în felul în care vrem noi să-i arătăm dragostea.

    Filipeni 2 spune că Dumnezeu ne-a dat Duhul Lui ca să avem gândul acesta a lui Isus "Măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi nu a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor." Dumnezeul  Universului S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi, a luat trup şi S-a smerit." Citind pasajul acesta m-am gândit că nu aş vrea să fac lucrul acesta. Nu aş vrea să vin aici şi să mă smeresc şi să iau chip de|rob. Să merg de la unul la altul să-i întreb pe toţi ce nevoi au. Cu ce te pot ajuta? Cum te pot ajuta în nevoile tale? Nu simt|că vreau să mă smeresc! Nu simt că vreau să merg acasă şi să mă smeresc înaintea copiilor mei, a soţiei mele şi a vecinilor mei. Nu vreau să fiu robul tuturor. Nu simt că aş vrea să fac lucrurile acestea. Mai bine aş merge la biserică la un program de închinare. Şi nu-i un lucru rău, altfel nu aţi mai veni aici în fiecare duminică. Dar mă rog, "Doamne, ce te-ar onora mai mult ca orice?" Şi merg din nou la pasajul nostru. "El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor." Vreau să vedeţi lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu acum de Crăciun. La biserica noastră, avem ca prioritate pe "aceşti foarte neînsemnaţi" şi unii dintre voi credeţi că exagerăm. Nu putem să-i ajutăm pe toţi, nu putem rezolva problemele lumii. Isus a spus că totdeauna îi vom avea pe săraci. Acesta-i scopul. Slavă Domnului că-i avem pe săraci pentru că în felul acesta Îl onorăm pe Isus. Nu-L onorăm doar prin cântările noastre, ci prin faptul că recunoaştem că e printre noi în aceşti micuţi, în nevoiaşi. Trebuie să-i tratăm ca şi cum Isus ar fi aici prin ei. Asta ne roagă El să facem.

    Vreau să rog trupa de laudă şi închinare să vină şi să cântăm un refren. Poate nu veţi vrea să cântaţi, dar vreau să-L adorăm pe Isus, să adorăm Pruncul, bazat pe ceea ce a spus în Cuvântul Lui. Poate nu vreţi să cântaţi, dar meditaţi asupra Lui. Nu ştiu cum vi-L închipuiţi când vă închideţi ochii, dar vreau afişăm pe ecran nişte poze cu Isus. Vreau să-l adorăm gândindu-ne la ceea ce vedem pe ecran. Rugaţi-vă să vă  arate Dumnezeu cum vrea să-L adoraţi acum de Crăciun. Mă rog ca cuvintele cântării să aibă semnificaţie pentru voi.

        Veniţi să ne-nchinăm Lui!
        Veniţi să ne-nchinăm Lui! El e Domn!

        Te adorăm, Isuse!
        Te adorăm, Isuse, Tu eşti Domn!

        Căci numai Tu ești vrednic!
        Căci numai Tu ești vrednic! El e Domn!

        Ție-Ți dăm toată gloria!
        Ție-Ți dăm toată gloria! Tu ești Domn!



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2273
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni