Nu doar un Copil
Autor: Francis Chan  |  Album: Diverse  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de Mada_O in 12/12/2015
    12345678910 0/10 X

    Am participat la o nuntă ieri seară. Nu oficiez căsătorii decât poate doar odată pe an pentru că-i prea stresant. În mijlocul celebrării cuplul a luat cina şi am fost doar eu şi soţia mea, ea a cântat şi a fost o atmosferă plăcută. Le-am spus să nu se mai gândească la ziua nunţii, ci să realizeze că sunt în prezenţa lui Dumnezeu. Şi-au luat ochii de pe mulţimea adunată şi am realizat cât de sacru a fost momentul acela când s-au împărtăşit cu trupul lui Isus. Au luat pâinea şi vinul şi s-au gândit pentru un moment ce a făcut Hristos pentru noi. Iar apoi a continuat sărbătoarea în mod obişnuit, dar acela a fost momentul meu preferat, când ne-am gândit la ceea ce se petrece cu adevărat. Şi aceasta este rugăciunea mea pentru voi acum de Crăciun, să ne retragem din toate lucrurile şi să ne retragem în această cameră 1000 de oameni şi să ne gândim la ceea ce se întâmplă. Am participat la o înmormântare săptămâna trecută, sunt ciudat în sensul acesta pentru că îmi plac înmormântările. Avem atâtea lucruri de învăţat şi este atât de mult potenţial atunci când treci prin perioade dificile. Femeia aceasta care a murit a fost foarte bolnavă cu câteva săptămâni în urmă, şi soţul ei s-a uitat la ea i-a şoptit la ureche: „Gândeşte-te, draga mea, că de Crăciunul acesta s-ar putea să fii împreună cu Hristos.” Şi deşi era slăbită şi bolnavă, a răspuns înapoi: „Cât de mişto ar fi!” M-am bucurat aşa de mult când am auzit asta. M-am oprit şi m-am gândit că anul acesta în loc să fie în biserică să cânte despre Isus şi să se gândească la Isus, femeia aceasta va fi cu Isus. Oare cum poate fi să trăieşti aşa ceva? Mă iau fiorii când mă gândesc. Cât de mişto ar fi în clipa aceasta să fii în prezenţa lui Isus şi să-L vezi cu adevărat? Vreau să vă luaţi ochii de la lucrurile de aici şi să vă închipuiţi raiul, Crăciunul din perspectiva acestei femei. Încercaţi să vă imaginaţi cum ar fi să fiţi cu adevărat în prezenţa lui Dumnezeu. Oricât de mult v-aţi gândi vă asigur că e mult mai frumos decât vă imaginaţi. Imaginaţi-vă Crăciunul din perspectiva eternităţii.

    Când spun că cineva "a plecat la Domnul" primul lucru care vă vine în minte şi poate vă gândiţi chiar acum este că vă priveşte de acolo de sus. Niciodată nu am răspuns cu privire la lucrul acesta, deşi aş fi vrut, dar vreau să spun, eşti sigur? Daţi-mi voie să explic lucrul acesta. Eşti sigur? Eşti sigur că persoana respectivă, în loc să privească în jos, nu se uită în jur? Este posibil oare să fie lucruri mult mai interesante acolo sus decât ce se întâmplă aici? Poate. Imaginaţi-vă prezenţa lui Dumnezeu cu fulgere şi tunete şi stâlpi de foc şi persoana aceasta care şade pe tron strălucind mai mult decât diamate şi rubine. Şi îngerii care se pleacă şi strigă sfinţenie Lui. Este posibil oare, că priveşte la lucrurile acestea? Şi nu se uită la tine, care stai la laptop? S-ar putea să se uite la tine în timp ce priveşti un film, sau când conduci? Poate privesc la toate lucrurile acestea, dar gândiţi-vă că poate oamenii care au plecat dintre noi, privesc la lucruri mai bune. Am doar câteva cuvinte pentru voi, pe care le-am spus de mult ori în biserică: Nu eşti atât de important. Există multe alte lucruri măreţe. Crăciunul este perioada în care vorbim despre Hristos şi despre lucruri cereşti, este perioada în care oamenii vorbesc despre Isus mai mult ca oricând. Dar cred de asemenea că este perioada în care Îl apreciem cel mai puţin. Şi impresia noastră despre Dumnezeu şi despre lucrurile cereşti este atât de micşorată şi credem că suntem centru Universului încât ne gândim că cei plecați cu siguranţă se uită la noi. Ce ar putea fi mai entuziasmant decât mine? Poate viaţa asta nu-i doar atât, ci există o altă realitate. Ceva mai important decât clădirea aceasta şi lucruri minunate se petrec în rai în clipa aceasta. Şi Crăciunul nu e doar o poveste pentru noi, ci e o perspectivă mai extinsă în care suntem incluşi şi noi. E incredibil să te gândeşti la rai şi la Crăciun din perspectiva raiului.

    Unii dintre voi când vă gândiţi la Crăciun vă gândiţi la Isus ca un copil drăguţ într-un staul. Unii dintre voi vă gândiţi cum copilul Isus a crescut şi a devenit un învăţător. Un învăţător mare ca Gandhi. Este adevărat, dar El a fost mult mai mult de atât. Unii dintre voi când vă gândiţi la Isus spuneţi că credeţi că El a fost Fiul lui Dumnezeu, născut dintr-o fecioară, a murit pe cruce şi a plătit pentru toate păcatele noastre. El este Mântuitorul lumii, este prietenul meu cel mai bun şi pot avea o relaţie personală cu El şi pot vorbi cu El. Lucrurile acestea sunt adevărate, dar tot mai este mult mai mult de atât. Unii dintre voi spuneţi că înţelegeţi că El e Dumnezeu sfânt, după cum am vorbit despre acea Fiinţă divină pe tron cum spune în Isaia 6 şi descrie acei îngeri cu şase aripi. Cu două își acoperă faţa, cu două îşi acoperă picioarele şi cu două își acoperă trupul din cap până în picioare şi strigă: „Sfânt, sfânt, sfânt!” Pentru că Isus este sfânt. Şi tot locul acela se cutremură pentru că strigau atât de tare: „El e sfânt, El e sfânt!” Şi înţelegeţi această imagine a lui Dumnezeu şi înţelegeţi că Fiinţa aceasta "locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii." Noi ca fiinţe umane, nici nu ne putem apropie de El. Din punct de vedere fizic n-am rezista în prezenţa Lui. La asta vă gândiţi când vine vorba de Isus. Este adevărat, dar El înseamnă mult mai mult de atât. Indiferent de cât de mare e imaginea pe care o aveţi cu privire la El când vă gândiţi la Isus, El întrece imaginaţia voastră. E mai presus decât vă puteţi închipui.

    În Biblie citim despre oameni care au avut o imagine măreaţă despre Dumnezeu, dar când L-au văzut, au fost şocaţi. Îmi place ce spune Iov. Iov a fost un om neprihănit, cel mai neprihănit om de pe pământ. Şi-a pierdut familia, a pierdut tot ce a avut şi încă Îl laudă pe Dumnezeu şi avem multe cântări inspirate din cuvintele lui, cuvinte rostite de el. Iov ştia cât de mare e Dumnezeu. La sfârşitul cărţii Iov, Dumnezeu i se descoperă lui Iov şi el spune în Iov 42:5: "Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în țărână şi cenuşă." Iov spune: „Am crezut că ştiam cât de mare eşti, auzisem despre Tine, am auzit toate versetele, am auzit tot ce au spus profeţii despre Tine, şi am înţeles că eşti un Dumnezeu mare şi Te-am onorat, dar apoi Te-am văzut. Şi m-am prăbuşit în ţărână şi în cenuşă. Mi-e scârbă de mine pentru că gândurile mele cu privire la Tine nu au fost suficient de înalte.” Iov a fost şocat.

    În Noul Testament îl avem pe Ioan care se prezintă ca "cel pe care îl iubea Isus." A avut o relaţie intimă cu Isus, mai mult decât oricine altcineva. L-a înţeles pe Isus. Dar în Apocalipsa 1, când Îl vede pe Isus glorificat, spune în Apocalipsa 1:17 "Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort." Oamenii aceştia au avut o vedere înaltă cu privire la Dumnezeu. Ioan a înţeles cât de mare e Dumnezeu, dar când L-a văzut pe Isus a rămas fără cuvinte şi a căzut jos ca mort. A avut o părere înaltă cu privire la Dumnezeu, Iov a avut o privire înaltă cu privire la Dumnezeu, iar apoi L-au văzut. Trebuie să înţelegeţi că Dumnezeu e mai măreţ decât vă închipuiţi voi. Când Îl veţi vedea, nu veţi mai vrea să priviţi spre pământ. Îl veţi venera cu teamă.

    Acum de Crăciun, haideţi să nu ne aducem aminte doar de un bebeluş în staul. Pruncul din staul este Dumnezeu înconjurat de îngeri. A vrut să vină la noi şi este uimitor. Psalmul 145:3 spune: "Mare este Domnul şi foarte vrednic de laudă şi mărimea Lui este nepătrunsă." Nimeni nu poate pătrunde mărimea Lui. Dacă credeţi că înţelegeţi cât de mare e Dumnezeu, vă înşelaţi. Nu puteţi pătrunde mărimea Lui. Dumnezeu spune în Isaia 55: "Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele. Căci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus sunt căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre." Ştiţi cum vorbim despre galaxii care sunt la ani lumină distanţă de noi şi nici nu putem înţelege aşa ceva. Noi suntem aşa de mici pe planeta noastră şi galaxiile sunt atât de îndepărtate. Şi Dumnezeu spune, ştii cât de îndepărtate sunt cerurile de pământ, de o planetă aşa de mică, atât de departe sunt gândurile Mele de gândurile voastre, sunt ani lumină distanţă între ele. Nu aveţi nici cea mai mică idee ce se întâmplă în rai. Credeţi că ştiţi mărimea Lui? Folosim cuvinte cu care să-L descriem cât mai bine, dar mărimea Lui întrece cuvintele noastre. Când vă gândiţi la Crăciun, vreau să vă gândiţi la Dumnezeu în cer, mai mare decât orice vă puteţi imagina, şi El S-a coborât în trup uman, S-a smerit în felul acesta pentru tine. De multe ori avem imaginea aceasta a staulului cu animalele şi bebeluşul Isus, dar vreau să priviţi dincolo de imaginea aceasta. Săptămâna aceasta am încercat să văd care ar fi reacţia mea dacă pruncul Isus ar fi aici? Gândiţi-vă la Dumnezeul pe care L-am descris, deşi El e mai măreţ de atât, şi El vine în trup în iesle. Ia forma unui copilaş, dar vă mai puteţi gândi că e doar un prunc obişnuit? Săracul bebeluş în iesle. Care ar fi răspunsul tău dacă Dumnezeu ar fi aici pe scenă, în forma unui bebeluş? S-a smerit şi a luat trupul unui bebeluş. Imaginaţi-vă dacă Isus ar fi pe scenă.

    Avem o cântare pe care o cântăm la Crăciun, "O noapte sfântă." Îmi place cum spune "Îngenunchiat, e ceru-n sărbătoare." Aceasta e atitudinea bună. Îngenunchiaţi, aceasta este o noapte divină. Nu e o noapte obişnuită, în care se naşte încă un copil. Este o noapte sfântă, e un moment sacru, pentru că lucrurile despre care am vorbit din ceruri, sunt mult mai măreţe decât ce se întâmplă pe pământ. Dumnezeu vine pe pământ şi se face legătura dintre ce-i în cer şi ce-i aici pe pământ. E o noapte sfântă, e o noapte divină, şi noi avem şansa să-L întâlnim pe Dumnezeu într-un mod real. Dumnezeu e cu noi! Dumnezeul ale cărui căi sunt la ani lumină distanță de căile noastre. Dumnezeu vine la noi în trup de copil, am să mă proștern în genunchi, cu faţa la pământ înaintea acestui copil. Vreau să rog fetele să vină să cânte din nou cântarea aceasta şi vreau să ascultaţi cuvintele dintr-o perspectivă diferită. Vreau să vă gândiţi la Pruncul Isus prezent aici, gândiţi-vă la scena în care a fost, dar nu vă concentraţi prea mult de detalii. Dumnezeul atotputernic pe pământ! Închideţi-vă ochii şi imaginaţi-vă dacă aţi fi fost acolo în acea noapte când cerul a atins pământul, supranaturalul a venit pe planeta noastră să ne arate că Îi pasă de noi şi a fost în acea iesle. Încercaţi să vă imaginaţi care ar fi fost reacţia voastră. Ascultaţi cuvintele ca şi cum le-aţi auzi pentru prima dată.

    Am ascultat cântarea ca şi cum aş fi auzit-o pentru prima dată. Poate cea mai frumoasă interpretare pe care am auzit-o. Îngerii cântau şi m-am gândit la momentul acela divin în care oamenii aceia au văzut lucruri pe care nu le-au mai văzut niciodată până atunci. Avem nopţile noastre obişnuite când tot ce vedem este carne şi oase, nimic supranatural, dar în acea noapte au văzut ceva divin. Au auzit corul îngerilor cântând în mod divin. Oare cum ar fi să auzi îngeri cântând? Am ascultat trei fete cântând şi am început să plâng. Îngeri? Supranaturalul? Creatorul? Vocile acelea?

    Vreau să citesc câteva pasaje pe care le auziţi de obicei de Crăciun. Nu voi citi toată istoria de Crăciun, puteţi face asta acasă, poate mâine cu familia, în părtășie. Şi tot cerul va privi la creştinii aceştia care au părtăşie. Dar vreau să citim câteva versete şi să ne imaginăm lucrurile din perspectiva cerului. În Matei 1:20 vorbeşte despre Iosif şi spune: "Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului, şi i-a zis: "Iosif, fiul lui David." Staţi puţin. Aţi auzit ce am spus? La ce vă gândiţi când vă citesc lucrurile acestea? Am mai auzit povestea asta, încă de când eram copil ştiam că un înger a venit la el. Continuă povestea şi încheie. Staţi puţin! Un înger a venit la el. Ce s-ar întâmpla dacă în noaptea aceasta ar venit la voi un înger? Ar fi cel mai măreţ moment din viaţa voatră, nu? Vi s-ar mai putea întâmpla ceva mai măreţ decât lucrul acesta? Să vedeţi cu adevărat un înger? Vorbim despre povestea de Crăciun atât de mult şi am văzut copilaşii cu aripi de înger pe scenă în seara aceasta, dar staţi şi gândiţi-vă că ceva divin, supranatural a apărut, un înger. Ar fi momentul cel mai important din viaţa voastră dacă aţi experimenta aşa ceva. Cerul şi pământul se unesc şi Iosif a văzut un înger care îi spune în vis: "Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt." Nu-i o naştere normală, nu-i un copil obişnuit. Ce s-a zămislit în ea a venit de la Dumnezeu Însuşi, din Duhul Sfânt. Maria va fi binecuvântată datorită rodului pântecelui ei. "Ea va naşte un Fiu şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale. Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul, care zice: "Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vor pune numele Emanuel", care tălmăcit înseamnă "Dumnezeu este cu noi." Lucrurile acestea s-au petrecut ca să se împlinească ce au prorocit profeţii de la început când Dumnezeu a creat lumea. Promisiunea făcută lui Adam şi Evei că Mântuitorul va veni. Cu mii de ani în urmă, când Dumnezeu a creat lumea şi a creat oamenii, a făcut o promisiune şi a spus că va veni Unul. Nu vă voi spune totul, dar vă spun că va veni. Va veni, vă va mântui şi vă va salva de păcatele voastre. I-a promis lui Avraam că din sămânţa lui va veni Mântuitorul şi va fi o binecuvântare pentru lume. Lucrurile acestea care s-au petrecut cu sute şi mii de ani înainte, se împlinesc acum prin pântecele Mariei. A fost zămislit din Duhul Sfânt.

    Dumnezeu a avut un plan cu mii de ani înainte, de când a creat lumea, a avut un plan etern, te naşti şi tu cândva, dar planul Lui continuă până în eternitate. El a fost martor la o mică parte din planul lui Dumnezeu. La împlinirea a ceea ce a fost scris cu sute de ani înainte să se întâmple. A fost promis şi s-a împlinit. Şi îngerii vorbesc despre asta. Îngerul a spus că-I va pune numele Emanuel. Va avea numele Isus pentru că înseamnă Mântuitor, Salvator. Îi vor pune numele Emanuel pentru că înseamnă "Dumnezeu este cu noi." Cum aşa? Dumnezeu care e în ceruri, şi care are gândurile departe de ale noastre? Este o noapte sfântă, pentru că Dumnezeu va fi pe pământ cu oamenii. Dumnezeu este cu noi, deci Îl vor numi Emanuel. Acesta a fost planul de la început. La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul, Adam şi Eva erau în grădina Edenului, şi Dumnezeu era cu ei în grădină. Vă aduceţi aminte? Dumezeu era în grădină cu ei. Şi într-un fel Dumnezeu era cu ei în chivotul legământului, în cortul întâlnirii şi în templu, şi într-un fel Dumnezeu era cu ei în sfânta sfintelor, dar separat de oameni. Dar acum Dumnezeu este printre oameni. Este un mister total. Şi Isus spune, veţi vedea când voi plecat petnru că atunci Dumnezeu va fi în voi. Momentan e cu voi, dar curând va fi în voi. Acesta este planul divin care s-a desfăşurat pe parcursul secolelor, timp de mii de ani. De dincolo de eternitate, Dumnezeu a pregătit momentul când Dumnezeu să se coboare la oameni. Iar apoi Isus spune că atunci când pleacă El va fi chiar mai bine. Pentru că va fi în noi. A fost în templu, apoi a umblat cu noi pe pământ, iar apoi a venit să locuiască în noi. Facem parte din planul acesta divin. E incredibil.

    În preajma Crăciunului mulţi oameni sunt trişti, şi trebuie să recunosc că şi eu sunt la fel pentru că văd atâţia oameni care nu înţeleg semnificaţia Crăciunului. Mă întristez pentru că văd în viaţa mea, cu fiecare săptămâna ce trece, Îl văd pe Dumnezeu tot mai clar, Îl iubesc mai mult. Când mă gândesc că nu mai am ce să descopăr despre El şi că nu L-aş putea iubi mai mult, încă o săptămână trece şi realizez că Îl iubesc mai mult decât weeked-ul trecut, când ne-am mărturisit vieţile şi am apelat la dragostea Lui şi la îndurarea Lui, am realizat că am crezut că cunosc dragostea Lui, dar acum o cunosc şi mai mult. Cu fiecare săptămână ce trece, Îl cunosc şi Îl doresc tot mai mult. Tânjesc tot mai mult după lucrurile eterne şi viaţa veşnică. Mă întristez când văd oameni care se luptă să rămână aici pe pământ. Ca şi cum totul e aici pe pământ şi doresc pământul tot mai mult. În fiecare an Îl vreau mai mult pe Dumnezeu şi pământul mă atrage tot mai puţin. E trist pentru cei care nu înţeleg cine-I Isus, nu înţeleg ce reprezintă El şi cât de măreţ e Crăciunul. Dumnezeu ne-a iubit destul de mult încât să se aplece înspre noi. Ştiu că am glumit la început şi am spus că cerul e fascinat de viaţa mea, dar acesta este lucrul uimitor, este că Lui Îi pasă de viaţa mea. Lui Dumnezeu Îi pasă şi vede viaţa mea. Vreau să vă gândiţi dincolo de lucrurile pe care le vedeţi, pentru că ştiu că mulţi din locul acesta credeţi că se petrec lucruri spirituale în momentul acesta. Biblia spune că sunt îngeri, milioane şi milioane de îngeri. Biblia, de asemenea, spune că sunt demoni şi este o luptă spirituală şi este o făptură care şade pe tron şi conduce toate lucrurile acestea. Vreau să vă imaginaţi lucrurile acestea după cum le descrie Biblia. Priviţi spre cer şi realizaţi că lucrurile sunt mult mai complexe decât ceea ce se poate vedea pe pământ. Chiar şi în locul acesta se petrec lucruri spirituale pe care nu le înţelegem, dar vreau să meditaţi la asta, gândiţi-vă la asta.

    Evrei 12:1: "Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care , pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu." Spune, haideţi să ne luăm ochii de pe pământ şi să ne uităm la Isus. A venit pe pământ, a murit pe cruce şi ne-a salvat de păcate, ca apoi să aibă bucuria de a sta la dreapta scaunului lui Dumnezeu. Spune, haideţi să privim la norul acesta de martori. Văd şi ei ce se petrece aici, dar priviţi la Isus ca să vă trăiţi viaţa cum au făcut ei. Gândiţi-vă la lucrurile spirituale, la perspectiva raiului, şi nu doar din perspectiva voastră. Lucrul uimitor este că lumea spirituală s-a materializat înainte lor. Şi, de aceea, a fost o noapte sfântă. Voi citi încă un pasaj, iar apoi ne vom alătura îngerilor să cântăm pentru Dumnezeu. Vreau să vă amintesc că Biblia vorbeşte despre momente când cerul asistă la ceea ce se întâmplă pe pământ. Biblia spune că atunci când un singur păcătos se pocăieşte, adică atunci când un singur păcătos recunoaşte că L-a ofensat pe Dumnezeu, şi că Dumnezeu e în centru Universului şi realizează că poate fi iertat, se poate întoarce de la calea lui şi să-L urmeze pe Dumnezeu, Biblia spune că îngerii se bucură. Nu-i uimitor că decizia ta stârneşte o reacţie în cer? Nu poţi vedea lucrul acesta, dar când te predai lui Isus, când îţi schimbi viaţa, aduci bucurie cerului. E o reacţie mai mare decât bucuria familiei tale şi decât lacrimile lor. În dimineaţa aceasta dacă vrei să fii conectat cu Dumnezeu, dacă vrei să fii unul dintre cei care-L slăvesc în faţa tronului, dacă vrei să petreci veşnicia cu El, poţi face lucrul acesta chiar acum. Poţi fi botezat azi. Poţi fi născut din nou azi. Poţi muri faţă de tine şi poţi începe o nouă viaţă. Nu ai putea avea un Crăciun mai bun decât dacă i-ai face pe îngeri să se bucure. Haideţi să citesc şi ultimul pasaj. Luca 2:

    "În ţinutul acela erau nişte păstori care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare." Dacă ai fi afară în faţa casei tăind iarba şi ar apărea un înger, ai fi îngrozit, ai fi înfricoşat. Încercaţi să vă imaginaţi să apară o fiinţă divină când nu vă aşteptaţi. "Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul; astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Iată semnul după care-L veţi cunoaşte; veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle. Şi deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu, şi zicând: Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui." Încercaţi să vă imaginaţi momentul acela. Ca şi cum nu a fost destul de înfricoşător un singur înger, o mulţime întreagă de oaste cerească era vizibilă înainte lor. Şi toţi lăudau pe Dumnezeu. Asta se întâmplă acum. Nu vedeţi asta, nu auziţi, dar prin credinţă credeţi lucrul acesta. Chiar acum, milioane de îngeri Îl laudă pe Dumnezeu, strigând laudele Lui şi ne vom alătura şi noi. Ne vom uni forţele cu lumea supranaturală a îngerilor care Îl laudă pe Dumnezeu şi toţi privesc spre tron. Nu vă gândiţi că ei se uită la noi, ci haideţi ca și noi să privim în sus. Ne unim cu îngerii şi toţi privim la tron în clipa aceasta. Corul acesta şi toate fiinţele create pe pământ, Îl vor lăuda pe Isus în veci. Ne vom uni cu îngerii şi atenţia tuturor va fi asupra lui Isus. Ne vom uni cu îngerii şi Îi vom cânta lauda. Imaginaţi-vă cum cântă îngerii lui Dumnezeu. Imaginaţi-vă energia şi pasiunea cu care cântă lui Dumnezeu. Vă rog să vă ridicaţi şi să sărbătorim Crăciunul împreună cu îngerii şi să-L lăudăm pe Dumnezeu.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2648
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni