Pe urmele pasilor tai
Autor: Viorica Stela Dan  |  Album: Raze de lumina  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de fidelitate in 12/08/2008
PE URMELE PASILOR TĂI


Pe urmele paşilor Tăi,
Din adâncuri de văi,
Grăbesc paşii mei,
Pe-al crucii temei.

În pacea Ta sfântă,
Inima se avântă,
Fericită în zbor,
În al cerului decor.

Iar sfântul Cuvânt,
Pe sufletu-mi frânt,
Toarnă balsam,
Smerenie să am.

Mă-nveţi tăcerea,
Să-mi supun Ţie vrerea,
Mă-nveţi adevărul,
Să nu m-ajungă răul.

Trupul ți-ai frânt ca o pâine,
Pentru ieri, azi şi mâine,
Să mă hrănească
Şi să mă sfințească.

Ai dat stropi de sânge,
Pentru spălare curge.
Cureți omul de păcate
Şi bolile-s vindecate.

Pe urmele paşilor Tăi,
Nu rătăcesc spre alte căi.
Putere de bivol primesc
Şi nu mai obosesc.

La setea ce mă frământă,
În Cartea Ta Sfântă,
Eu apa vieţii găsesc
Și-n Cuvânt mă hrănesc.

Povețele sfinte,
Pentru mersu-înainte,
De tine mă ancorează,
Sfințenie lucrează.

Pe vânt, pe furtună,
Nu rămân în urmă,
În braţe luată,
De Tine-s purtată.

Pe drumul eternităţii,
Spre zorii dimineţii,
Mântuirea mă cheamă,
Să merg fără teamă.

Tu eşti Păstorul Cel bun,
Nu mă laşi singură pe drum.
Încrederea-n Tine nu-nşeală,
Tu eşti iubirea ideală.

Supremul Tău sacrificiu,
Mi-a construit edificiu,
În Cetatea Mântuirii,
Sus în cerul nemuririi.
AMIN








1 Tesaloniceni 1:6
Şi voi înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe urmele Domnului, întrucât aţi primit Cuvântul, în multe necazuri, cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt;
Adăugat în 13/06/2012 de COSTELMARYA
Statistici
  • Vizualizări: 2751
  • Export PDF: 5
  • Comentarii: 1
Opțiuni