Lui să-I aducem mulţumire!
Autor: Nănău Adinuţa  |  Album: Priviri către cer  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de 1954adina.9mai in 15/09/2012
Mulţumesc lui Hristos cel Preaiubit
Domnul nostru, care m-a întărit;
Vrednic de încredere m-a socotit
Lui m-a alăturat şi-nvrednicit
Să fiu în slujba Lui pân' la sfârşit
Ca să mă rog pentru cel ce a greşit.

Să fac, tot ce El îmi porunceşte
Şi să adun, orice cuvânt rosteşte;
Doamne! Lângă Tine stau; vorbeşte!
Căci, orice cuvânt al Tău sfinţeşte;
Ştiu-că puteri îmi dă şi mă-ntăreşte
Pe Cale, Cuvântul mă-nsoţeşte.

Chiar dacă ieri, eram un hulitor
Şi declarat al Tău prigonitor;
De cele sfinte, batjocoritor,
Eram persecutorul tuturor,
Doamne! Lucram ca un neştiutor
Şi devenisem rău şi-nfricoşător;

Slăvit să fii Tu, Domnul meu, Isus
Că-n marea Ta iubire, m-ai atins;
M-ai curăţit şi duhul rău ai stins
Inima ai schimbat şi în loc ai pus
O inimă de carne şi-un foc nestins,
Credinţă şi iubire, de necuprins!

Adevărat şi vrednic de primit
Este cuvântul, că-n lume a venit
Isus Hristos, care ne-a mântuit
Pe toţi acei care-au păcătuit;
El n-a venit pentru neprihănit
Ci, ca harul Lui să fie înmulţit.

Şi-acolo unde harul se-nmulţeşte
Înseamnă, că şi credinţa creşte;
Dragostea nicicând nu ne lipseşte
Duhul Sfânt El ne călăuzeşte
La Isus ce ne adăposteşte
Pentru lucrare El ne sfinţeşte.

A Lui este puterea şi mărirea,
În mâna Lui e viaţa şi pieirea
El are-n mâini, neprihănirea
El poate să-ţi dăruie iubirea,
Pentru toţi El este Mântuirea;
Lui să Îi aducem mulţumirea!

A.N
13.09.2012 Firenze




Versurile se potrivesc fiecăruia dintre noi! frumoasă şi această creaţie! fii binecuvântată.
Adăugat în 15/09/2012 de floridinmaracineni
A mulţumi Lui Dumnezeu pentru salvarea noastră din puterile întunericului, este cea mai sublimă recunoştinţă care bucură inima Creatorului, pentrucă jertfa Fiului Său nu a fost în zadar, ci a adus roade, care de aici, din Valea Plângerii, I se-nchină şi-I aduce slavă şi glorie, o mireasmă de viaţă spre viaţă.
Adăugat în 15/09/2012 de Duverna
Să trăim mulțumitori și să ne închinăm Domnului plini de recunoștință pentru că în dragostea Sa nemărginită S-a jertfit în locul nostru și prin credință în Jertfa Lui avem răscumpărarea și iertarea păcatelor și am fost făcuți în Domnul Isus Hristos, părtași slavei Sale. Slăvit să fie în veci Numele Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru! Fii binecuvântată în veci de Domnul Dumnezeu.
Adăugat în 17/09/2012 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 1605
  • Export PDF: 5
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni