Acum, cât nu e prea târziu!
Autor: Maria Luca  |  Album: fara album  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de maria23luca in 18/02/2012
E scris în filele Scripturii
Despre o zi şi-o judecată
Când va veni Stăpânul lumii
Să dea răsplata după faptă!

Profeţii-n vremuri de demult
Au scris despre venirea Lui,
Au spus că-n vremea de pe urmă
Se-nchide uşa harului!

Cât adevăr în vorba lor....
Dar ce puţini au ascultat!
Se vede azi cum Dumnezeu
E pus în rame şi uitat!

Sunt unii care râd de El,
Şi construiesc alţi dumnezei...
Se-nchină la plăceri şi bani,
Tot ce contează sunt doar...ei!

Dar Cel ce a murit pe cruce
Şi-ntotdeauna ne-a iubit,
Va reveni să-i ia acasă
Pe cei ce-n viaţă i-au slujit!

Atunci se va-mplini Scriptura
Şi profeţia din vecii
Căci marea, cerul şi pământul
S-or zgudui din temelii!

Isus va reveni pe nori
Înconjurat de strălucire...
Va fi un drept Judecător
Dar poate fi şi-un Veşnic Mire!

Deci stai o clipă....meditează....
Tu, ce în viaţă L-ai hulit!
Cum vei privi în ochii Săi?
Cum vei putea fi mântuit?

Când vei vedea în palme rana
Şi săngele ce-a curs şuvoi,
O, cât ai vrea să-ţi ceri iertare
Şi să dai timpul înapoi!

Dar ce târziu va fi atunci
Cănd uşa Harului sa-nchis...
Vei plânge căutând salvare
Deşi o viaţă L-ai respins!

Acum cât nu e prea târziu
Întoarce-te din drumul tău
Şi cere-ţi pe genunchi iertare
La Tatăl Veşnic...Dumnezeu! Amin!

Vulcan-18-02-2012
Mary
Amin. în aceste minunate versuri locuiește adevărul cel mai profund cu care se vor confrunta inevitabil toți oamenii care resping Mântuirea și pe Domnul Isus Hristos. Domnul să Se îndure de toți până nu e prea târziu!
Adăugat în 18/02/2012 de Ioanhapca
Sora Mary, frumos! Este un mic mesaj, daca vreti de evanghelizare, care,prin intermediul versururilor, cheama oamenii la Domnul. Fiti binecuvantata de El.
Adăugat în 19/02/2012 de george_barbu
Statistici
  • Vizualizări: 2183
  • Export PDF: 15
  • Comentarii: 2
Opțiuni