Sfânt, Sfânt, Sfânt!
Autor: Nănău Adinuţa  |  Album: Priviri către cer  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de 1954adina.9mai in 15/11/2012
Referințe
S-a umplut Casa de Duh!
Uşorii eu zguduiau;
Murdar eu mă vedeam acum
Şi nu ştiam pe care drum
Să plec şi să mă duc să iau

Apă, cu cari' să mă sfinţesc:
Strigam ,,o Doamne iartă-mă
Sunt păcătos, mă pocăiesc,
În Faţa Ta eu mă smeresc;
De ai nevoie - iată-mă!"

Şi pentru că mereu spuneam
,,Sunt pierdut şi bun de moarte"
Bun de nimic doar, mă vedeam
Şi-ntruna eu mă tânguiam,
Că sunt cu buze necurate;

Domnu-n marele Lui Har
Trimis-a-un înger serafim
Care-a adus de la Altar
Cărbune-aprins, adică jar
Pentru ca toţi să ne sfinţim.

Şi buzele mi le-a atins
Cărbunele - acela - aprins;
M-a curăţit Domnul Isus!
Căzut-am lat şi ca în vis
Am auzit tot ce mi-a spus!

Nelegiure-a-ndepărtat
Păcatul este ispăşit
Şi-am devenit aşa curat
Cum eu nu am mai fost vreodat';
Numai Tu eşti Doamne, Sfânt!

Cerul şi pământu-s pline
De toată măreţia Lui
Sfânt!-Sfânt!-Sfânt! e Cel ce vine
Pe pământ ca să lumine
Casa, umplând cu Duhul Lui.

Cu glas puternic să strigăm
Sfânt!-Sfânt!-Sfânt ne este Domnul!
În Faţa Lui, capul plecăm
Şi Lui noi toţi ne închinăm:
Binecuvântă Doamne, omul!

A.N
23.10.2012 Firenze







În nimcnicia noastră, totuşi, Dumnezeu ne vrea şi pe noi sfinţi; şi tot El este Cel care duce până la capăt sfinţirea noastră, slăvit să fie! Fii binecuvântată.
Adăugat în 15/11/2012 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 1778
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni