Pe ce cărări?
Autor: Mariana Mihai  |  Album: Poezii de Mariana Mihai  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de InsulaEkklesiablog in 30/06/2012


Pe ce cărări de lume, neștiute,
Să vin, să Te-ntâlnesc...să mă-ntâlnești,
Cu doruri şi cu inimi abătute...
Să-ți spun că Te iubesc...că mă iubești?

La ce popas, pe urme de izvoare,
Să vin să-Ţi cânt, să-mi cânți, să mă încânți,
Să îmi oferi cu dragoste o floare...
Și mâna-ntinsă către Tine, să-mi săruți!

În care colț de noapte, printre stele,
Să vin cu gândul meu, ca-n gând să ne-ntâlnim?
Să ne-nflorim curat, iubirea printre ele...
De-atâta drag, în Univers să strălucim!

Pe ce cărări de viață, neștiute...
Să vin, să Te-ntâlnesc...să mă-ntâlnești?
Opri-vom orologiul clipelor tăcute...
Dând iarăși glas iubirii pământești.

Pe ce cărări de viață neștiute,
Să vin, să Te-ntâlnesc...să mă-ntâlnești?

Mariana Mihai, 24 iunie 2012


.





Pe ce carari de viata nestiute, ai atata dreptate sora Mariana, am simtit asta de atatea ori si m-am gandit cat de misterioase si nestiute sunt caile Domnului. Iata-ma aici la picioarele Lui, dar prin cate am trecut pana am ajuns aici. Domnul sa fie slavit si laudat ca a meritat totul, nu mai sunt atat de singura il am pe Isus. Fi binecuvantata si tu si iti doresc o zi cat se poate de rodnica in ogorul Domnului. sora Florenta
Adăugat în 01/07/2012 de mihaitasarmasan
Fii bincuvantata Florenta....Sora Mariana nu are cont dar am sa ii trasmit mesajul .Ea m-a rugat sa fac asta pentru ea cand ne-am imprietenit si ne-am gasit...SLAVA DOMNUL CA MI-A DAT ASA PRIETENA :)
Adăugat în 01/07/2012 de InsulaEkklesiablog
Statistici
  • Vizualizări: 1131
  • Export PDF: 6
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni