Mai presus de a omului inchipuire
Autor: Viorica Stela Dan  |  Album: Licariri din roua cerului  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de fidelitate in 23/05/2008
Referințe
MAI PRESUS DE A OMULUI INCHIPUIRE


Un astru mărunt, în Univers, lipsit de strălucire,
Din atomi de viaţă primeste înveliş de atmosferă.
Şi-n energia divină prinsă-n sacră plăsmuire,
Pe-al orbitelor lege, Terra-i o suspendată sferă.
Şi-n armonie celestă, Divinitatea, cu suflare caldă,
Cheamă la viaţă atomii şi-ntr-o plăsmuie sacră,
O lucrare ce nu-ţi poţi imagina, începe să se vadă,
Peste întinderi albastre, despicat de uscat şi de apă.

Gingaşe flori, cedri, gâze, animale... prind viaţă.
În grădina cu roade bogate, Edenul minunat,
Creatorul, din lut modelează minunea ţărânii,
Omul, după chipul şi asemănarea Sa l-a creat.
Un el şi o ea, Adam şi Eva, în paradis încep drumul,
Au primit libertatea, de a dori şi a trăi frumos.
În ascultare să le fie trăirea, departe de pomul,
Ce nu lasă, în iubire să fie-nălțat binele glorios.

Fiul, Împăratul-Luminii, îndrăgeşte minunea.
Prețuiește mica năzuinţă din planul Tatălui.
Şi din divină iubire, Cuvântul, risipeşte genunea.
Şi pregăteşte drum deschis şi spornic harului.
În ascultare e sunetul armonios al veşniciei,
Ce lasă, să fie vegheat omul, de rău ocrotit.
Ca binele... să fie etern pe tronul împărăţiei
Şi răul să rămână nedefinit, veşnic nerostit.

-Rămâi minune de lut lângă cerescul tău Bine,
De rău să nu te apropii, să nu-l atingi niciodată.
Ca să poţi trăi fericirea lângă a Binelui bine,
Departe de vrăjmaş, de moartea blestemată.
Să poți pluti în armonia frumuseților divine...
Și odihna și pacea sufletului să nu-ți lipsească.
Ascultarea... nu uita... departe de moarte te ține,
Și nu va avea nici o putere, ca să te lovească.

Neascultarea căzută sub blestem de moarte,
Vrăjmaş al Adevărului, ridicat din întunecime,
Cu limba unui şarpe, ce vorbeşte de libertate,
Cu îndrăzneală feroce şi drăcească isteţime,
Peste râul Ascultare, ridică un pod răzvrătirii.
Deschide poteca cu pofte, cutezanţa mândriei.
Trufia gâdilă sinele şi stârneşte lăstarii firii,
Lasă poarta larg deschisă morţii, urii şi mâniei.

În loc să fugă minunea din lut, stă cu răul la sfat...
A omis sfatul bun primit şi laţul neascultării o prinde.
Trece peste râul Ascultării, pe podul De încercat...
Cum ajunge pe tărâmul neascultării, răul îl cuprinde.
Pălesc stelele, floarea gingaşă încet veştejeşte,
Apare neghina şi spinul, dispare pacea, seninul...
Şi-n inimă apare plumbul, neprihănirea o răneşte,
Dispare candoarea purităţii, apar suspinul şi chinul.

Un lanţ greoi al păcatului sufletul încătuşează,
Cu braţul viclean al întunecimii, de Ispititorul.
Şi vai... spinii, crivăţul îngrijorării faţa brăzdează,
În odihnă seamănă pustiirea, neliniştea şi fiorul.
Tulburarea îşi face culcuş călduţ, nestingherit,
Unde se pitesc toţi melcii poftelor senzuale.
Unde, fiorii reci ai iritării cu toţii s-au cuibărit
Şi-nvrăjbirea cu şoarecii invidiei încep a roade.

Păianjenii veninoşi ai negrei făţărnicii, înşeală,
Stârnind muştele lăcomiei şi ţânţarii-ngânfării.
Răul înmulţeşte nestingherit a firii rele spoială
Şi-n locul milei stârneşte duritatea supărării.
Îngăduinţa îmbracă haina cu răutăţi dichisită,
Sinceritatea-i dispreţuită de viclenia minciunii.
Buna-cuviinţă călcată de obrăznicia închipuită,
E prinsă în hăţişul stricăciunii de vipera ură.

Şi răul varsă veninul morţii, potolind setea urii,
Prin răzbunare, crimă, cruzime şi neagră tortură.
Trec veacuri grele de preumblări ale zbârciturii,
De patimi semeţe, ce-n neînfrânare-s fără măsură.
Durerea, moartea, groza, sporeşte inimii suferinţa,
Brăzdează chipul hâd, învins de fiară, sub povară.
Vrăjmaşul cu zâmbet larg, iată înfierează voinţa.
Şi omul e răpus de a păcatului fioroasă gheară.

-Zâmbet făţarnic născut din perfidă-înşelăciune,
Cum m-ai târât în iazul întunecat de negru tăciune.
Stăteam odată-n ţinutul Soarelui blând, ca zefirul.
Şi Râul Ascultare, mineral limpede cum e cristalul,
Îmi potolea setea şi aveam parte de bunătate.
În lumină aveam autonomie, trăiam în dreptate.
În roua care emana mirosul florilor înmiresmate,
Era atât de bine, trăiam în fericire şi libertate.

Aveam o haină de slavă, acum goliciunea...
Mi-arată cât de bună-i ascultarea şi rea răzvrătirea.
Șiroaie de lacrimi nu pot spăla mizeria neascultării,
Nici regretul meu nu-i deajuns ca plată eliberării.
Vai... am lăsat șoapta neascultării să mă ispitească,
Când purtam o haină de slavă împărătească.
Vai... când Ascultarea mă purta pe brațele iubirii
Eu în nerozie m-am aruncat în groapa pieirii.

Lacrimi grele licăresc, mai des, în ochii căinţei,
Din ochii miopi, stinşi, brâzdând adânc obrazul.
Prinţul Păcii-i pregătit, să facă puntea pocăinţei,
Peste râul necredinţei, spre tărâmul numit Adevărul.
Isus e gata, să refacă toate armoniile universale,
Ce-au fost perturbate de-al morţii greu blestem.
Fiul Luminii coboară din Slăvi în hăul din vale,
Se-aruncă în lupta pe viaţă, cu a răului-infern.

De la-nceputuri pentru imensul preţ al morţii,
Iubirea... în adevăr şi dreptate pregătise calea.
Pe pământul pierdut în iureşul de constelaţii,
Din spaţiul cosmic, Cuvântul... ia înfăţişarea
Unui Fiu de Om... El... un Fiu de Dumnezeu.
Şi se-avântă în luptă pe viaţă, cu Fiara,
Să salveze făptura, în care a pus Duhul Său.
Omul, ce din neascultare e supus celui rău.

Se revarsă Iubirea, ce ia forma unei revelaţii,
Să-nfăptuiască în jerftă mântuirea celui pierdut.
Din spaţiul slăvit, în mijlocul umanităţii,
Poartă povara, durerea, boala celui căzut.
El Neprihănitul şi atotputernicul Hristos Isus,
Coborât pe pământ din înălţimi memoriale,
Într-un trup de om umilit, la chinuri supus.
Ridică păcatul omului din mizeriile infernale.

Iar zidul înalt şi nespus de gros ridicat de păcat,
Ce-a despărţit omul neascultării, de Cel ce l-a creat,
Cere... jerfă pe cruce, sânge, ca să fie surpat.
Şi cere viaţă, ca să fie sufletul omului purificat.
Crucea pe vârf de munte, un har divin a primit!
Să fie sfințită purtând jertfa celui Neprihănit.
Poartă un Sfânt crucificat, spre-un ideal suprem,
Care-l salvează pe om de-al morții blestem.

Isus Hristos dintr-o iubire ce n-are asemănare,
Cuprinde omenirea în brațele Sale ocrotitoare.
Prin jertfa pe cruce a dat omului cheia vieţii,
În lumină a croit drumul, spre raiul eternităţii.
Prin cruce... curge viaţă, revărsând desăvârşirea,
Ce apropie de om veşnicia și neprihănirea.
Isus prin învierea Sa, moartea a biruito
Și omul își primește viața veșnică, ce-a pierduto.

O cale deschisă spre cer, ce poartă paşii Lui Isus.
E calea pe care, pe urma paşilor Lui, ajungi sus.
Urmează chemarea suflete, ca să fii şi tu fericit.
Timpul nici nu vezi ce iute trece, nu poate fi oprit.
Vino pe drumul vieţii, vino, de Adevăr ascultă!
Ce-n pace şi iubire te-aşează la masa de nuntă.
Cu dragostea eternă şi viaţa fără de moarte,
În lumina, care, omului viață veșnică împarte.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1500
  • Export PDF: 5
Opțiuni