Binecuvântă suflete!
Autor: Nănău Adinuţa  |  Album: Priviri către cer  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de 1954adina.9mai in 29/09/2012
Binecuvântă suflete pe Domnul
Şi tot ce este-n mine, facă la fel;
Doar El este Stăpân peste tot omul
Pe cruce, pentru păcat, S-a jertfit El!

Doamne, Tu eşti nemărginit de mare!
Cu cinste și putere Stăpâne ești încins
Hainele Tale, Îţi sunt strălucitoare
Iar bunătatea-Ţi este, de necuprins!

Ca şi-o manta, cu lumina Te-nveleşti,
Ca pe un cort cerurile Tu le întinzi,
Cu apele, vârful casei 'Ţi-ntocmeşti
Din nor Îţi faci un car şi-apoi Te plimbi.

Vânturile, Tu le preschimbi în îngeri
Şi-unde Tu-i trimiţi, ei se duc ca soli!
Cu mângâieri, acolo unde-s plângeri!
Iar din flăcări de foc Îţi faci slujitori!

Adu-ţi aminte, biet suflete pribeag
Mereu pe Domnul, tu binecuvântă;
Se cade să Îl slujeşti cu mare drag
Şi să arăţi că inima-ţi ascultă.

Pe Domnul binecuvântă suflete
Şi niciodată, nu uita cât eşti de mic
Pentru orice, tu în El încrede-te
Şi-adu-ţi aminte: poţi deveni, nimic.

Binecuvântă suflete pe Domnul
Şi nu uita nimic din ce-ai primit
El este Cel ce ne veghează somnul
Peste noi domneşte El, ne-a izbăvit!

A.N
23-24.09.2012 Firenze
”Binecuvântă suflete pe Domnul
Şi nu uita nimic din ce-ai primit”
Fii binecuvantata!
Adăugat în 29/09/2012 de fidelitate
O aducere aminte, in a-L lauda vesnic pe Domnul.Fi binecuvintata!
Adăugat în 30/09/2012 de sanda_tulics
Am citit aceste versuri cu plăcere și asta m-a determinat să citesc și psalmul de referință. Har și pace/gc
Adăugat în 30/09/2012 de geocornic
Frumoasa poezie, fii binecuvantata sora Adinuta.
Adăugat în 30/09/2012 de florenta.sarmasan
Amin.
Adăugat în 30/09/2012 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 1254
  • Export PDF: 5
  • Comentarii: 5
Opțiuni