„Cel Întâi-născut din toată zidirea”
Autor: Ioan Hapca  |  Album: din comorile de har  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Ioanhapca in 16/06/2012
„Cel Întâi-născut din toată zidirea”
A părăsit slava-I cerească
Privind ale noastre nevoi
Și ne-a demonstrat iubirea
Dându-Și, să ne mântuiască,
Însuși viața pentru noi.

El, Preasfântul Împărat,
Cu-a Lui dragoste preasfântă
Ne-a tot cucerit pe toți
Fiindcă ne-a răscumpărat
Cu viața Lui preacurată
Din păcat, dintre cei morți.

El este Mântuitorul
Care în chip desăvârșit
Poate să ne mântuiască.
El e Preotul și Domnul
Ce la Tatăl S-a suit
Pentru noi să mijlocească.

El este Bunul Păstor
Ce Și-a dat viața pentru oi.
Ne-a făcut turma Lui sfântă
Și cu brațul Lui ocrotitor
Luptă într-una pentru noi
Să-avem pace neîntrecută.

Lui I-a fost încredințată
Pentru veci toată puterea
Și în cer și pe pământ
Și are Fața îndreptată
Către noi, de-a pururea,
Să ne ducă-n ceru-I Sfânt.

Cartea Sfântă-I oglindirea
Persoanei Domnului Isus
Căruia Îi e încredințată
Pentru veci toată puterea
Pe pământ și-n ceruri sus
Și-orice fel de judecată.

Cine Îl are pe Hristos
Domn, Stăpân și Împărat
Poate spune că-are totul
Chiar și Cerul maiestuos
Și va fi în veci luminat
Chiar de Domnul Savaotul.

Cel ce-L are pe Hristos
Are veșnic bucurie,
Lumină, pace, speranță,
Tot ce-i veșnic și frumos
Și-o deplină Mântuire
Pentru-o veșnică viață.

O, curând ne va aduna
În Împărăția-I Sfântă
Căci El e Mire drag
Ce curând va încununa
Ca mireasă a Lui iubită
Pe-acei ce L-au așteptat.

Zaragoza 16/06/2012
de Ioan Hapca (Ionică)



O imagine în faţa căreia rămâi, pot spune, fără cuvinte, Domnul să vă binecuvinteze.
Adăugat în 16/06/2012 de floridinmaracineni
Amin. Asa este frate Ionica cel ce-l are pe Hristos, are vesnic bucurie, cat de minunat este. Domnul sa ne ajute la toti sa il avem in inima noastra. Multe binecuvantari de la Campia Turzii. Florenta Sarmasan
Adăugat în 16/06/2012 de mihaitasarmasan
Statistici
  • Vizualizări: 1614
  • Export PDF: 55
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni