Ai mila, Doamne!
Autor: Viorica Stela Dan  |  Album: picuri din lumina  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de fidelitate in 28/03/2008
AI MILA, DOAMNE!


Doamne nu-mi vezi durerea, ce m-apasă, când mă culc şi când mă scol?
Nu ajunge rugăciunea mea, scăldată-n lacrimi, pân-la Tine Domnul meu?
Strigătul de neputință şi durerea mea aprigă, din piept, nu îţi dau ocol?
Doamne, îndură-Te, ai milă, salvează-mi toţi copiii, Dumnezeul meu!

Te-am chemat dis de dimineaţă, Te-am chemat la apus şi în noapte,
Sufletul meu se zbate neputincios, cu puterile şi forțele întunericului,
Vrăjmașul viclean se luptă, pe copiii mei de Tine, să-i ţină departe.
Glasul meu se stinge în durerea unui ciob de vas, sub povara lutului.

Știu, că orice lucru îşi are o vreme hotărâtă de Tine, Domnul meu,
Iartă-mi îndrăzneala, căci mi-ai spus, să stărui la timp şi ne la timp.
Iar timpul meu trece şi-mi doresc, să fie mântuit fiecare copil al meu.
Inima mea speră şi crede, că îmi vei răspune cererii mele la timp.

Cuget în adâncul ființei mele, strâng tezaurul sacru, al Tău Cuvânt,
În văi şi deșerturi, prin neguri şi ceaţă, coboară lumina Ta, de sus.
Pe drumul spinos cu hârtoape, prin furtună, vijelie şi aprig vânt,
Sub valuri învolburate de ape, credinţa mă poartă spre Tine, Isus.

La jertfa Ta mare, la cruce, chem zi de zi, ceas de ceas, ai mei copiii,
Le-ndrept privirea spre comoara minunată, iubirea ce m-a izbăvit.
Cu lacrimi şi suspine, să iasă din lumea pierdută, le spun c-ai să vii,
Mai curând de orice-închipuire, să Te caute, până mai poţi fi găsit.

Doamne, ai milă de mine, ridică-mi povara, ce mă apasă atât de rău,
Strigătul meu, gemetele mele s-au înălţat înspre Tine, mereu şi mereu,
Ochii mei scăldați în lacrimi, te caută cu toată ardoarea, Domnul meu,
Ai milă! Grăbește şi-mi mântuieşte copiii. Vezi, cât îmi este de greu!
Amin!


O poezie deosebita, care patrunde adanc in inimile celor ce striga cu credinta spre Tatal ceresc. Domnul sa va binecuvinteze pentru timpul si stradania de a reflecta in cuvinte potrivite dorul sufletesc al atator mame crestine. Fie ca binecuvantarea Domnului sa fie si sa ramana peste toti cei ce-l iubesc. Amin.
Adăugat în 15/10/2009
Statistici
  • Vizualizări: 3428
  • Export PDF: 4
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 1
Opțiuni