Am lumină și viață
Autor: Ioan Hapca  |  Album: din comorile de har  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de Ioanhapca in 07/04/2012
Am lumină și viață

Precum o capelă-obscură mi-era inima de jale
Dar din Sfeșnicul Dreptății a pătruns în ea o rază.
De-atunci o lumină vie tot simțeam cum însetează
Să-mi spulbere întunecimea și durerea de pe cale.

Mai pâlpâie-o răzvrătire încă în pieptul meu uscat
Căci fireasca-mi însușire, ca și lupul cel flămând,
Se repede să îmi rupă sufletul rănit, gemând,
Să-l târască în bezna lumii pervertită de păcat.

Dar, din Sfeșnicul Dreptății, Lumina a biruit!
Toată întunecata-mi fire de Lumină-a fost orbită
Și pe cruce-acum atârnă și se zbate răstignită!
Iar inima mea-i un templu al Domnului Preaiubit.

Am lumină din Lumină și am viață din Viață
Căci Hristos trăiește în mine și prezența Lui măreață
În orișice circumstanțe mă ridică și mă înalță
Și pe-a fericirii cale biruința mă învață.

07/04/2012*Ioan Hapca
(Zaragoza)

Există o singură lumină adevărată, aceea care vine în raze calde de la Soarele dreptăţii, de la Hristos, Lumina lumii.
Adăugat în 08/04/2012 de Duverna
adevărat. Avem Lumina şi avem şi Viaţa în Isus Hristos cel care totdeauna doreşte să spulbere întunecimea tocmai pentru a putea vedea fiecare că avem lumină şi avem viaţă.
Multă pace, har sfânt şi o Duminecă binecuvântată.
Adăugat în 08/04/2012 de 1954adina.9mai
Statistici
  • Vizualizări: 1943
  • Export PDF: 79
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni